Mă dau bătut

Never say never. 😀

S-au gîndit şi la umani, don’t worry. Mi-a arătat acu’ vreo 25 de ani vărul meu, stomatolog, o revistă americană de specialitate. Dintr-o poză rîdeau cu toţi dinţii doi tipi, prezentaţi drept „cei mai buni specialişti în molarul stîng”.

Reclamele astea îs fix ca şi caietele de sarcini pentru achiziţii publice, cu ţintă. O instituţie publică vroia să cumpere „bocanci de protecţie cu limbă roşie”.

prezervative pentru ingineri mecanici cu specializare in Masini Unelte aveti? 😀

This is just the begining i tell you. Eu ma mir ca nu au aparut inca targetate spre cei care folosesc un anumit produs al concurentei.

„Te dor picioarele din cauza adidasilor vechi (in fundal unul care se tine de glezna si acopera un pic cu mana un pantof sport cu 3 dungi pe el :P) ? Nike lanseaza noul model 911 Zoom cu noua tehnologie cu ioni de argint care iti fac picioarele odihnite dupa o zi….”

Ba da, e pe drum si pasta de dinti pentru dl. Perciune. Mai multe detalii, aici: http://www.economist.com/node/18114327?story_id=18114327.
Money quote:
„And because each item is created individually, rather than from a single mould, each can be made slightly differently at almost no extra cost. Mass production could, in short, give way to mass customisation for all kinds of products, from shoes to spectacles to kitchenware.”

tocmai ce am vazut si eu o reclama la televizor care m-a lasat ..masca. „dujardin” legume netunate, cum o fi asta numai mintea lor poate pricepe )))

bun, haios text alea, alea. dar motani castrati au intr-adevar o fiziologie aparte si au nevoie de hrana speciala ca sa nu li se blocheze tractul. nu o ai, ii duci o data pe luna la doctor, sonda, kestii, bani.
hrana exista, de mai mult timp. reclama apare ca fireasca in contextul asta, desi oricum iti revomanda veterinarul ce sa-i dai si fara reclama. nu e insa, iata, asa aberanta. Aia cu molarul stang, in schimb, este. si or mai fi si altele. Asta, cu tot respectul, nu e. Ma rog, in masura in care o reclama, nu e o aberatie in sine

Si pentru asta? :))
Pisicuta mea cea mica
Oachesa si fara frica
Am visat ca te-alintam
Si „blanitza”-ti pieptanam!
Eu,mai marele motan
Sef peste al meu maidan
Cand te vad,nu-i un capriciu
Mi se-aprinde licuriciu!
Parul tau cel matasos
Din dur,ma face sfios
Iar al tau pasit felin
Ma turbeaza,e un chin!
Cand pulpele-ti unduiesc
Simt ca-ncep sa naparlesc
La secunda ma topesc!
D-aia mi-a cazut suvitza
Cand mi-am aranjat blanitza!
Ochii tai ca doua perle
Ma indeamna la …belele
Si ma duc iar la un spritz
Cu motanii-n Golden Blitz
Mai nou ,acum fac carare
Pe -ale tarii dragi hotare!
Of ,a mea dulce ispita
Torcatoare de ..elita
Te adora cu mult zel
Motanelul… Traienel

Reclama este in regula. Cum sunt mai multe firme producatoare de astfel de mancare, reclama e sufletul comertului.

nu e prea in regula. reclamele sunt acceptabile atita timp cit nu fac uz de pseudo-scientific mumbo-jumbo ca sa prosteasca oamenii.
slightly off-topic: pisica noastra care a crapat recent a trait 18 (opt’spe) ani juma’ si a mincat NUMAI carne cruda de vita. a trait la bloc si nu s-a atins de nimic altceva in afara de carne de vita EVER.

Poi targetarea publicitara, a ajuns „where no man has gone before” odata cu internetul. Cei mari te cunosc pe tine, si obiceiurile tale, poate mai bine decat te cunosti tu pe tine, asta in urma urmelor lasate de tine pe net. D-aia dau misleading la toate ad-urile de pe fb de exemplu.

