O veste

Conceptul de societate civilă ( subsecvent, la fel şi cel de organizaţie a societăţii civile) e tot mai boţit, tot mai puţin respectabil. Foarte des mă întâlnesc  cu un anume tip de percepţie deloc prietenoasă cu ideea de societate civilă.  Evaluarea prezenţei în cadrul societăţii civile a diverselor organizaţii şi/sau individualităţi se face, paradoxal, prin raportarea la politic. Mai simplu spus, tipul de percepţie la care mă refer socoteşte că activiştii societăţii civile sunt fie nişte eşuaţi, care nu au reuşit să se agaţe de căruţa politicii, fie proprietarii unor traiste goale, gata să se pună în slujba oricui ar fi gata să le umple acele traiste, fie, în cel mai rău caz, nişte infiltraţi, nişte instrumente, nişte slujitori ai politicului.  Imaginea aceasta nici nu este în totalitate greşită. Cred doar că operează o inadmisibilă reducţie.

Societatea noastră civilă este profund disfuncţională, asemeni întregului din care face parte. Sintagma însăşi pare confiscată de un grupuscul mai degrabă obscur, autodefinit ca reprezentat al elitei intelectuale, puternic ideologizat şi teribil de zgomotos. Criteriul reprezentativităţii e relativizat şi înlocuit cu unul mult mai comod: zgomotul. Cu cât mai zgomotos, cu atât mai semnificativ. Criteriul notorietăţii este esenţial, pentru că orice idee, orice principiu are nevoie de validarea notorietăţii vocii care îl susţine.  Decibelii, tupeul şi cârdăşiile sunt atributele esenţiale, astăzi, în agora.

Vorbim apoi despre cultură. Cultura e considerată de cei mai mulţi o chestie teribil de plicticoasă – aceştia sunt cei mai mulţi dintre cei, oricum, neinteresaţi de cultură. Există apoi cei care sunt cu adevărat interesaţi de cultură. Iar aceştia socotesc că da, cultura chiar trebuie să fie plicticoasă, neinteresantă, inaccesibilă, precum cultul misterelor, rezervat doar unor iniţiaţi. Şi astfel, pentru o copleşitoare majoritate, frivolitatea, divertismentul vulgar, privitul pe gaura cheii şi scuturatul din buric  rămân nu doar o alternativă, ci singura opţiune.

Perspectiva alterată asupra culturii şi ideii de societate civilă constituie premiza de la care am pornit atunci când, împreună cu alţi câţiva prieteni, ne-am propus să încercăm, măcar să încercăm, altceva. Cum resursele de care dispunem deocamdată sunt neglijabile, demersul nostru se sprijină mai ales pe entuziasm şi credinţa în ceea ce ne propunem. Despre ce este vorba? Despre un proiect pe care l-am numit, provizoriu, Blogcultura. Personalităţi ale culturii româneşti sau oameni activi în online, dar interesaţi de fenomenul cultural, ne propunem agregarea în ceea ce sperăm să devină o alternativă la pseudo-cultura promovată de media tradiţionale, dar şi o altă formulare, mai accesibilă, mai prietenoasă, a ideii de demers cultural.

Mai multe nu am să spun deocamdată, dar despre subiectul acesta vom mai vorbi. Cu siguranţă vom mai vorbi, destul de mult şi destul de des. Cei care am pus la cale acest proiect, ne vom reuni joi, 14 aprilie, când vom osteni la cafele şi taclale. Iar cuvintele şi ideile care se vor aduna acolo vi le vom aduce la cunoştinţă.

Cei interesaţi să ni se alăture sunt bineveniţi. Trebuie doar să lăsaţi un mesaj şi o adresă de mail validă, pentru contact. Şi vă vom da de ştire despre oră şi loc.