Compozitorul de muzică de lift

Nu funcţionez în industria muzicală, afacerile cu cântări sau cum se va mai fi numind ceea ce are legătură cu portativul. Competenţele mele legate de domeniu se rezumă la calitatea mea de muzico-dependent şi atât. Ştiu însă că, precum în orice domeniu, există nişte ierarhii, un fel de piramidă. În vârful piramidei s-ar afla Mozart, Bach sau Beethoven. Compozitorul de muzică de lift, dacă păstrăm acest sistem de raportare, s-ar afla undeva la doi metri sub piatra fundaţiei.  Ca să nu existe confuzii, vorbim strict despre cel care compune muzică special pentru a fi ascultată în lift, care o concepe având în minte exact această utilitate finală a muzicii sale. Omul este un specialist, în domeniul său. Muzica sa – concedem să o numim astfel- nu trebuie să placă. Nu are rostul de a interesa, de a emoţiona, de a transmite ceva. Nu are nici măcar scopul de a atrage atenţia, fiind din acest punct de vedere inferioară soneriilor de apel de la începutul telefoniei mobile. Muzica aceasta are rostul de a acoperi huruitul liftului, de a se asorta cu beculeţele care pulsează, cu nichelul ornamentelor care împopoţonează lifturile moderne. Dacă îşi depăşeşte această menire este deja un exces. Nimeni nu s-a trezit fredonând melodia din lift.

Compozitorul de muzică de lift nu este afon, e doar inept, mediocru, lipsit de orice talent. Are însă acasă o claviatură cumpărată de la supermarket şi un frate care lucrează la o companie producătoare de lifturi. Dacă nu ar exista el, clapa lui şi fratele său ( sau relaţiile sale cu producătorul de lifturi) în lift ar fi linişte. Sau s-ar asculta o muzică decentă. Dar pentru că el există şi are ambiţii muzicale difuzoarele liftului, dibaci ascunse sub panouri frumos lustruite, împrăştie sunete anapoda, care, totuşi, ascund larma făcută de mecanismul liftului în urcuşul ori coborâşul său. Compozitorul de muzică de lift e un netalentat benign. Muzica sa nu strică nimic, câtă vreme rămâne acolo, în lift, iar liftul în puţul său.

Se întâmplă uneori ca un compozitor de muzică de lift, mediocru, tâmpit şi plin de pizmă pe cei cu adevărat talentaţi, să aducă, cine ştie cum mari servicii unui puternic al zilei. Iar acesta din urmă, pentru a-l răsplăti, îi organizează un concert, ba nu, o suită de concerte, la Ateneu. Beethoven iese din program, Bach e scos din repertoriu. Ateneul devine locul unde se ascultă doar muzică de lift. Cine l-ar contrazice pe puternicul zilei? Ba mai mult, inşi mărunţi, viermi gelatinoşi, lipsiţi de şira spinării, vor sări grăbiţi să aplaude marea descoperire a celui puternic. Programa şcolară se modifică, radiourile încep să difuzeze intensiv muzica de lift a norocosului ageamiu. Noi generaţii de inepţi sunt crescute în „muzica” acestuia. Tâmpiţii naţiei ascultă în extaz, la telefonul mobil, la Ipod, la ce se găseşte, concertul pentru liftul nr. 2 de la mall. Muzica de lift devine atotstăpânitoare, cretinismul îşi găseşte expresia muzicală, iar imbecilii patriei îl aplaudă pe puternic pentru grozava lui descoperire. După puţină vreme naţia întreagă devine o naţie de hipocefalici cărora le curg balele din gură ascultând hipnotizaţi muzică de lift.

Toate acestea mi-au venit în minte sâmbătă, când prin declaraţia sa, Baconschi mi-a amintit că el este ministrul de externe al României. El, compozitorul de muzică de lift.