Despre revizuire

 

Discuţia despre revizuirea Constituţiei nu este deloc nouă. De fapt primele discuţii despre nevoia de revizuire au apărut încă din 1991, de la adoptarea ei. În cei 20 de ani care au trecut de atunci, legea fundamentală chiar a trecut printr-un proces de revizuire, probabil necesar la acel moment. E deja un loc comun să afirmi că textul Constituţiei este perfectibil, dar la fel de perfectibil este şi textul constituţional care alcătuieşte legea fundamentală pentru alte state, unde nu există atâta avânt pentru revizuire.

Lucrul cel mai semnificativ este acela că discuţiile despre nevoia de revizuire, în toţi aceşti ani, au pornit, cu nesemnificative excepţii, de la politicieni şi nu dinspre societatea civilă. Ba mai mult, în cele mai multe dintre situaţii, propunerile de revizuire au fost lansate de către cei care se aflau la acel moment la putere şi mult mai puţin de către cei care alcătuiau opoziţia. Reprezentanţii opoziţiei, şi acum, şi înainte, cel mult formulau contra-propuneri ori se aflau în poziţia de a amenda propunerile puterii.  Lucrul acesta mi se pare semnificativ.

Nevoia reală de revizuire a Constituţiei, privind lucrul acesta din perspectiva utilităţii sociale, devine discutabilă atunci când iniţiativa de revizuire aparţine, mai de fiecare dată, puterii şi, aproape fără excepţie, vizează nu acele aspecte care privesc buna rânduire a societăţii, ci aşezarea pârghiilor de control ale puterii în stat mai pe placul puterii, mai la îndemâna sa. Nici discuţia care se poartă în aceste zile nu face excepţie. O cercetare atentă a propunerilor de revizuire formulate de Traian Băsescu lămureşte că aspectele vizate sunt cele legate de exercitarea mandatului prezidenţial, vizitând dintr-o perspectivă convenabilă păţitului şi scenariul suspendării preşedintelui. Modificările care vizează puterea judecătorească şi justiţia par mai degrabă construite pe arhitectura unui stat poliţienesc. Personal nu găsesc în propunerile lui Traian Băsescu nimic din ce ar putea fi interesant pentru mine ca cetăţean, nimic din ce mi-ar fi folositor ca aspirant la statutul de trăitor într-un stat de drept, într-o democraţie.

Haina Constituţiei devine strâmtă, neîncăpătoare pentru cei ghiftuiţi din bucatele puterii. Şi atunci ei socotesc mai potrivit să schimbe haina şi necum să îşi rănduiască sinele pe măsura hainei ce li s-a dat. Pentru că ei privesc Constituţia ca pe instrumentul prin care ei ne stăpânesc pe noi şi nu, aşa cum s-ar cuveni, ca pe o normă care defineşte limitele în care le îngăduim să exercite puterea pentru noi şi spre binele nostru.

Indiscutabil textul constituţional e susceptibil de revizuire. Dar firesc ar fi ca noi, cei care, într-o însumare generică şi de multe ori uniformizantă, suntem numiţi societate civilă, să spunem unde şi cum am crede că ar trebui revăzută legea fundamentală. Cred că modificările care ar trebui să fie aduse Constituţiei ar trebui să instituie un mai riguros sistem de (iertaţi-mă că apelez la un termen împrumutat de altundeva) checks and balances. Adică un mecanism prin care puterile statului se pot controla şi cenzura reciproc şi nicidecum un sistem în care, dimpotrivă, o parte tot mai mare din angrenajul puterii trece sub controlul unei singure instituţii ori a unei singure persoane.

Personal resping ideea unui Parlament unicameral, dar susţin ideea delimitării competenţelor celor două camere. Asta pentru a da un singur exemplu. Mi-aş dori ca Avocatul poporului să aibă un loc mult mai important. Şi nu doar de jure.
Discuţia despre revizuirea Constituţiei este extrem de serioasă şi complexă. Şi, aşa cum spuneam, ar trebui să facă subiectul dezbaterii publice, iar societatea ar trebui să fie cea care aşează pe agenda publică tezele care să facă subiectul revizuirii. Tocmai de aceea vă propun să facem o astfel de dezbatere.

Desigur, nu o dezbatere care are loc aici, pe un blog, undeva pe internet, ţine loc de dezbatere publică. Dar o discuţie care are loc aici este parte a dezbaterii publice. Pentru că, într-o democraţie care respiră corect, dezbaterea publică ar trebui să fie suma acestor mici discuţii. Şi, dacă tot am fost desemnat ca fiind cel mai bun blog politic la Roblogfest, aş face bine să şi merit acea recunoaştere.

