Acasăcarti citite de altiiSă modernizăm deci

Să modernizăm deci

Un amic, teolog ca pregătire, rocker prin afiliere şi căpiat din vocaţie, mă execută ori de câte ori mă prinde: biblia ar trebui adaptată, modernizată! Nici mai mult, nici mai puţin.

Sunt patru fraţi, toţi popi, roşcovani şi oameni normali la cap. Mai puţin amicul în cestiune. Omul suportă periodic balistica marilor idei. Acum nişte ani îi trăznise să intre în afaceri cu nutrii. Citise el că e loc de mare ghişeft cu blănoasele astea mici. A făcut pe dracu’ în patru, a găsit parale şi şi-a tras în mijlocul curţii un bazin pe care degrabă l-a populat cu micuţii şobolani. După doar două zile îi crăpaseră toate nutriile. Asta nu l-a descurajat. După ce a umplut bazinul cu trei generaţii de nutrii umflate, cu burta în sus, s-a lăsat păgubaş. Avea între vecini un militant pentru protecţia animalelor.

Pe urmă l-a lovit pasiunea apiculturii. La prima ieşire cu stupii, la pădure, din şase roiuri cinci au fugit şi nu s-au mai întors. Şi tot aşa au urmat ideile de afaceri, una după alta. Cum venea ideea, cum zburau banii. Important e că avea idei.  Când şi-a cumpărat cameră video a simţit că asta e marea lui şansă. A împânzit târguşorul în care locuia cu anunţuri prin care vestea umanitatea că şi-a deschis „studio video: filme de scurt metraj şi videoclipuri”. Başca anunţuri din greu pe televiziunea prin cablu din localitate. După vreo lună a venit prima comandă: o nuntă. Puţin, dar era un început. Ce a reuşit el să filmeze la nuntă nu vom şti niciodată, pentru că, aşa cum doar lui i se putea întâmpla, a pierdut caseta.

În fine, deci roşcovanul mă abordează din scurt:

– Dom’le, uite la catolici, ăştia tot încearcă să modernizeze biserica, să o aducă în secolul XXl. Noi… nimic. M-am decis să iau măsuri!

Ei, dacă s-a decis el să ia măsuri, atunci lucrurile sunt cum nu se poate mai promiţătoare. Mă lămureşte îndată:

– Băi, mă gândeam că cea mai mişto chestie e să adaptăm textul bibliei, dom’le. Să-l modernizăm. Cine mai poate citi textul ăla învechit, în limbajul ăla de acu’ jde mii de ani?

– Nu ştiu… Mă gândesc că unele lucruri e bine să rămână aşa cum sunt. Până la urmă discutăm despre un text sacru, nu?

-Da, dom’le categoric. Nu schimbăm nimic, doar modernizăm limbaju’… Îl facem aşa… cum să zic, mai stilu’ lu’ Pleşu, ca să fie mai plăcut la lectură.

Ca să n-o mai lungesc, omul mi-a ţinut o prelegere de două ceasuri despre chestia asta, încercând să mă convingă ce mare lovitură e ideea lui. Până la urmă el e teolog, eu nu.  Astăzi mi-a livrat, pe mail, primele pagini cu textul „modernizat”, însoţite de menţiunea: mai e de lucrat. Arată cam aşa:

1. Iniţial Dumnezeu a elaborat cerul şi pământul

2. Pământul era doar un draft, gol. A plasat întuneric deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu monitoriza suprafaţa apelor.

3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!”. Proiectu a fost îndată implementat.

4. Constatând Dumnezeu că lumina are un rol benefic, a organizat o diviziune între lumină şi întuneric.

5. Lumina a fost denumită generic zua, iar întunericul a fost clasificat ca fiind noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua numărul unu.

6. Şi a zis Dumnezeu: ” Să amplasăm o suprafaţă solidă în mijlocul aquasferei”  Şi s-a procedat ca atare.

