AcasăRabbi ziceUn scandal care nu...

Un scandal care nu există

În după amiaza aceasta un nou „scandal” a făcut obiectul unor discuţii aprinse pe televiziunile de ştiri. Cu excepţia lui Theodor Meleşcanu, care a adoptat o poziţie mai degrabă rezervată, cei care au discutat subiectul au avut fie abordări pătimaşe, fie tălmăciri pe care le consider anapoda ale subiectului în discuţie. Prima observaţie este că aproape toţi cei care îşi dădeau cu părerea comentau subiectul, poziţia exprimată de purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe în legătură cu declaraţiile lui Traian Băsescu, fără a şti prea bine despre ce este vorba. Analiza, discuţia pleca de la o ştire de presă, dar nimeni nu părea să fi citit cu adevărat textul în discuţie. S-a recepţionat şi comentat tonul nervos pe care ruşii păreau să răspundă afirmaţiilor lui Băsescu, dar nimeni nu părea că citise documentul despre care era vorba. O analiză puţin mai serioasă, o idee mai riguroasă, ar fi oferit şansa unei interpretări corecte a evenimentului în discuţie.

Daţi-mi voie să încerc să rezum faptele şi apoi veti vedea care este concluzia surprinzătoare la care am ajuns, în legătură cu această istorie. Să o luăm cronologic.

1- La o televiziune obscură, Traian Băsescu participă la o emisiune evident comandată.

2- În cadrul emisiunii, realizatorul, „incomod” şi „provocator” ( veţi vedea ce rost au ghilimelele) introduce în discuţie un subiect complicat: declaraţiile anterioare ale lui Băsescu, legate de regele Mihai, Antonescu şi aşa mai departe. Oricât de iresponsabil, lipsit de discernământ ar fi fost, Băsescu nu avea absolut niciun motiv să dezvolte acest subiect. Îl putea evita, aşa cum mai făcuse. Îl putea pansa, cum a făcut în alte ocazii. Repet, discutăm, totuşi, despre o emisiune aranjată, o emisiune în care întrebările, vă garantez, erau dinainte pregătite, iar „provocările” veniseră deja prefabricate, de la Cotroceni.

La întrebarea „provocatoare”, dinainte pregătită, Băsescu alege să răspundă, în aparenţă gafând, afundându-se şi mai adânc într-un subiect primejdios. Repet, nicio altă prostie comisă de Băsescu, până la declaraţiile care îl vizau pe regele Mihai, nu-i adusese o prăbuşire atât de dramatică şi atât de rapidă, în popularitate. Niciuna din prostiile lui anterioare nu stârnise o asemenea rumoare printre susţinătorii săi fideli, ca să nu spun fanatici. Băsescu avea toate motivele să evite acest subiect, avea toate motivele să nu pregătească această întrebare şi mai ales să nu dea răspunsul care a născut toată discuţia de azi.

3- Astăzi, în jurul orei 14: 30, pe site-ul ministerului rus de externe apare un document care conţine o luare de poziţie în legătură cu afirmaţiile lui Băsescu. Aici lucrurile devin foarte interesante şi vă solicit mare atenţie: documentul apare exclusiv în versiunea în limba rusă a site-ului. Versiunea în limba engleză nu are niciun fel de referire la subiect. Acest aspect este esenţial.

4- Documentul, la momentul apariţiei, este denumit, pe site-ul ministerului rus de externe: Comentariu al purtătorului de cuvânt al MAE al  Rusiei A.K. Lukaşevici, în legătură cu declaraţiile preşedintelui României, Traian Băsescu. Subliniez: Comentariu. Nu „declaraţie”, nu „luare de poziţie”, nu „protest”, ci comentariu. Nu este o notă remisă ambasadei României la Moscova. MAE român nu furnizează niciun indiciu că acel document ar fi fost remis, pe cale oficială, părţii române. Pentru că nu avea cum fi remis. Pentru că nu acesta era scopul său. E vorba, insist, de un comentariu.  Apărut exclusiv în versiunea în limba rusă a site-ului ministerului de externe rus.

