AcasăRabbi ziceInimioare, cărtărescu şi alte...

Inimioare, cărtărescu şi alte rahaturi

La început era doar mărţişorul. Mă rog, o mai fi fost şi altceva, înainte; eu mă refer strict la perioada istorică începută odată cu tăierea buricului care în prezent mi se odihneşte pe burdihan, la o palmă deasupra… la o palmă deasupra.  Mărţişorul era un kitschuleţ tâmpiţel legat cu sfoară de la Dinamo. Alegerea mărţişorului, în sine, era o mare şmecherie. De fapt procedura alegerii căcăţelului cu aţă alb-roşie era un foarte bun exerciţiu, un perfect prilej de organizare a cunoştinţelor de sex inamic, în funcţie  de afinităţi, poziţie socială, libido şi raionul la care lucrează. Colege, cunoştinţe fără prea mare importanţă: tinichele de doi lei juma, coşari- aduc noroc-, iepuraşi, albinuţe, fluturaşi şi restul zoologiei. Şefa de la aprozar, directoarea de la spitalul 9, nevasta lu’ nea Tănase de la măcelărie intrau la categoria premium: bucheţele de flori de pânză, colorate aiurea şi trase pe sârmă vopsită. La cutie de plastic. 8 lei piesa. Mama ( că e mama, bă!), gagica ( că stă!) şi mama gagicii ( că o lase să stea!): floare barosană de pânză, trasă pe cablu de 380, nu sârmuliţe din alea meschine, de 8 lei- deci 15 piesa. Plus şnur din ăla gros cât deştu’, să se noteze intenţia. La mame, bonus ghiocei. La gagică, zambile. Că au mov.

În schimbul „simbolurilor primăverii” primeam dungi groase de ruj, indulgenţe şi favoruri sexuale. Astea din urmă nu întotdeauna de la categoria 15 lei şi zambile. Ce e drept, m-a ferit Dumnezeu şi nici de la categoria 15 lei plus ghiocei. Dar de câteva ori de la categoria 2 lei juma. Şi de vreo două ori la categoria 8 lei. Dar nu meritau banii.

Pe urmă a apărut sfântu’ Vali. Dacă americanii au în filmele lor, în care toţi sunt subţirei, vorbesc corect englezeşte şi arată bine,  chestia aia botezată seintvelentaindei, atunci de ce să n-o avem şi noi? Aşa şi-au zis unii. Şi aşa a rămase. Chestia asta era mai specializată, nu ca panarama aia de 8 Martie sau mărţişor. Alea erau pentru femei, aşa, în general, la grămadă: casieriţe, APACA, etc. Prea la grămadă. Cu nea Vali s-a rezolvat, ziua asta se referea strict la aia pe care o babardeşti ( dacă ai/are baftă) sau speri să o. Pare mai simplu, dar nu e. Acum aşezarea pe categorii nu mai funcţionează, dar asta nu înseamnă că bugetul se simte mai bine dispus. Că e una, da’ costă.

N-am priceput de ce tre’ să avem o zi anume pentru fiecare rahat. De ce tre’ să inventăm zile în care să ceva. Totul începe cu aniversarea proprie. Adică sărbătoreşti an de an ziua în care ai făcut prima dintr-un lung şir de prostii. Măcar pentru prostia asta ai scuza că nu eşti tu vinovat, ci tot vreun nea Vali cu finalizare. Ziua femeilor, ziua laxativelor, ziua pufoaicelor roz etc. etc. De ce avem nevoie de chestiile astea? Ziua mediului, ziua cadrelor didactice, ziua cadrelor sanitare. E ca şi cum am spune: bre, tot anu’ n-aveţi decât să-i trataţi pe ăştia ca pe nişte rahaţi, dar în ziua cutare, gata. În ziua aia vă purtaţi frumos cu ei/ele. Îi/le pupaţi pe bot, mângâiaţi pe creştet, le luaţi cofeturi şi le ziceţi de bine. Pân’ la miezu’ nopţii. Pe urmă muie şi muci pe tavan! Chiar avem nevoie de scuze ca să … ca să ce? Chiar avem nevoie de o zi anume pentru a nu fi nemernici? Mie oricum nu-mi iese.

