Vă mai amintiţi filmul lui Jonathan Demme, Tăcerea mieilor? E suficient dacă vă amintiţi numele filmului. Desigur,filmul în sine merită o atenţie aparte, pentru ciudata relaţie dintre personajele interpretate de Jodie Foster şi Anthony Hopkins, pentru că filmul acesta a fost prilejul cu care foarte mulţi l-au descoperit pe Hopkins. În fine, pentru o sumă de motive. Totuşi, hai să ne oprim la titlu.
Încercaţi să uitaţi că aţi văzut filmul, că ştiţi ce se petrece în spatele genericului, uitaţi câteva clipe toate grozăviile de acolo şi opriţi-vă la titlu: Tăcerea mieilor. Dacă ne oprim la titlu, senzaţia care se naşte e una de linişte, de pajişte verde populată cu tăcute ghemotoace de lână. Nimic din titlu nu trimite la ororile care urmează. Titlul e calm, prietenos, plicticos aproape. Te pregăteşti pentru un film cuminte, o atmosferă bucolică în care cel mai sonor eveniment ar putea fi nunta fetei păstorului. Şi eşti atât de departe de adevăr. Pentru că titlul acela îţi înşeală afectul, îţi înmoaie umorile, îţi încălzeşte pupila, doar pentru ca apoi ceea ce se întâmplă cu adevărat pe ecran să îţi tulbure mai profund dinlăuntrul.
Mintea e slobodă şi umblă pe unde vrea ea… Şi astfel m-am trezit punând alături titlul filmului lui Demme de „programul de reformă Boc-Băsescu”. O alăturare neîngăduită, dar care, poftim, se întâmplă. „Reformă” sună bine, „să trăiţi bine” sună şi mai bine. Mintea preia mesajul, aşteptările iniţiale se îndreaptă spre un orizont de bunăstare, ordine, civilizaţie, numai pentru ca, apoi, precum în filmul lui Demme, să fie zdrobite de oroare. Şi astfel, mental, involuntar, se naşte o asociere malignă între ideea de reformă şi sărăcie, mizerie, ticăloşie. Tot astfel cu tăcerea mieilor ascunde băi de sânge şi antropofagie. Pentru că, după ce ai văzut Hannibal-ul întruchipat de Hopkins, pentru nimic în lume nu mai ai cum asocia ideea de tăcere a mieilor cu liniştea pajiştilor înverzite. Şi nici ideea de reformă nu se mai poate dezlipi de hoţie, sărăcie şi ticăloşie.
Criminalul întruchipat de Hopkins era inteligent, seducător, într-un fel aparte. Dincoace e doar Boc.
Filmul l-am văzut şi revăzut. E cu adevărat tulburător şi referenţial.
Paralela e mai mult decât potrivită. Doar că micuţul şi nefericitul de „dincoace” e menit să acopere, paradoxal, cum-necum, reuşeşte, cât de cât, marii netrebnici şi hăhăitori ai erorilor şi ororilor reformelor care, scrisa (im)parţialei Andreea Pora „au fragilizat sistemul ticăloşit”.
Mi s-a făcut pielea de găină după textul ăsta.
Cred că asta ţi-a fost şi intenţia, să ne bagi în horror, poate ne trezim.
Mie mi se pare că e un ţipăt disperat despre tăcerea mieilor. Un ţipăt de mare ţinută jurnalistică, fiindcă arată ca un editorial dintr-un jurnal d-ăla subţire, care nu e tabloid şi totuşi se vinde (aşa ceva nu mai există la noi), fiindcă e bun cu adevărat şi fiindcă există încă suficient de mulţi cititori cărora le permit buzunarul şi creierii din cap să cumpere ziarul care n-are fată dezbrăcată la pagina cinci.
dacă ai nevoie de ilustraţie video, iată o sugestie foarte nimerită, cred eu.
a href=”http://www.youtube.com/watch?v=vZExny-Bhck&feature=related” title=”Titlu link”>link
le: sry. commul meu vad ca e in asteptre, dar vad ca nu a luat linkul bine.
se poate gasi pe youtube ”Bad Taste best scene :P”
Eu am crezut intotdeauna ca intelesul alegoric al titlului acestui film se refera la felul in care merg mieii la taiere (ca in profetia biblica despre Iisus – Agnus Dei), fara sa behaie, desi simt ce-i asteapta. Filmul confirma intrucitva ideea: nu avem cum sa nu identificam trauma provocata Clarisei de macelareala de la ferma unchiului (parca) cu cea suferita de fetele plinute, victime ale transsexualului criminal. Ca scenariu local, mi-as dori sa fiu Hannibal in travesti reggae-teuton si ala care fuge de mine sa fie basescu. Pina atunci, kkt-ul suprem e cine vrea pleoapa lui, iar bok e omida, care nu va deveni nicicind fluture. Nici macar flutur (care scrie cu oi pe dealuri): mutatis mutandis…