Să pornim de la o întrebare:

Care credeţi că ar trebui să fie prevederile constituţionale care ar trebui să facă subiectul unei eventuale revizuiri?

M-aş bucura dacă am formula şi argumente.

Cum avem nevoie şi de oameni politici, transmit întrebarea asta şi către câţiva oameni politici pe care, personal, îi respect şi care cred că ar avea ce spune despre acest subiect. Şi mai cred că cei cărora le transmit această întrebare au şi respectul necesar pentru ideea de dezbatere publică, fie ea şi întâmplată pe un blog. Adresez deci această întrebare şi doamnei Alina Gorghiu, doamnei Corina Creţu, domnului Varujan Vosganian, domnului Ioan Mircea Paşcu, domnului Mihai Voicu, domnului Dan Voiculescu şi domnului Adrian Năstase. Vom discuta şi poziţiile domniilor lor, în măsura în care acestea vor exista.

Nu există niciun reprezentant al puterii în lista de mai sus dintr-un motiv foarte simplu: în numele lor vorbeşte un singur om. Orice alt reprezentant al puterii nu ar face altceva decât să repete ca un ecou cele deja spuse de acel singur om. Dacă, totuşi, există vreun om politic ( şi nu politician) din zona puterii care îşi poate asuma o poziţie proprie… atunci e bine venit.

Să discutăm deci.

 

10 thoughts on “Despre revizuire”

  1. Nici un articol nu trebuie modificat, cel puțin nu dintre cele care se dezbat acum, sau cel puțin în contextul crizei de azi, economice, care necesită inventivitate fiscală și bugetară dar nu constituțională.
    Pe rând, ca să reduvi numărul de parlamentari nu e necesar să și recreezi Marea Adunare Națională unicamerală, ca să regionalizezi nu trebuie să ataci statul național, ca să învingi corupția nu trebuie să renunți la prezumția de nevinovăție.
    Dezbaterea Constituției când totul se prăbușește economia, asta ne trebuie?

    1. “Dezbaterea Constituției când totul se prăbușește economia, asta ne trebuie?”

      DA, ne trebuie, daca ar fi si numai din cauza ca avem o degringolada economica si datorita faptului ca in Constitutie nu sunt trecute limite tehnice ca , de exemplu, “Limita anuala a deficitului bugetului de stat nu poate fi mai mare decat valoarea de -3%” (adica o limita planificata de dezvoltare anuala de cel putin 3.0%) sau “Limita datoriei externe a statului Roman nu poate fi mai mare decat valoarea de -20.000.000.000 lei” (pentru a evita ca plata prostiilor politrucilor fosti si viitori sa cada pe umerii celor care vor trai in Romania dupa noi), sau “Limita procentului din PIB aferenta activitatilor economice neinregistrate fiscal este 0,0%”

  2. Cred ca ar trebui discutat foarte serios, daca vrem ca “experimentul Basescu” sa nu se mai repete, sa trecem clar la Republica Parlamentara, cu presedinte cu rol clar de mediator intre puterile statului si de reprezentare internationala. Presedintele sa fie ales de parlament (din randul parlamentarilor sau nu) dintre persoane cu prestigiu, pregatire, respectat intern si international.
    Iar la alegerile parlamentare, sa se cam stie si care e propunerea de prim ministru a fiecarui partid/alianta/uniune. In 2009 oamenii ar fi trebuit sa stie ca au de ales intre Boc si Iohanis ca premier.

  3. hmm, desi nu-s politician, am si io niste pareri, si propun sa discutam fara “jos Basescu”, daca nu cer prea mult. nu de altceva, dar a devenit noul imn national, si il vad cam peste tot.