Acum revenim la nea Vali. Ziua în care scoţi CD-ul cu manele din combină şi bagi claidermanu’. Deci, dispui de una bucată fofo. Ca atare tre’ să investeşti în ea ca în garsonieră. Termopane, parchet, uşă metalică. La fofo nu rezolvi prea mult cu termopane. Şi costă şi mai mult. Cumpărăturile sunt sistematizate pe categorii:

a) Crăpelniţă

Musai, dar musai tre’ să fie şi ceva crăpelniţă. Nu contează câte tampaxuri cu sticloanţe svaroschea i-ai luat, câte dolcigabanele, câte vuitoane, pizdoane şi vizoane. Musai tre să te prezinţi la sediul depozitului tău de ejaculări cu ceva în formă de inimioară. Şi dacă e în formă de inimioară ţi-ai făcut rost de un sejur în ţinutul mâinii drepte, cu care ocazie demonstrezi încă o dată că nu se orbeşte din asta. Pentru că inimioară se spune, dar în practică ai face bine să aduci un ditamai infarctul de balenă. Adică bomboane de ciocolată foarte proastă, dar ambalată în cartoane roşii decupate în formă de inimă. Dacă pe lângă bomboane livrezi şi o sticlă de pileală cu cardiologia de rigoare, şi mai bine. În fine, n-ar fi rău să îţi aminteşti că mastercard te ajută şi la procurarea de torturi cu specific cardio. Iar dacă ţie îţi frige rânza după o pizza, vezi că se găsesc şi astea în model de decolteu cu moţ. Mici, parizer, costiţă afumată, orice, da’ în formă adecvată.

Oricum o dai, nu scapi. Crăpelniţă în formă de inimioară trebuie.  Că toată crăpelniţa aia, de fapt, dă cu şutu’ în adevărata inimă, asta e o altă discuţie.

b) Duhori

Parfum. Trebuie. Altfel iar ispiteşti ipoteza orbirii. Parfumul trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie scump şi să-i placă ei. Dacă ţie nu-ţi place şi când îl simţi simţi că te ia ca pe Cristi Minculescu înainte de transplant, să fii sănătos. Vrei să orbeşti?

c) Zăngănele

Aici e complicat. Riscul de orbire creşte. Pentru că între ce ar vrea ea şi ce-ţi dă ţie voie fluturaşul de salariu, e bătaie ca între suporterii lui Mubarak şi contestatarii lui. Aşa că foloseşti strategia „de-alea au toate”. Aur. La asta nu e loc de cotit. Dacă nu e aur… mâna, orbirea, s-a uitat? În loc de diamant (că nu lucrezi în vamă şi nici nu te-a înfiat Udrea & Cocoş) bagi un svarovschea. Şi-i reciţi cu vorbe că e unicat. Chestia asta funcţionează la marele fix. Asta până s-o vedea la coafor cu restul unicatelor. Şi dacă eziţi între cercei, inel sau lanţ cu medalion, aminteşte-ţi că cerceii se asortează cu inelul şi lanţul de medalion. Deci laşi naibii ezitările şi cauţi doi giranţi, că fără  nu te înţelegi cu banca.

După ce ai ales zăngănelele, nu ofta uşurat ca boul, că asta denotă superficialitate şi predispoziţie spre afecţiuni oculare. Ambalajul, băi Gheorghe! Care tre’ să fie cum? În formă de cord! Aşa.

d) Boarfe

Capitolul d) nu se referă la ele, ci la ce pun pe ele. Puteam spune haine sau ţoale, dar nu mai puteam face observaţia maliţioasă, misogină şi nesimţită, de adineauri. Aici mulţi neinspiraţi optează pentru soluţia chiloţei, sutien şi alte porcărioare care ţin loc de viagra. Greşit! De ce credeţi că nu are Stevie Wonder permis de conducere? Astea sunt necesare, dar replica o să fie: iubi/puiu/ beibi/habibi astea sunt pentru tine, dar pentru mine? Deci luaţi budigăi, maieu chinezesc, costum de asistentă sau latex de muierea mâţă, dar n-ajunge. Şi nu umblaţi cu scuza: ştii, Armani a murit! Nu ţine! Asta dacă nu cumva, între timp, aţi învăţăt alfabetul Braille.