5- Pe seară, acelaşi text, pe acelaşi site, tot doar în versiunea în limba rusă, este indicat fără menţiunea comentariu, în titlu, şi fără referirea la Traian Băsescu şi România. Noul titlu, existent acolo, este: Purtătorul de cuvânt al MAE al Rusiei, A.K. Lukaşevici.

6- Versiunea  în limba engleză, pe mai departe, nu are cunoştinţă de acest document.

Acestea sunt faptele. Tot restul comentariilor, analizelor, părerilor, inflamărilor reprezinta doar zgomot de fond. Dacă urmăriţi pe paginile de web ale gazetelor şi televiziunilor care au publicat ştirea, reacţia este, mai degrabă, de furie pe ruşi. Referirile la Molotov, Stalin, comunism, preţul gazelor, tezaur şi tot ce mai vreţi, nu lipsesc. Reacţii naturale. Deloc surprinzătoare aş spune.

Şi acum daţi-mi voie ca, punând cap la cap faptele, să trag concluzia despre care vă vorbeam la început:

NU este niciun fel de scandal diplomatic! Ruşii i-au dat lui Băsescu o mână de ajutor. Rumoarea, indignarea, prăbuşirea dramatică a lui Băsescu, după afirmaţiile de săptămâna trecută, l-au dus pe acesta într-un hău de unde nimeni nu părea dispus să-l mai scoată. Intelectualii susţinători de până mai ieri fugeau urlând de pe corabia care începea să se scufunde. Nimeni şi nimic nu părea să-l mai poată ajuta. Tocmai la timp a apărut emisiunea cu pricina şi „reacţia” rusească, mană cerească. Pentru că alimentarea unui naţionalism extrem şi aţâţarea unei rusofobii al naibii de stăruitoare, la mulţi dintre concetăţenii noştri, poate constitui vehiculul cu care Băsescu poate ieşi din înghesuială. Aşezarea sa, doar de faţadă,  în fruntea unui anti-rusism nu întotdeauna raţional, vânturarea unor mai vechi isterii naţionaliste, toate acestea chiar pot reprezenta colacul său de salvare.

Nu am crezut niciodată în anti-rusismul lui Băsescu. Dincolo de faţada găunoasă a unor declaraţii doar aparent nechibzuite, faptele, concrete şi imediate, spun altceva. Şi nu vorbim doar de ALRO.

O analiză rece şi lucidă a faptelor nu poate, spun eu, duce decât la concluzia aceasta. Emisiunea de aseară a fost născocită doar pentru ca acele declaraţii să aibă loc, iar ruşii să poată reacţiona, aruncând colacul de salvare. Puteţi prea bine socoti că e doar o teorie a conspiraţiei. Vă recomand să urmăriţi prestaţia lingăilor de serviciu, în următoarele zile. Pe ce pariem că noul cuvânt de ordine va fi: pe ruşi, pe mama lor? Pe ce pariem că pixelii albaştri ai istoriei vor fi dezgropaţi pentru a pildui despre bărbăţia marelui om?

Repet: cercetaţi faptele şi cântăriţi. Limbajul în care se exprimă diplomaţia rusească nu e deloc ermetic. Iar felul în care diplomaţii din Smolenskaya – Sennaia îşi instrumentează operaţiunile nu e deloc cel al unor diletanţi.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

21 Comments

  1. Imi place analiza ta … Nu m-am gandit la ea , dar cred ca ai perfecta dreptate si ai pus punctul pe „i” cu acest comentariu (pe aceasta tema) .

  2. Îmi cer scuze pentru limbaj, dar cred că speculezi ca prostul. Există în versiunea rusă a sitului nu mai puţin de 8 comunicate din data de 30 iulie, din care ABSOLUT NICI UNUL nu a fost tradus în engleză, franceză, germană, sau spaniolă. Asta nu înseamnă că ele au relevanţă doar în spaţiul rusesc. Iată, tradus cu Googlem unul din ele se intitulează «Speech by Deputy Minister of Foreign Affairs of Russia, Alexander Grushko, the opening of the annual conference of the OSCE to review safety problems, Vienna, June 30, 2011», altul «The adoption of the UN General Assembly resolutions on refugees and displaced persons from Abkhazia and South Ossetia», Astea chiar nu ar fi meritat traduse? Sau are vreo semnificaţie adânc diplomatică faptul că nu au fost traduse? Uită-te mai bine la ora publicării. Cel despre România este postat la 15:55:28, cel mai recent la 22:49:00. Aşteaptă până mâine-poimâine şi poate unele vor fi traduse. Dacă nu, ideea este că toţi reprezentanţii diplomatici la Moscova ştiu rusă, aşa că pricep şi singuri.

