AcasăRabbi ziceParlament, vot canci şi...

Parlament, vot canci şi alte chestii

Unul din subiectele înghesuite într-o plicticoasă emisiune de după amiază, la Realitatea TV, era „Cât ne costă parlamentarii”. Subiect deloc nou, de altfel. Tratat, ca de obicei, pompieristic. Instituţia Parlamentului a devenit, constat, un fel de copil de bătaie al regelui. Ori de câte ori avem a ne vărsa năduful pe politicieni, pe politichie în general, pe gropile din asfalt sau pe ploaia de afară, folosim Parlamentul şi parlamentarii pe post de cur şutabil.  Ei, uite că m-am cam plictisit de prostia asta!

Moderatoarea emisunii gângurea a indignare semi-articulată constatând că parlamentarii erau plătiţi şi pe perioada vacanţei. Cu un minimum efort de documentare, duduia respectivă ar fi putut afla că, pe perioada vacanţei parlamentare, cele mai multe dintre comisii continuă să lucreze. Ar mai fi putut descoperi că toţi lefegii din România, în genere, primesc indemnizaţie de vacanţă. În fine, nu cred că era o mare taină că activitatea unui parlamentar nu se rezumă la participarea la şedinţele de plen.

Desigur, discuţia nu s-a rezumat la atât. Era obligatorie şi constatarea că transportul parlamentarilor costă, că se întâmpla ca şi cazarea lor să mai coste. Că, în general, pentru funcţionarea sa, parlamentul cheltuieşte parale. N-a lipsit, fireşte, şi tradiţionala strigare, în dialect populist: pe banii noştri! Evident că pe banii noştri!

Uite că m-am săturat de populismul ăsta imbecil. Nu am să sar în apărarea duduiei Anastase, nici nu am vreo tragere de inimă să explic de ce trebuie să plătim pentru Prigoană, Bănicioiu sau Oajdea. Dar nu cred că ne face bine nici scufundarea într-o logică de tip madam Tatoiu.

Într-o ţară confruntată cu o severă criză economică, în care mai toate stările societăţii au de suportat rigorile austerităţii, este firesc ca şi Parlamentul să îşi reducă bună parte din cheltuieli. Asta e de bun simţ. Nu îmi doresc, totuşi, ca parlamentarii noştri să ajungă să se îmbrace cu toţii în salopete marca Mao şi să cineze la Armata Salvării. Nici nu cred că prosperitatea s-ar revărsa asupra mea dacă parlamentarii ar fi căraţi la muncă în remorca tractorului. Ţine de bun simţ să cerem o atentă chibzuială în cheltuirea banului public, fie că e vorba de Parlament, Preşedinţie, Guvern, putere locală, şcoli, servicii speciale, spitale, ministerul turismului, agenţii ale statului. Dar mi se pare tâmpit să descoperim că Parlamentul ne costă. Şi să revărsăm exclusiv spre această instituţie toată scârba de care suntem în stare.

Ne putem găsi nemulţumiţi de cei pe care noi i-am trimis pentru a popula instituţia Parlamentului ( şi observaţi că mă includ aici, deşi rămân un statornic adept al votului canci!), dar nu este în regulă nici să-i tratăm la grămadă,  nici să blamăm instituţia pe ansamblu. Dacă descoperim că locul Robertei Anastase ar trebui să fie în spaţiul penitenciar, asta nu înseamnă că instituţia Parlamentului este mai puţin necesară, mai puţin respectabilă. Ci că noi avem o problemă, în propriile alegeri. Într-o ţară în care totul este politizat şi orice instituţie, cât de măruntă, capătă culoarea puterii ( şi nu doar de azi), Parlamentul rămâne ultimul fragil şi neputincios refugiu al democraţiei. Aşa cum este el.

Dacă descoperim că Parlamentul este populat cu făpturi nedemne, ar trebui ca pe viitor noi să dăm dovadă de discernământ, în alegere. Dacă simţim că banii noştri sunt risipiţ anapoda, nu doar la Parlament, ci şi la Preşedinţie, Guvern ori servicii, ar trebui să cerem socoteală celor care îşi bat astfel joc de noi. Nu cred că ne face bine să ne indignăm ca nişte babe isterice, după modelul Tatoiu, descoperind că Parlamentul ne costă. Şi gata, am rezolvat lendovcioisul.

În încheiere cred că e nevoie să fac nişte precizări. Legate de opţiunea mea pentru Vot Canci. E o veche preferinţă, pe care nu am de gând să o părăsesc. Pentru bunul motiv că nu mi se dă prilejul.  După ce tocmai am apărat instituţia Parlamentului, poate părea paradoxal ( dar nu e, pentru cine înţelege despre ce vorbesc) să fac trimitere tocmai la ceea ce se petrece acolo, pentru a-mi justifica opţiunea. Cei trimişi acolo au datoria de a vota. Legi, decizii, moţiuni. Pentru asta se află acolo. Pentru asta sunt plătiţi. Ori descopăr că o fac doar când şi dacă au chef. Când vine vorba de moţiune, puterea refuză să voteze, temându-se de trădări. Când e vorba de dat aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Păsat, opoziţia, în bloc, refuză să voteze, pentru că are dracu ştie ce de demonstrat. Iar ei sunt plătiţi pentru a vota. Şi unii şi alţii. Aşa că nu văd de ce m-aş simţi eu obligat să ies din casă pentru a alege între unii sau alţii.

