Are cinci, poate şase ani. Păr moale şi încurcat în smocuri, roşcovan. Şi mulţi pistrui. E necăjit. Botos. Stă pe o piatră, pe maidanul de lângă bloc, cu mingea în braţe şi capul plecat. Îşi trage nasul. Nu smiorcăie, că e bărbăţel. Sau nu vrea să lase să se vadă.
– Ce faci, piciule?
Nu răspunde. Întoarce capul într-o parte. Să nu-i văd mucii strânşi clăbuc sub nas. Îşi şterge nasul cu mâneca. Oftează adânc.
– Nu vorbeşti cu mine?
– Nu!
Ei, dacă tot e un „nu” aşa de hotărât, hai să vedem cum legăm vorba.
– De ce?
– D’aia!
Se uită cu coada ochiului la mine. Scot limba. Chicoteşte fără să vrea. Apoi îşi ia seama şi redevine serios.
– Îmi spui de ce plângi?
– Nu plâng.
– Bine…
– Nu plâng!
– Bine. Te cred. Dar zi-mi măcar cum te cheamă.
Acum întoarce capul spre mine. Mă priveşte cu ochii mijiţi. Mai adună un strop de muc pe mânecă. Să-mi spună? Să nu-mi spună? Pe un ton oţărât trece la contraofensivă:
– Da’ pe tine?
– Eu am întrebat primul.
– Ş’ şe dacă.
– Bine. Pe mine mă cheamă Daniel.
– Îhî.
– Acum e rândul tău.
– Pă mine mă cheamă Matei. Da’ copiii de la grădi sunt răi.
Oftează iar. Îşi trage nasul.
– De ce sunt răi, măi Matei?
– Că le plaşe şă mă necăjească.
– Ei, nu mai spune. Cu ce te necăjesc ei?
S-a îmbufnat iar. Întoarce capul. E pregătit iar să treacă pe silenţios.
– Hai- mă dau eu priceput- că poate am cum să te-ajut.
– Mă polecleşte! răbufneşte.
– Ei, şi pentru atâta lucru trebuie să te superi? Toţi am avut porecle când am fost mici. Nu trebuie să te…
– Da’ pe tine cum te poleclea?
– Ei, în mai multe feluri. Titirez, babanu… nu mai ştiu.
– Avem şi noi unu’ Titirej.
– Păi, vezi?
Oftează.
– Da’ pe mine mă polecleşte urât.
Copiii, ştiu, pot fi tare răutăcioşi. Cine ştie ce mică obscenitate s-o fi lipit de micuţul roşcovan. Dacă îmi amintesc bine… întotdeauna există şi unul poreclit „căcăciosu’ ” , „băşinosu’ „. Îl întreb:
– Ei, poate glumesc şi ei. Hai zi, cum te-au poreclit.
– Ba nu. Sunt răi şi îşi bate joc de mine.
-Îşi bat joc de mine…
– Hă?
-Ei, hai zi. Cum te-au poreclit.
– Îmi zice… îmi zice … îmi zice că-s Boc. Că-s pitic şi prost şi ascult mereu de doamna.
Copiii pot fi atât, atât de cruzi.
Eu le citesc pe mail, ca sunt abonat. Dar uneori nu ma pot abtine… tu chiar ai condei! Le scrii foarte misto!
Pana si copiii de gradinita se simt jigniti sa fie asemanati cu Boc :)))
Iar capacitatea de intelegere a unor lucruri ce tin de sfera politica este uimitoare.
Putea fi şi mai rău, să-l poreclească Băşinezu’. Sau să fie fată şi să-i zică Pleşcoaia.
PS Le scrii tare mişto, coane.
Na belea, că repetai în PS ce scrise deasupra mea un nene care greşi adresa. Nene, hai să fii mata preşedinte, că le potriveşti de minune, iar eu să fiu prim ministru şi să repet ca un papagal tot ce zici. :))
Doamne , e chiar real , rabbi ? 😆 Daca DA , atunci chiar ar trebui sa afle si Boc asta: CA PANA SI COPIII DE GRADINITA AU AJUNS SA STIE CE DE CACAT A AJUNS …!!! 😀
PS: ba poate e mai bine sa nu afle , ca la cat de prost e ar fi in stare sa desfiinteze toate gradinitele ! 🙁
Bine ca nu l-au poreclit Bashescu 🙂
E greu pentru un copil sa se simta exclus din grup. Cel mai greu pentru el mi se pare sa suporte porecla, tinand cont ca o constientizeaza. Copilul asculta de doamna Profesoara, E.B. Asculta de domnu’ Profesor. Poate pentru copil doamna este o adevarata regina. Se poate spune, pe acelasi rationament, ca si de cel de care asculta Boc ar puteafi o Regina?
@flo
da de ce ne lasasi de izbeliste,rigo?
Ba tu ti-ai luat prima zborul, puisor galbior. Pe urma au plecat si ceilalti, unul cate unul, pana ce poiata cotcodacilor a ramas pustie.
Dar sa stii ca de cate ori te mai intalnesc, pe ici-colo, mi se incalzeste sufletul la amintirea frumoaselor clipe petrecute impreuna, in mijlocul gastii noastre nebune :).
copiii pot fi tare răi la o anumită vârstă…. bietul boculetz….
:))) Hai ca e buna ! Incepuse ca o literatura… dar pana la urma…. tot de unde ai plecat ai ajuns !
Cred ca si lui Boc adevarat ii mai curg mucii cand se ia cineva de el.
o sa ajunga sa fie folosita pe scara larga aceasta porecla…:))
Copiii nu sunt răi, sunt isteţi!
Îmi plac copiii tăi, sunt peltici 🙂
In fabule, toţi copiii sunt deştepţi…
Sadici mai pot fi si copii astia. Cum pot sa te porecleasca chiar in halul asta?!
Un motiv intemeiat sa iti schimbi gradinita, orasul… chiar si tara.
Rabbi, profesoara mea de chimie (limba chimie) din liceu avea o vorbă „copiii sînt cele mai crude animale de pe pămînt, dar fără ei viaţa nu are nici un rost!” Încă sper să-mi fac (facem, că şi nevasta…) un rost în viaţa asta…
Banzai!
Mam spart pe mine de ras. Super tare bancu. Mai bun ca Teo dela Cafe Deko. Tu lai inventat?
E si asta un mod de a atribui pacatele unuia celor mici si fara aparare.
Nu sunt rai …nici macar nu isi dau seama ca este o rautate.Ei doar reproduc cele auzite de la adulti.
Mi-a placut cum ai scris. Si raspunsul final al pruncului – demential :)). Copiii din ziua de azi stiu tot ce misca.
e clar că micul copil nu era prost, de vreme ce-a reacţionat, aşa că puteai să-l linişteşti că cei ce l-au poreclit sunt doar răutăcioşi, nu conformi cu realitatea. 🙂
SUPERB!!!!!!!!!!!!!
copii nu sunt răi. copii sunt sinceri !
Copii sunt sinceri dar neterminati 🙂
🙂 Nu esti zdravan 🙂 E misto rau povestioara 🙂