    Uneori mă calcă pe nervi speculaţiile din blogosferă, dragă Rabbi.

    • Urmăresc zilnic site-ul MAE Rus şi ştiu cum şi ce fel funcţionează. De regulă ştirile care contează apar mai întâi pe versiunea în engleză a site-ului.
      P.S. Nu am nevoie de traducerea google. Nu mai citi bloguri dacă nu îţi sunt pe plac.

    • Merci de link Deranger. „V Rossii vozmuscheny” care e o formula complet impersonala (whtf sunt aia vozmuscheny? Medvedev? Alla Pugaciova sau Kirkorovul ei? Gazprom? Kprf cu chelu’n frunte?) a devenit in varianta engleza, simplu „Russia” (no less, cantati imnul si sa traga Admiral Nahimov) care se pare ca e suparata fleasca.

      Si daca aveti amandoi dreptate? Daca mecanismul de publicare pe mid rf e de cacao, ceea ce nu exclude ca ambasadorului rf din ro sa i se fi sugerat ca o reactie mild al mid rf ar fi un gest de prietenie pe care gospodin prezident nu il va uita?

      Pe de alta parte ma mai intreb, Bogdanov ( parca a fost amb in Ro), actualmente apare adjunct de mid, n-o fi si asta o explicatie mai plauzibila decat conspiratiunea?

      Ideea e ca speculam anyway. Si cum spunea Gorby,” I yeto, touwarischi, harasho, i yeto raduet, zachatki demakratii”, God bless his democratic little socks 🙂

  3. Daca vrei sa spui ca mana de ajutor de la rusi a fost data cu intentie, mira-m-as. Da, formularea declaratiei e la hai sa zicem si noi ceva – niici nu pricepi cine e ofuscat, dar nu reiese defel ca ar fi o supararare oficiala a mae rf, sau guv rf, sau a’ marelui judoka sau Medvedev. Faptul ca e ingropata adanc si el reflecta importanta acordata de rusi relatiei cu Romania in general si declaratiilor lui Basescu in special. Nimic nou sub soare, nimeni altcineva nu e obligat sa il ia in serios, aia n-au timp ca bizonii sa i se uite’n cerul guri, ii au si ei pe-ai lor. Nu vad nimic extraordinar care sa justifice suspiciunea de conspiratie, e tratamentul pe care il merita politica externa romana facura in jacuzi, prestatiile presedintelui jucator, si nu in ultimul rand performantele in dezvoltarea economica si sociala a patriei.

    Daca chiar iti lipseste o varianta in engleza, propun eu una: In reply to the recent public statements of the President of Romania, our blokes in Moscow said yeah, yeah, whatever, fuck off Basescu.

