Acasăcacatul in artaMoartea brandului

Moartea brandului

În condiţii normale, brandul descrie o anume calitate, o anume viziune uneori. Alteori e doar o frunză, dar nu despre asta vrem să vorbim. Opţiunea pentru un brand sau altul ţine de un anume stil de viaţă, de exprimarea statutului social sau măcar a aspiraţiei către un anume statut social. Cum spuneam, în condiţii normale. La noi treaba asta nu funcţionează aşa. La noi opţiunea pentru un brand sau altul ţine de nevoia de a zbiera: am lovele! Unii chiar le au, pentru alţii zbierătul e important.

Stând de vorbă cu un neamţ, acum nişte ani, am primit o întreagă prelegere despre diferenţa dintre Mercedes şi BMW. În care prelegere mi se explica pe îndelete că neamţul serios, aşezat, cu o poziţie onorabilă în societate, care se bucură de o anume prosperitate, va opta pentru Mercedes. Lupii tineri, junii care se bucură de succes vor opta pentru BMW. Şi regula cam aşa funcţiona. Principiul era extins mai departe către celelalte fiţe:ceasuri ( dacă eşti tânăr şi te bucuri de un anume succes ai să optezi mai degrabă pentru Breitling decât pentru Piaget), haine şi alte zăpăceli.

Îmi spunea neamţul: „toate astea funcţionează la clasa de mijloc şi binişor peste. Dacă eşti patron la IKEA nu mai dai doi bani pe niciuna din astea. Dacă eşti acţionar majoritar la Microsoft, brand de fiţă devine orice îmbraci tu!”

Ei, toate astea vor fi funcţionând la ei, acolo. La noi stă jipanul parcat în faţa blocului de garsoniere, iar pipiţa vuitonită trece pe la tomberon, să ducă gunoiul, înainte de a-şi urca dosul în SUV.

Să luăm un exemplu: Dolce & Gabana. Marcă perfect onorabilă, civilizată.  Asta până au descoperit-o maneliştii. Apoi onorabilii D&G au devenit colegi de raft cu „Pionierul” şi „Işkaldîrîm”. Cămaşa D&G se asorta de minune cu orice: blugii turceşti, treningul Adibas sau raiaţii Versache. Odată ce maneliştii au primit certificatele de proprietate pe iniţialele D&G, totul a devenit posibil. Ceasurile mari cât cel de butelie, încărcate de ştrasuri şi sclipiciuri, papucii de plajă ( cu nelipsitele sclipiciuri), curele cu ştrasuri etc. etc. Totul în numele prieteniei şi bunelor relaţii cu Republica Populară Chineză şi dumnezeul sclipiciurilor. Toate prostiuţele astea aveau de îndeplinit o singură condiţie: să aibă cele două iniţiale scrise mare, cu litere de-o şchioapă, să poată fi zărită de pe staţia orbitală internaţională.

Apropos de asta. Am văzut acum câteva săptămâni, la Peek and Cloppenburg, o scenă care descrie perfect fenomenul. Un biped cu ceafă XXL, fără gât, cu fruntea ocrotită de un breton geluit după standard ISO şi cu slăninile revărsate în toate direcţiile, se oprise la raftul cu cămăşi Boss. La un moment dat i-a sunat telefonul. Soneria era, evident, o manea. După ce s-a conversat vreme de vreo 3 minute, timp în care „frate” şi „să moară mama” au fost părţile cele mai active ale vorbirii, personagiul şi-a reîndreptat atenţia spre cămăşile de acolo. Toate faine şi de bun gust. Mai puţin una. Cam cu două numere prea mică pentru el, într-o nuanţă de roz destul de stridentă. Cămaşa aceea era singura care avea înscris pe buzunarul de la piept numele firmei: Boss. Ghiciţi? Fix pe aia a ales-o!

După D&G a urmat Vuitton. Tot în continuarea relaţiilor frăţeşti cu poporul chinez, dar nu numai. O amică pricepută la chestii de-astea îmi spunea: „Vuitton e pentru piţi, dragă! Doamnele aleg Hermes!”. Parol! Să vedem cât o rezista şi Hermesul. Că îmi amintesc acum de un reportaj făcut, acum câţiva ani, acasă la un manelist. Şi nu pot uita mândria cu care manelistul povestea despre gresia lui din baie:” E Versace, adusă de la Italia!”

Acum parfumul lui Paco Rabanne, 1 Million, e ultima descoperire. Necazul e că parfumul ăsta nu se vede când îţi faci poze în oglinda de la baie, cu telefonul. Dar dacă torni din belşug pe tine, ai şanse să fii atribuit grupului corect, când îţi plimbi treningul, agale, prin mall.

