Băi, Şenghene, ce-ai cu noi, bă?

Acum nişte zile povesteam despre Bogdan Alin Ota şi minunăţia de muzică pe care le-o servea norvegienilor. Am fost plăcut surprins să descopăr că nu puţini au fost cei care au preluat filmuleţul cu pricina, aplaudând ceea ce reuşise omul acela. Au fost câteva gazete care au preluat şi ele povestea. Câteva televiziuni care au strecurat filmuleţul cu pricina, discret, între generoase calupuri de Irinomonipepeoana. Şi gata. Punem dopul la chiuvetă şi ne înecăm în zeama noastră cotidiană.

Eeeei, dar azi… Cum iese din găozul cu ştiri vestea că în Căpşunezia, un vecin de-al lui Mailat a interpretat un concert pentru omor şi măcel, cu promo pe webcam, cum au juisat televiziunile, cum a dat climaxul peste brava presă română. „Uite, bă, ce animale suntem! Uite ,bre, ce nenorociţi sunt românii!”. Şi uite aşa, între ştirile băştinoase, despre ce aromă aveau râgâiturile Oanei, ce culoare are rahatul lui Iri, câtă sare pune Moni pe carici sau ce marcă de hârtie igienică foloseşte Pepe, au avut parte presarii naţionali şi de o ştire externă: rolul tehnologiei în mierlitul la românii căpşunăriţi.

Apoi, desigur, vor veni nişte unii, doctori în televizor şi tobă de deontologeala, şi se vor văita că poporul e varză. Că, uite neamule, numai mizerii vrea să consume, d’alde Irimonipepeoana stârneşte interesul ornitorinc. Şi vâjâieli elodiene. Se vor indigna constatând că suntem un popor ignar şi vor purcede la o conversaţie tocşoizată, de mare angajament intelectual, dimpreună cu Marica, Tatoiu şi Tălmăcean.

Aşa că zic: Bă, Şenghene! Ce morţii mă-tii ai cu noi, bă?