Turambar execută pe blogul-i personal un raţionament pe cât de complicat, pe atât de inutil. L-am citit de ieri şi m-am abţinut să-l comentez. Azi îl aud reluându-şi ideile. Cât de drag şi de prieten mi-ar fi Mirel( ştiu că o să ia foc!), nu am cum să nu atrag atenţia asupra unei erori fundamentale: discutăm despre un sistem sau altul de vot uninominal ( deocamdată nu ştim care va fi acela) şi nu despre alegerea preşedintelui! Spun asta pentru că o groază de cunoscuţi din lumea politichiei ( USL cam toţi) sunt deja sub narcoză! Deja visează ameţitoare procente care sar lejer peste 50.
Nu contest raţionamentul lui Turambar, nici cifrele sale. Cu atât mai puţin ipoteza fraudei masive ( corect demonstrată, până la un punct). O simulare reală se va face nu pe procente obţinute de partide, ci pe colegii obţinute! Ca şi în alegerea preşedintelui SUA, numărul mai mare de voturi nu aduce automat şi mandatul. USL poate obţine procentaje spectaculoase, poate obţine chiar 100 % într-un număr de colegii. Asta nu e de niciun folos dacă nu obţine numărul de colegii care să-i aducă majoritatea. Aşa că procentul obţinut pe intenţie de vot e mai puţin interesant decât distribuţia votului. Nu avem de a face cu sistemul „toate voturile la găleata partidului”, ci un sistem în care voturile se risipesc pe colegii, iar ce contează e numărul de colegii obţinute şi nu numărul de voturi luate en gros.
Cei din opoziţie au damblaua de a se îmbăta sistematic cu aiureala propriilor iluzii, iar apoi stau năuci şi nu înţeleg cum au putut pierde. Puţină concentrare, băieţi! Să vă explic cam câte colegii puteţi obţine în curte la Flutur? Sau la Pinalti? Ori la Frunzăverde? Că tot vorbim de calcule şi simulări. Iar dacă adăugăm golănia votului prin corespondenţă la votul cu sacoşa şi turismul electoral, e nasol de tot. Dar măcar în sondaje i-am rupt!
Ba sistemul este tocmai „toatr voturile in galeata partidului” pentru ca distributia mandatelor se face proportional la nivel de circumscriptie. Asta e si motivul pentru care avem un numar impresionant de parlamentari care au iesit pe locurile 2 sau 3 in colegiile lor. Uninominal vs pe lista si majoritar vs proportional, sunt doua principii diferite, sa nu le confundam!
Nu confundăm nimic, monşer! Doar că, e aproape o certitudine, că în 2012 nu vom repeta întâmplarea din 2008, iar sistemul de vota pentru care se va opta va fi atât de discutatul „cel mai bun din două tururi”. Sau (mai puţin probabil) câştigătorul ia totul.
Daca se pastreaza sistemul de vot actual, unde exista o corectie de tip proportional, procentul din sondaj conteaza. In plus, sistemul uninominal favorizeaza pe cei care iau 50% + 1. Intr-adevar, la Pinalti in batatura o sa ia el. Dar si la altii din bataturile USL vor lua ceilalti. Deci se echilibreaza din acest punct de vedere: Teleorman, Galati, Calarasi, Dolj, Prahova, Olt, Braila, Tulcea, Constanta… etc.
Discutând strict pe colegii, la Teleorman nu văd prilej de mare fericire pentru USL. Nici în vreo alte două judeţe din cele pomenite de tine. Am mai scris asta, nu mă deranjează să repet: La o socoteală colegiu cu colegiu, putem avea surprize teribile, estimarea mea mergând spre un 42 %(+/- 3) USL şi 35 % PDL. E o discuţie mai lungă, pe care o s-o reiau zilele astea şi la care te iau părtaş:)
La Teleorman scorul este: cate 2 deputati si un senator pentru PSD, PNL,PD-L. Avantaj?
Pana la generale sunt localele… Iar in Bucuresti tocmai s-a decis.
De ce uninominal? De ce 85 de colegii? De ce un singur tur? De ce doar Consiliu General si Primar General?
Simplu. Cand desenezi colegiile ai MARE GRIJA. Apoi este suficient sa inunzi cu bani 43 din ele, plus un pic de furaciune si gata. Ai absolut tot Bucurestiul.
Bonus: dai si semnalul in tara ca esti pe cai mari.
Da data asta Rabbi (ştii bine că de regulă „cîrîi” la părerile tale despre vot) nu pot decît să-ţi dau dreptate! Răspunsurile la comentarii îs la fel de corecte. Mai ales la primul. Nici eu nu văd USL-ul după alegeri la procentele estimate de ei. La o prezenţă mică la vot, cînd „furăciunile” vor avea o pondere mai însemnată, procentul dat de tine pentru USL e chiar mare.
Banzai!