AcasăRabbi ziceGânduri uitate într-un cufăr

Gânduri uitate într-un cufăr

 

Purta mereu cu el o cutie. Prăfuită. În capac sădise două borte, prin care să pătrundă aer proaspăt. Era mereu zâmbitor şi aducător de vorbă bună. Puţine îl întristau. Iar dintre tristeţi niciuna nu-i era statornică.
– Ce porţi cu tine, în acea cutie? – îl întrebau cu toţi.
– Un zeu! – răspundea degrabă – Zeul meu!
Zâmbeau ca de o copilărie. Iar el trecea mai departe surâzând. Mâhniri nu îl ajungeau. Nici boala, ori slăbiciunea firii. Iar atunci când, în rătăcirile sale, se găsea apăsat şi obosit, făcea popas în iarbă, pe marginea drumului. Ridica uşor capacul cutiei şi vorbea zeului său. El spunea că primea răspuns. El spunea că primea povaţă. Pentru toate ale lui găsea zeul sau îndemn şi vorbă dreaptă. El aşa spunea. El aşa credea.
Şi toţi îl vedeau trecând pe drum, surâzător, purtând cutia în care se afla zeul său.
Apoi, o vreme, nu l-au mai văzut. Iar atunci când l-au revăzut era mohorât. Surâsul îi pălise. Era înnegurat şi tăcut. Iar în locul cutiei purta cu sine un vas mic, de lut ars, pecetluit. Iar de îl întrebau răspundea fără vlagă, cu adâncă tristeţe în glas, că  zeul său a murit. „Ce porţi cu tine atunci?” – îl întrebau ei?
„Cenuşa zeului meu…” – le răspundea cu glas tremurat.

*
*      *
În Verona, există o clădire în faţa căreia e mereu adunată o mulţime de gură cască. Priveam încercând să înţeleg fascinaţia lor pentru acel loc. Zeci de americani graşi, îmbrăcaţi toţi în pantaloni scurţi şi tricouri colorate (ca o stranie uniformă a unui nou şi neobişnuit corp de armată, US Tourist), trăgând după ei neveste la fel de grase, îmbrăcate în pantaloni la fel de scurţi şi tricouri la fel de colorate. Privesc cu toţii spre un balcon anume. Mestecă gumă şi foşnesc bliţurile, condensând pe peliculă, sau în pixeli imaginari, imaginea unui balcon de piatră.
Balconul acela nu are nimic deosebit. Doar o alcătuire de piatră, spânzurând de zidul de cărămidă, de pe care tencuiala a ostenit şi a plecat. Sunt douăsprezece arcade săpate în piatra sa, pe fronton. Şi câte patru pe laturi. Doar o alcătuire în piatră care să stea mărturie a unei poveşti de dragoste care nu a existat, între doi oameni care nu au existat. Acea iubire nu a existat. A existat doar geniul unui brit. Şi acea plăsmuire din piatră: balconul.
Cu toate acestea, zecile, sutele de americani graşi, îmbrăcaţi în pantaloni scurţi… fotografiază acel balcon. Cumpără de la un chioşc aflat nu departe suveniruri stupide, încredinţaţi că astfel vor duce cu ei o bucăţică din acea poveste de dragoste. Un fragment minuscul din existenţa acelor îndrăgostiţi.
E inutil să le explici că cei doi îndrăgostiţi nu au existat, atâta vreme cât acolo există piatra balconului. Iar piatra balconului e pentru ei cea mai bună dovadă a existenţei acelor vieţi. Şi atunci înţeleg de ce, dintre toate naţiile lumii, doar ei au ales să îşi trimită caravele spre lumea roşie, de piatră, a lui Marte, în căutarea vieţii.

*

*      *
Fiind copil am fost dus la spovedanie. Nu ştiu ce păcate voi fi avut atunci de spovedit, oricum nu îmi amintesc ce am mărturisit. Ţin minte doar că respiraţia preotului mirosea cumplit, insuportabil a usturoi. De atunci pentru mine păcatele au un miros concret.

 

*
*      *
La început am ieşit din pământ. Lăstar am crescut, apoi crengi mi-au crescut. Şi m-am împodobit cu vestmânt bogat de frunze. Şi floare am dat. Apoi fruct. În zadar, oamenii treceau pe lângă mine blestemându-mă. Căci fructul meu nu le era pe plac. Otrăvit îl numeau. Şi fructul meu rămânea nemâncat, iar seminţele mele rămâneau neîmprăştiate, fără rod. Copacul în care cresc fructe otrăvite, îmi spuneau.
Apoi între crengile mele păsări cântătoare şi-au făcut cuib. Şi au făcut ouă din care au ieşit pui, iar puii au crescut devenind, la rândul lor, păsări cântătoare. De atunci mi se spune copacul în care cresc păsări cântătoare.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

14 Comments

  1. Io am mai citit undeva începutul, da’ n-aş băga mîna-n foc că în „poveştile unui ciufut” (vorba lu’ nea Stere). Da’ chestia cu bortele, cu cutia şi cu zeul am citit-o!
    Dacă mai pui de-o tipăritură, să-mi zici că ce şi cum şi de unde, că nu vreau să ratez.
    No bine?
    Banzai!

  2. Memoria involuntară ne păstrează toate gândurile.Uitarea este o iluzie…
    ***
    ZEUL este MOTIVATIA proprie de a trăi în PACE şi tihnă sufletească mereu .Când nu mai avem în ce să mai credem începem să murim…
    ***
    Lumea „reală ” nu este decât reflectarea opiniei OBSERVATORULUI… care reflectă adevărul său UNIC.Dacă CREZI şi dacă NU CREZI …AI DREPTATE !In ceea ce CREZI ai dreptate şi se transformă în realitatea din viaţa ta…
    ***
    …. şi astfel,copil fiind,ai asimilat fizic taina spovedaniei….
    ***
    „Substanţa” lumii e muzicală, aşa încât însuşi darul Cântarii adevereşte conştiinţa demiurgică a artistului, detinător al cheilor vieţii şi ale morţii, nemărginirea şi atotputernicia lui…

    Splendid tot ceea ce ai scris….

  3. E minunat că oamenii mai cred în iubire, căci ea are puterea să transforme copacul în care cresc fruncte otrăvite, în copacul cu păsari cântătoare.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...