Asta e.

Astea sunt achiziţiile obligatorii. La opţionale pot intra mărcile de automobile germane. Asta dacă soţia e ministresă a turismului. Sau aţi prins un contract de asfaltare. Tot la opţionale intră şi Chăhărthărăhscu. Ca să-i explice el convingător de ce iubeşte femeile. Personal i-am transmis lu’ madam Stere că Chăhărthărăhscu o iubeşte, iar ea încă aşteaptă fructificarea. Şi Coelho. Asta dacă-s bugetare. Dacă-s la multinaţionale … Pleşu. În niciun caz cărţi de gătit sau … ptiu! „Cum să slăbeşti fără efort”! Pentru aşa ceva… baston alb, ochelari negri.

Hei, dar de ziua lu’ nea Vali ar trebui să primeşti şi tu un cadou, nu? Că e ziua „îndrăgostiţilor”, nu? Aşa că te poţi aştepta la unul dintre următoarele cadouri, în funcţie de tipul de gagică de care dispui:

– dacă e bugetară: primeşti o cămaşă

– dacă e la multnaţionale: cămaşă

– dacă e intelectuală: cămaşă

– dacă e manelistă: cămaşă

– dacă e urâtă: cămaşă

– dacă e bunăciune: cămaşă

– dacă e gravidă: ghici?

în fine… dacă e sor’ ta… ce pula mea mai contează ce primeşti?

Era să închei şi uitam. Dragobetele!

Pe cuvânt de pionier, până foarte recent eu nu ştiam că există sărbătoarea asta atât de tradiţională, cunoscută, populară şi aşa mai departe. Am auzit despre ea fix când au început să mă enerveze piţipoancele televizate cu seintvelentainu’. Pentru că, nu-i aşa, la orice căcat de import, neaoşiştii pot contrapune un căcat producţie autohtonă, fără chimicale. Aici, la dragobete, e mai simplu. Îi dai la buci alesei pe muzica lui Dolănescu. În rest, lista de cumpărături e aceeaşi. Pe principiul: să redescoperim tradiţiile autentic româneşti. Adică dacă-s tradiţii, de ce pizda mă-sii să le mai REdescoperim? Că dacă trebuiesc redescoperite, nu prea mai sunt tradiţii, ci vechi apucături. Şi asta cu autenticitate e fix ca „muzica” etno zbierată de piţipoance în curu’ gol, dimpreună cu unu’ cu belciug în nas şi şapcă de baseball cu cozorocul întors la spate, care urlă: yeaaah, cechitap!

Hai că ajunge. Şi voi azi aveţi de alergat prin magazine. Să fiţi iubiţi! ( Urarea asta e la mişto!)

P.S. Feministele supărate, care neapărat vor trebui să-mi amintească ce porc misogin sunt, au prioritate la comentarii. Şi asta tot la mişto e. Şi încă ceva, via Arhi, via Prahova tv, via youtube, via Murfatlar etc.:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=0E1jNQ-Qd10]

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

19 Comments

  1. Am impresia că anul ăsta e mai puţin entuziasm de velăntain, aseară am şi scris pe Facebook că e un velăntain de criză şi i-am sugerat lui Mark Zuckerberg „The Martzishor’s Day”.
    Şi, cu oarece întîrziere, la mulţi ani!

  2. Reporter: „Aici se sarbatoreste Valentine’s Day, de exemplu”
    Taran cu bicicleta:”Eu nici nu sunt de-aici, eu vin de la Boldesti…”

    Demential raspunsul! Respectuos, fara atac la mufa reporterului. Si nu doar raspunsul dar chiar intonatia sa, cu vorbe taraganate, la marginea sictirului, este de pastrat in filme cu geto-daci. Il iubesc pe acest taran 🙂

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....