    1. majoritatea romanilor isi doresc o republica prezidentiala. ne place, nu ne place, au fost suficiente sondaje pe tema asta, extrem de concludente. desi, e posibil ca dorinta populatiei sa se fi schimbat. nu-i bai, poate si verificata din nou. daca majoritatea vrea republica parlamentara, asa sa se faca. carcaletele actual aduce prea multe batai de cap.
    2. avand in vedere populatia Romaniei, cat si “eficienta” demonstrata de-a lungul a vreo 20 de ani de catre parlamentarii romani, un numar de 100-200 bucati in total ne-ar fi mai mult decat suficienti.
    3. toti alesii publici sa fie alesi personal. uninominal, cum s-ar zice. de preferat in 2 tururi, ca sa poata alege populatie raul cel mai mic. rezultatele, din pacate, apar abia dupa 5-6 tururi de alegeri, pana invata politicienii ca e mai nasol sa tragi in piept alegatorul decat seful de partid.
    4. total de acord cu “checks and balances”. nici o institutie nu are dreptul sa ramana necontrolata. iar principiul reciprocitatii trebuie si ala adoptat la scara larga. ai fost ales ca primar / deputat / senator etc, cetatenii sa aiba dreptul sa te dea jos prin referendum simplu. si nu d-ala cu “sa se prezinte la vot nu stiu cati”. aia care au chef sa voteze pot alege si pentru aia pe care nu-i intereseaza.
    5. Justitia, marea cangrena a societatii romanesti… si una din cauzele de baza ale starii tarii. personal, propun concedierea TUTUROR celor din Justitie si MI, de la ministri in jos, urmata de angajare prin concurs. toate sub controlul unor supraveghetori speciali, cu puteri marite (eventual din partea UE). abia atunci vom avea o sansa.

  4. Apropo de reformare, modernizare, revizuire: Prin 2000 (să fi fost) un ministru de-al MI, în ideea aducerii la zi a activităţii ministerului, gândindu-se că denumirea de DEP (Direcţia Evidenţa Populaţiei) este evident depăşită, găsind totodată drept o mare lipsă a predecesorilor, care nu au fost preocupaţi de promovarea progresului. A schimbat deci titulatura în DEIP (Direcţia de Evidenţă Informatizatăa Persoanei). Este cineva în stare să realizeze ce pas uriaş în perfecţionarea activităţii direcţiei a însemnat aceasta? Cu câtă mândrie şi ce entuziasm au pornit angajaţii direcţiei la îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nou reevaluate? :mrgreen:

  5. Un aspect care mi se pare important este o definire clara a Romaniei ca fiind o republica parlamentara.Presedintele sa fie o chestie decorativa-la fel ca si cel al Germaniei,Italiei etc.Guvernul sa fie subordonat intru totul controlului parlamentar.Si las sa fie multi reprezentanti-o sa fie mai costisitor de cumparat,nu?
    Ma mai gindesc

  6. de ce trebuie modificată Constituţia? cineva spune cum că o prevedere din Constituţie, cea care prezumă caracterul licit al averilor dobândite, este un obstacol în calea confiscării averilor dobândite ilicit. nimic mai fals decât această afirmaţie, dacă dovedeşti că averea respectivă este dobândită ilicit ai tot dreptul, ca stat, să o confişti.
    mie mi se pare că este o temă falsă; locatarul de la Cotroceni joacă, aşa cum o face de obicei, la două capete; dacă îi iese găselniţa asta, din punctul lui de vedere este perfect, statul poate confisca averile cui vrea, în special averile celor care sunt incomozi pentru guvernare. dacă nu iese, atunci, prin 2012 vom auzi în campania electorală că ei, cei din PDL, au făcut totul să lupte împotriva corupţiei şi corupţilor, dar nu aveau mijloacele necesare, iar ceilalţi s-au opus revizuirii Constituţiei, care le-ar fi asigurat…bla-bla-bla. mai pe scurt, noi suntem cei buni, ceilalţi sunt cei răi.
    Cam asta se va întâmpla: PDL-ul nu prea are cu ce intra în campania electorală, nu are absolut nici o realizare de nici un fel, aşa că va face tot posibilul să îi demonizeze pe contracandidaţi, sperând că aceştia nu vor obţine majoritatea absolută, pentru a putea forma singuri un nou guvern.
    Constituţia nu trebuie modificată, cel puţin nu articolele puse pe tapet de actuala putere.

  7. Și eu cred că ar fi bună o republică parlamentară. Dar nu acum. Peste vreo 10 ani, timp în care Parlamentul să devină funcțional și credibil. De fapt, asta e problema României. Instituții există, pe hîrtie. Constituția, tot pe hîrtie, e OK. Dar nimic nu funcționează ca lumea, legile, bune sau rele, nu sunt respectate, iar Constituția este încălcată chiar de cel care trebuie s-o apere. În aceste condiții, ce rost ar avea revizuirea?

  8. CONDIŢIE SINE QUA NON

    Constituţia se impune, desigur, reformată ,
    Acesta-i purul adevăr şi nu încap discuţii ;
    Dar dacă legea supremă nu-i şi respectată ,
    Degeaba vom schimba … şi zece constituţii .

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.