Dani, din ce scrii tu se vede că nu ştii despre ce scrii. Şi nu te caracterizează. Motanii sunt predispuşi la afecţiuni ale tractului urinar, respectiv, renale, iar cei castraţi sunt cu atât mai vulnerabili. Eu nu mi-am castrat motanii şi totuşi au avut, la interval de doi ani, unul după altul, probleme grave, deşi îi hrăneam corect. Adică, urinau cu sânge, erau în pericol de blocaj renal, ceea ce ştii ce înseamnă. Şi plângeau de durere. Din fericire, am nişte medici vet minunaţi, nişte tineri pricepuţi şi care iubesc animalele. Am acţionat imediat şi n-a fost nevoie de intervenţie. S-a rezolvat prin tratament intensiv – acum, periodic – cu metionină şi prin dietă – permanentă, adică doar hrană uscată – fiindcă hrana umedă conţine multe proteine, care la motanii de peste şase ani, cresc riscul de afecţiuni ale aparatului renal. Iar bobiţele pe care le mănâncă se numesc Urinary – nu dau firmele, ca să nu mă suspectezi de cine ştie ce reclamă mascată pe blogul tău mişto. E vital pentru ei să mănânce dietă.

Motanii castraţi e obligatoriu să mănânce doar hrană pentru pisici sterilizate, ea se produce de multă vreme, dar acum au scos un nou sortiment, iar firma e super-OK. Au şi pisicile nevoie să mai schimbe gustul. Important e ca hrana să conţină substanţa activă şi colectată din produse naturale. Cu cât sunt mai puţine chimicale, cu atât mai bine – ca şi la om.

În concluzie, mai ales după şase ani, e obligatoriu ca motanilor să li se dea hrană preventivă, cu PH control, adică, pentru a evita afecţiunea. Nota bene: eu îi hrăneam, periodic, cu aşa ceva pe ai mei şi totuşi au avut probleme, dar care s-au rezolvat fără intervenţii medicale, tocmai datorită prevenţiei. În caz contrar, ar fi trebuit sondă, poate intervenţie chirurgicală, perfuzii, chin şi cu toate astea, prognostic rezervat.

Ai să faci, poate, comparaţia cu pisicile de gard. În toate cărţile despre mâţe se precizează, din start, că pisica outdoor şi cea indoor sunt ca şi specii diferite, date fiind condiţiile. Dar motanii de casă, care sunt şi golani de curte, au cu atât mai multă nevoie de hrană adecvată, ei fiind mai expuşi, din cauza dublei apartenenţe, ca să zic aşa.

Deci, să ai un animăluţ sau mai multe înseamnă să-ţi asumi o responsabilitate sau mai multe, la fel ca şi atunci când îţi asumi curajul de a face copii. Sunt neajutoraţi. Animăluţele rămân mereu copii. Şi îţi doresc să nu vezi niciodată cum se chinuie un animăluţ. Doare la fel ca la om. Şi la fel de nedrept ca la puiul de om. Cu mirare. Ai văzut vreodată IMENSA MIRARE din ochii unui puiuţ de mâţă care moare, după ce s-a chinuit cumplit, chiar în a noua lui zi de viaţă, adică ziua în care a deschis ochişorii? Albaştri, de lapte. Mie mi s-a întâmplat şi n-am să-mi iert niciodată. S-a întâmplat pentru că nu deparazitasem pisica mea şi nici nu i-am urmărit medical gestaţia: în consecinţă, paraziţii i-au sufocat puiuţii, în chinuri. Primul s-a născut mort, a mai avut trei scumpi, doi au supravieţuit şapte zile şi ultimul, cum ţi-am spus. Şi dacă măcar după ce s-au născut aş fi consultat doctorul, aş fi dovedit măcar o minimă responsabilitate. Ca să mă trezesc la realitate, a trebuit să sufere nişte făpturi nevinovate. Mereu oamenii sunt de vină. Pentru tot. Şi pentru suferinţa animalelor. În rai, ca şi la începutul lumii, nu există vânătoare. Şi n-au nevoie să se mănânce unele pe altele.

Îţi recomand din toată inima o carte, una din cele mai minunate pe care le-am citit, scrisă edenic de Amos Oz – „Deodată în adâncul pădurii”.

Nu te superi – sau poate da – dacă îţi spun că m-a dezamăgit suficienţa cu care ai scris articolul ăsta.

Reclama ca reclama, dar iti dai seama cati dobitoci vor da cativa lei in plus pe haleala pentru ca au miorlaitorii castrati? :)))