Am tot spus-o: îmi respect dreptul de a alege. Şi cred că reprezintă o mare responsabilitate. Pe care o tratez ca atare. Tocmai de aceea refuz să fac pe sortatorul, vreau să aleg. Şi pentru a alege vreau să am din ce alege. Nu vreau să votez, ci să aleg. Iar, de ceva vreme, nu am ce alege. Mi se cere doar să votez, pentru a scăpa de ăla sau pentru a-i împinge în faţă pe ăia. Ei bine, eu nu-l vreau nici pe ăla, nici pe ăia. Daţi-mi de ales şi voi alege. Deocamdată, constat că i n d i f e r e n t cum aş vota UDMR se va afla de-a pururi la putere! Poftim, mă declar dispus să votez, într-o cumplită diminuare a criteriilor, cu aceia care îmi vor garanta că, după alegeri, nu vor aduce UDMR alături de ei la guvernare! Simplu. Şi nu, PRM nu este o opţiune. Deci vot canci, clar?

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

10 Comments

  1. 1. Politica românească e sub orice critică, ca un film cu şi pentru proşti.
    2. Mulţi cetăţeni cu IQ şi educaţie peste medie sunt revoltaţi şi dezgustaţi şi refuză să voteze.
    3. Ceilalţi votează: unii pentru 100 de lei, alţii pentru că le-a plăcut o manea electorală, alţii prostiţi cu poveşti stupide cu moguli, comunişti şi ruşi. Astea îi dezgustă încă şi mai mult pe cei de la (2), dar ei oricum nu votează.
    4. Ceilalţi contează: politicienii ştiu că n-au neapărată nevoie de votul celor de la punctul 2, ei trebuie doar să îşi rafineze tehnicile de mituire şi prostire a proştilor pentru a câştiga mai multe voturi decât contracandidaţii.
    5. Politica românească e sub orice critică, ca un film cu şi pentru proşti. Adică punctul 1, şi aşa mai departe la infinit…

    Singurul loc unde se poate face ceva e (2). Din cercul ăsta vicios nu scăpăm decât dacă electoratul în ansamblu devine mai pretenţios, mai raţional şi mai greu de păcălit. Politica în stil (4) nu o să dispară niciodată, ea există şi în „lumea civilizată” dar e limitată fiindcă acolo cei de la (2) au şi ei ceva influenţă. La noi nu au absolut deloc fiindcă refuză să voteze. Ar fi bine dacă politicienii ar fi impresionaţi de calitatea unor articole critice pe bloguri sau prin ziare, dar nu sunt. Proştii de la (3) nu citesc bloguri sau ziare. Cred că e momentul să devenim mai pragmatici, chiar dacă asta înseamnă să fim „sortatori” câţiva ani. Altfel rămânem în rahat pentru totdeauna.

  2. Cu fiecare vot lipsa votul celui care voteaza isi mareste puterea deci sa zicem ca voteaza 30% asta inseamna ca un vot are puterea a 3 voturi ,din astia 50%VOTEAZA PDL,asta inseamna 15% din total cam 2,5 mil-3 mil,si crede-ma ca atatia pedelici sunt,la acest scor pdl castiga lejer 30%-40%din locurile din parlament si uite asa ajunge iar pdl la guvernare pe lipsa absenteismului,adauga locurile udmr ,minoritati nationale,ceva fripturisti de la psd si pnl si obtii majoritatea de azi ,si uite asa un nr de 3 milioane de votanti hotarasc soarta celorlalti pe seama absenteismului..o solutie ar fi ca pe buletinul de vot sa fie trecuta optiunea ;nu sunt de acord cu niciunul; etc….

  3. Parlamentul e necesar. din pacate, ai nostri parlamentari sunt inutili (si asta in cazul fericit, cand nu-s daunatori).
    cat despre vot canci, io o sa ma duc in continuare la vot. pana la urma, ori votez cu partidu tiganilor (cum am mai facut-o), ca astia macar is ciorditori onesti, ori cu ungurii, ca oricum is la guvernare mereu, si macar stiu ce vor.

  4. Rabbi, îmi ştii opinia despre votul canci… În rest perfect de acord cu ce zici. Procentele după care unii au alţii îşi iau mandatele, sau pur şi simplu intră sau nu în parlament se calculează după PREZENŢA LA VOT. Numărul de buletine anulate nu contează. N-ai ce alege, şampilezi ca masina de cusut şi anulezi votul. La o pezenţă la vot de 60-65%, ungurii nu mai trec de pragul electoral actual. Nu intră în parlament, PA guvernare. Simplu.
    Banzai!

  5. Încă ceva: dacă PDL reuşeşte să rămână un partid important (peste 10%) după 2012 atunci mesajul electoratului către cei care vor guverna atunci, oricare ar fi ei, este că pot să îşi bată joc în ultimul hal de cetăţeni, să fure ca în codru şi să facă numai prostii şi vor rămâne privilegiaţi, ba chiar cu perspective în viitor! PDL trebuie să dispară din parlament, ar fi frumos să dispară şi UDMR. Dar pentru asta trebuie voturi. Orice voturi neportocalii: USL, Dan Diaconescu, PRM, Garcea, ba chiar şi anulate. Mi se pare mai raţional votul negativ decât votul canci!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...