Despre cele văzute, făcute şi dărâmate la Bookfest e de povestit, aşa că o să împart istorisirea în mai multe episoade.
De la intrarea în complexul Romexpo până la pavilionul unde se întâmpla Târgul de carte e de străbătut o lungă alee. Drumul ăsta e numai bun, pentru că mă pregăteşte sufleteşte, olfactiv şi salivar pentru ceea ce mă aştepta acolo. Tarabe la care mici producători vând brânză, slană afumată, miere, leacuri din buruieni, prostioare din lemn, cofeturi şi câte şi mai câte. Ba exista acolo şi o căsuţă maramureşeană la care nişte doamne în costume din zona de baştină a Chinezului omeneau flămânzii cu nişte sărmăloaie demne de tot respectul.
În fine, ajuns în capătul aleii, nu am avut altceva de făcut decât să urmez fumul gros, de grătar, şi am ajuns la Bookfest. Trei terase mai stăteau între mine şi rafturile de cărţi care aşteptau să fie dărâmate. Aşadar popas de o cafea, o apă rece şi câteva telefoane, înainte de a intra în pavilion. Cu ocazia asta l-am descoperit pe cel mai citit, lăudat şi în vogă autor de la Bookfest.
Informaţia de mai sus poate fi lesne demonstrată. Omul era cu adevărat cel mai căutat autor al târgului. Opera sa făcea deliciul nenumăraţilor cititori.
Cum niciodată nu m-am dat în vânt după bestseller-uri, m-am rezumat la cafeaua mea şi câteva comentarii mucalite, schimbate cu întâmplătorii tovarăşi de masă: un cuplu în vârstă, plictisit de tot şi toate, dar fermecat de profunzimea operei maestrului din prima poza şi un domn care, am aflat, lucra în învăţământ şi îşi aştepta soţia, plecată în expediţia de descoperire a unei toalete funcţionale.
După ce mi-am luat doza recomandată de medicina tradiţională (cafea, tutun şi fum de grătar) am păşit cu îndrăzneală în clădirea care găzduia Târgul de carte. Rucsacul in spate, aparatul foto în mână. Pe cuvânt de onoare: nu exista nici cea mai mică urmă de premeditare, dar primul stand la care am poposit a fost…
Aici se joacă „baba oarba” mi-am zis! Trebuie să fie o editură care publică ceva cărţi pentru copii. Nu era. M-am dumirit imediat că nu era. O doamnă bine lega oamenii la loc. „Ahaaa!” am cugetat nea Sterian ” cucoana îi leagă la ochi şi Cristi Tabără îi bate!”. Nici de data asta n-o nimerisem. Mă lăsasem zăpăcit de prejudecata care spune că micii merg bine cu berea. Ei bine, aici se petrecea o revoluţie culturală: îmbuibaţii cu mici erau poftiţi să încerce o alternativă.
„Ei, da!” mi-am zis ” Ăsta Târg de carte! ”
Până la urmă oamenii ăia au scăpat uşor. Că în ultima vreme pe mulţi îi leagă, dar nu la ochi.
Acesta a fost primul episod. În următoarele o să aflaţi cum am reuşit să demolez standul editurii Tritonic, peste cine am dat acolo, ce cărţi mi-au atras atenţia ( existau şi cărţi acolo), ce cărţi am cumpărat şi alte chestii.
Va urma.
pot spune şi eu câte ceva despre subiectele de-aici?
1. la căsuţa de Maramu, pe care cu drag am căutat-o pentru că mi-era poftă de gogoaşă cu brânză şi mărar, eu am fost servită de o doamnă care era băută bine (nu lipseşte un T din cuvânt, ca să iasă băTută; am scris corect: băută). i-am spus de 10 ori ce vreau, s-a învârtit de 30 de ori, a răspuns la telefon şi vorbea atât de incoerent încât cel ce-a sunat-o a întrebat-o dacă e băută şi ea s-a jurat înjurând că e trează şi că n-a pus picătură de beutură pe gură (vorbea superb maramureşeneşte).