….etc. Urmează pasajele despre „procesul de proiectare geologică”  şi ” elaborarea biosferei, într-un concept unitar, armonios”.

Să modernizăm deci.  Ştiu şi eu? Oricum, n-aveam chef să scriu despre revizuirea Constituţiei.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

19 Comments

  1. deci, in nici un caz nu trebuie uitat episodul in care Dumnezeu, dupa mai multe pahare de vodca, a zis ca unsul sau pe pamint in Romania sa fie unul, Zeus, care se uita cu un ochi la slanina si cu celalalt la maslina…iar romanii, evlaviosi din fire si cu frica lui Dumnezeu, asa, cum ii stie toata lumea, au procedat intocmai…

  2. Modernizat nu înseamnă să cadă în extrema cealaltă: neologime până când nimeni nu mai înțelege nimic fără dicționar. Era și un banc pe tema asta, mai demult:

    Un tanar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat. Superiorul sau, Episcopul, vazandu-l atat de stresat, il sfatuieste ca, inainte sa urce in amvon pentru predica, sa puna un paharel cu vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze si sa aiba curaj. Preotului ii merge bine slujba, dar, cand ajunge acasa, gaseste pe masa un biletel de la Episcop in care acesta zicea:
    – Fiule, ma bucur foarte mult ca ti-a mers atat de bine prima ta slujba, si ca ai tinut cont de sfatul pe care ti l-am dat, dar trebuie sa-ti fac niste mici observatii:
    1. Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri, nu sa-l dai pe gat dintr-o data.
    2. In acel pahar cu apa nu se pun nici gheata, nici felii de lamaie. In plus, eu ti-am spus sa pui putina vodca in paharul cu apa, nu invers…
    3. Nu se foloseste Biblia ca suport pentru pahar.
    4. Nu poti sa te stergi la gura cu sutana.
    5. Poruncile lui Dumnezeu sunt 10, nu 12.
    6. Iar apostolii sunt 12, nu 10.
    7. Cand vorbesti despre Sfanta Cruce, nu poti sa spui ca e acel T mare de deasupra altarului.
    8. Cand vorbesti despre Isus si apostoli, nu poti spune ca sunt “El si gasca”.
    9. David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca “i-a zburat curu cu dinamita”.
    10. Cand vorbesti despre Iuda, nu poti sa-l numesti “bulangiu”.
    11. Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu sunt Batranu’, Junior si Stafia.
    12. Nu e frumos sa-l numesti pe Papa “Nasul”.
    13. Faraonul i-a trimis pe evrei in pribegie, nu in pizda ma-sii.
    14. Eva i-a dat lui Adam un mar, nu muie.
    15. Magdalena a fost o pacatoasa, nu o curva.
    16. Initiativa de a invita publicul sa aplaude a fost buna, dar a fost exagerat sa-i inviti pe enoriasi sa danseze Macarena, sa faca trenuletul si sa o poftesti pe sora Agata sa faca streaptease.
    17. Apa sfanta se foloseste pentru a binecuvanta, nu pentru a-ti racori ceafa.
    18. “Casuta” aia este confesionalul, nu toaleta.
    19. Prescura se da crestinilor fara nutella.
    20. Pacatosii cand mor, se duc in Infern, nu pe pula.
    21. Vezi sa ai mereu indispensabilii pe tine, si cand e cald, evita sa-ti faci aer cu sutana
    22. Iti amintesc ca slujba trebuie sa dureze circa o ora si nu 2 reprize de 45 de minute fiecare, iar cel care era asezat langa tine si pe care l-ai numit “travestit cu fusta rosie” eram eu.
    In rest, a fost bine.

  3. In afara faptului ca habar nu am cum ar intelege peste 50% din populatie Biblia moderna mi-ar placea sa vad cum suna crearea lui Adam si a Evei (cred ca as avea nevoie de dictionar medical sa inteleg)

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

- A word from our sponsors -

De citit

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...