Şi uite aşa am scris şi un articol pe o temă care îmi e atât de puţin familiară: fiţele. Şi mă bucur că fiţa mea, Levi’s, fiţă veche de 32 de ani ( în ce mă priveşte) încă nu interesează publicul larg, deţinător de sonerii polifonice.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

21 Comments

  1. Am primit de la o matusa din Elvetia o bluzita foarte misto, D&G- strapless, bej, cu trandafirasi rosii- bai, imi place mult mult de tot; faza e ca are brodat, destul de vizibil pe piept „Dolce&Gabbana”… așa că acum stau și mă întreb- băi, în Elveția merge, da’ pe-aici prin Bucale o sa pot eu oare să port topuletzul ăsta care-mi place de nu mai pot, fără să arăt a, mă-nțelegeți voi- „Vaaaai, fată, în puii mei”?

  2. Ce-i aia “Işkaldîrîm” ? Că n-o jucat pe partea mea.
    Levi’s se mai fac? Singura pereche adevărată ce-am avut-o (cel puţin aşa scria pe etichetă… ) era de un alb-bej ca untul de bivoliţă. Prin 80-82 aşa ceva.
    La ceasuri nu mă bag. Ruhla (o zi merge, zece p… PA) îi o marcă…ceas. Am avut unu’. Şi o Raketa

  3. Daca nu se intampla sa fi inginer(a) textilist(a), cred ca alegerea devine anevoioasa oricui. Ca sa fi bine imbracat, si cred ca oricine are o satisfactie cand este, ai nevoie de timp, o gramada de informatii ca sa intelegi macar ce-ti indica etichetele, o gramada de bani si o gramada de … noroc !
    (daca nu ai cumva un „stilist” personal)
    Poti sa le ai pe toate acestea, insa iti devin imediat inutile daca nu detii un mic-mic-mic condiment necesar: fizicul !
    Oare melteanul din povestea ta ar fi crescut in ochii tai daca si-ar fi ales cea mai buna camasa dupa toate canoanele modei ? Nu prea cred !
    Si atunci, daca tot nu va reusi sa ocazioneze vreo placere optica cuiva, faptul ca isi cumpara lucruri care-l fac vizibil in lumea sa, mi se pare totusi o alegere practica pentru sine.

  4. Eu am o sănătoasă preferință pentru încălțările Otter, nu m-am putut adapta la altceva…
    Iar într-o vreme preferam cămășile Braiconf… Marca mai există, dar din păcate nu face și numere suficient de mari…

  5. Scopul unui brand este sa semnalizele statusul si accesul la resurse pe care un individ il are. Semnificatia brandurilor poate varia, dar in esenta mecanismul este acelasi peste tot si chiar functioneaza. Uite un articol interesant despre un studiu pe tema asta: http://www.economist.com/node/18483423
    Un brand poate sa-i aduca unui individ respect, apreciere si colaborare din partea celorlalti. Un brand falsificat sau inconguent cu statusul si imaginea posesorului are insa efectul opus. Cu alte cuvinte cuvinte ce fac cocalarii este perfect logic si uman doar ca pentru unii putin mai luminati decat ei frauda este evidenta.

    Mai interesant de analizat ar fi cliseul „uitati ce tara/popor de cacat avem comparativ cu tara/popor din vest care sunt infinit mai civilizati/evoluati” bine exemplificat in postul de mai sus.

  6. Fiţa ta e şi fiţa mea… 🙂 Mi-aducea o mătuşă blugi Levis de la mama lor din San Francisco şi tare mă dădeam balenă în borcan că aveam de ăia originali… 🙂 Acu, de când s-a dus mătuşa în lumea celor drepţi, trebuie să mă mulţumesc cu bluji făcuţi de urmaşii lu Mao, la douăşicinci bucata…. 🙂

  7. mai rezista si camasile Mark & Spencer, nu se imbraca cefele slinoase cu asa ceva… pan’or auzi, care-i spilu’ cu ele !
    dintre brandurile autohtone, ca tot vorbi mai sus un cititor de Oter, merg la sotto pe incaltaminte de la Denis si Bontimes. imi luai, din galeriile Unirii din Constanta, in studentie, niste bituri de numa-numa, m-au tinut ‘fo 4-5 ani lejereanu 🙂

  8. Acum cateva zile am vazut 2 stiri, una dupa cealalata. In amandoua, este vorba de un brand puternic, Rolls Roys si in amandoua, se aflau cate o personalitate.
    In prima stire, regina Marii Britanii, pe bancheta din spate, saluta elegant oamenii veniti sa o vada. Masina era condusa de un sofer imbracat la 4 ace, iar ce m-a uimit avea manusi albe in maini.
    In a doua stire o alta personalitate : Gigi Becali, cu geamu lasat, cu cotul pe geam, si cu o mana murdara de branza, pe volan, dadea interviuri la „ziaristi”.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....