2. trecând de zeci de ori pe lângă terasele de dinainte de târg am avut tupeul (promit să nu se mai întâmple, poate ajung la puşcărie din cauza asta!) să mă întreb, în gând, evident, altfel deja eram în temniţă… cui aparţin hardughiile astea cu mici şi alte chestii apetisante? cum de nu le desfiinţează nimeni, aşa cum s-au desfiinţat toate dughenele care au fost de-a lungul timpului în staţia lui 133 Mihai Eminescu – mergând spre Romană…
3. eu l-am nimerit pe Tabără când făcea transmisia, deci când striga vârtos la cei pregătiţi să-l scoată din încurcătură… probabil era după degustare… 🙂
Păi e simplu:
– la 1) doamna de la căsuţa maramureşeană trecuse pe la standul unde presta Cristi Tabără;
– dacă s-ar desfiinţa tarabele de la 2) numărul de vizitatori s-ar înjumătăţi;
– legătura dintre Tabără şi căsuţa maramureşeană cred că e mai complexă, judecând după proporţiile omului.
Nu am fost acolo, pentru ca sunt departe.Am simtit si inteles fiecare cuvant scris de tine si subscriu in totalitate.Ai fost dezamagit….Ai si de ce!Imi pare rau.Iar despre cei pe care i-ai mentionat , nu-ti pot spune decat atat: “Iarta-i Daniel, ca nu stiu ce fac”.
Sa nu te mire,Rabbi, de cele ce ai gasit acolo. Cultura romana contemporana trece prin mat.
Cum asta era un eveniment mai cu greutate, s-a trecut la hrana consistenta. Saleurile sunt pentru diletanti.
Nu știu de ce, dar nu m-ar fi mirat să văd că micii au fost serviți pe pagini sau coperți de cărți… 🙁
Probabil ca urmeaza.
A fost o vreme cand cartile erau citite ( azi, fenomenul e tot mai rar ), azi sunt tot mai des folosire ca obiecte de decor.
In viitor s-o lansa o noua moda; suporturi pentru cesti de cafea sau loc de feliat parizerul.
Hai, ca n-o fi prostia asta fara leac . Doar ce am aflat azi ca se vor lungi vacantele. E loc de citit.
Prea scurt bookfestul ăsta…. Așa că portofelul meu răsuflă ușurat, iar sufletul nu-mi e chinuit de cărțile pe care le-aș fi dorit dar nu mi le-aș fi putut permite 😀 N-am apucat să merg, deoarece vineri am pornit spre Arad, să-mi văd casa și să o văd pe maică-mea, și abia joi oi fi iar în București… Așa că sorb cu nesaț descrierea Târgului, văzut prin ochii (și nările :)))) ) prietenului Mordechai…
Eu gasesc convenabila combinatia.
:))Timpul nu ne permite sa facem doua deplasari, una culturala si una deconectanta foarte necesara mai ales cand toata saptamana doar te culturalizezi!
Ce cărţi grele scriu şefii de la Libertatea când nu se ocupă de pagina 5 – Florian Bichir: Vânătorul de minuni, la Bookfest
http://www.dcnews.ro/2011/05/capul-sfantului-gheorghe-ascuns-in-romania-vanatorul-de-minuni-florian-bichir-redactor-sef-libertatea-la-bookfest/
De la intrarea în Romexpo am mers întins, în pas foarte vioi pe aleea cea lungă, fără să mă abat sau să privesc în jur căci eram la limită de timp. Pe măsură ce mă apropiam de pavilionul central, în care mă aşteptam să fie expoziţia de carte, realizam că nimeni nu intră şi nu iese de acolo. Forfota mare din dreapta pavilionului central, ceaţa, mirosurile, zgomotele din acea direcţie nu erau un semn bun. Îngrijorată, am întrebat pe cineva cu o plasă în mână, plasă în care păreau a fi nişte cărţi, unde este bookfestul. Mi-a arătat unde, am ocolit zona cu grătare, ceaţă, mirosuri şi am intrat in cele din urmă în expoziţia de carte.
Aici am avut bucuria de a atinge cartea, de a o răsfoi, de a o respira, de a o privi cu admiraţie sau chiar de a o cumpăra dar şi bucuria de a vedea pe viu autorii unora din ele pe care îi ştiam din on line.
aşteptăm continuarea…
Păi câţi sunteţi? Că dacă sunteţi grup organizat v-o livrez la domiciliu. Altfel… vedeţi pe aici, că există deja.