  4. Ipoteza ajutorului dat de Moscova lui Basescu pentru ca – prin atatarea pasiunilor antiruse in randul populatiei – el sa-si imbunatateasca cota in sondajele de opinie, poate parea plauzibila, dar este putin probabila. Nu se pot vedea avantajele pe care le-ar scoate Ministerul de Externe rus din accentuarea unei stari de spirit si mai antirusesti, dupa nivelul la care aceasta deja a ajuns. Este insa adevarat ca declaratia reprezentantului oficial al MAE al Rusiei, A.K. Lucasevici, nu a avut un ton jignitor, date fiind gravitatea celor afirmate de presedinte. Iata ce a spus Lukasevici:
    “In Rusia lumea e indignata de recentele declaratii ale presedintelui Romaniei, Tr. Basescu si anume ca “in locul maresalului I. Antonescu in 1941, ar fi trimis si el soldatii romani peste prut, pentru a lua parte la agresiunea Germaniei hitleriste impotriva URSS. O asemenea declaratie, facuta mai ales in ziua de doliu a celor 70 de ani de la inceputul Marelui Razboi de aparare al patriei, in decursul caruia poporul nostru a pierdut 27 milioane locuitori, nu poate fi explicata nici printr-o situatie politica actuala si nici prin intrebarile provocatoare ale ziaristilor. Este evident ca un asemenea gest de bravada fara rusine, care justifica agresiunea fascista si intineaza memoria a milioane de jertfe ale nazismului, este inacceptabila pentru noi si trebuie sa primeasca aprecierea adecvata din partea Europei civilizate.”
    Intr-adevar, Basescu a recunoscut limpede in cele spuse ca imbratiseaza valorile ce il inflacarau in 1941 pe Hitler cand a dezlantuit, fara declaratie oficiala, barbarul razboi. Iar a sustine politica funesta a lui Ion Antonescu, este un afront ce nu va fi uitat usor de Moscova, dar probabil nici de Israel. Vor trebui depuse eforturi considerabile de urmasii lui Basescu pentru ca rusii sa uite aceasta ofensa. Rusia are nu numai o populatie de 7 ori mai mare decat cea a Romaniei, o suprafata de 700 ori mai mare si un urias arsenal militar, inclusiv nuclear ce nu poate fi comparat decat cu cel al SUA. O asemenea putere nu poate fi tratata cu aroganta iresponsabila, asa cum arata in luarile lor de pozitie si unii dintre fostii sustinatori pana nu demult ai presedintelui.

    Ipoteza ajutorului dat de Moscova lui Basescu pentru ca – prin atatarea pasiunilor antiruse in randul populatiei – el sa-si imbunatateasca cota in sondajele de opinie, poate parea plauzibila, dar este putin probabila. Nu se pot vedea avantajele pe care le-ar scoate Ministerul de Externe rus din accentuarea unei stari de spirit si mai antirusesti, dupa nivelul la care aceasta deja a ajuns. Este insa adevarat ca declaratia reprezentantului oficial al MAE al Rusiei, A.K. Lucasevici, nu a avut un ton jignitor, date fiind gravitatea celor afirmate de presedinte. Iata ce a spus Lukasevici:
    “In Rusia lumea e indignata de recentele declaratii ale presedintelui Romaniei, Tr. Basescu si anume ca “in locul maresalului I. Antonescu in 1941, ar fi trimis si el soldatii romani peste prut, pentru a lua parte la agresiunea Germaniei hitleriste impotriva URSS. O asemenea declaratie, facuta mai ales in ziua de doliu a celor 70 de ani de la inceputul Marelui Razboi de aparare al patriei, in decursul caruia poporul nostru a pierdut 27 milioane locuitori, nu poate fi explicata nici printr-o situatie politica actuala si nici prin intrebarile provocatoare ale ziaristilor. Este evident ca un asemenea gest de bravada fara rusine, care justifica agresiunea fascista si intineaza memoria a milioane de jertfe ale nazismului, este inacceptabila pentru noi si trebuie sa primeasca aprecierea adecvata din partea Europei civilizate.”
    Intr-adevar, Basescu a recunoscut limpede in cele spuse ca imbratiseaza valorile ce il inflacarau in 1941 pe Hitler cand a dezlantuit, fara declaratie oficiala, barbarul razboi. Iar a sustine politica funesta a lui Ion Antonescu, este un afront ce nu va fi uitat usor de Moscova, dar probabil nici de Israel. Vor trebui depuse eforturi considerabile de urmasii lui Basescu pentru ca rusii sa uite aceasta ofensa. Rusia are nu numai o populatie de 7 ori mai mare decat cea a Romaniei, o suprafata de 700 ori mai mare si un urias arsenal militar, inclusiv nuclear ce nu poate fi comparat decat cu cel al SUA. O asemenea putere nu poate fi tratata cu aroganta iresponsabila, asa cum arata in luarile lor de pozitie si unii dintre fostii sustinatori pana nu demult ai presedintelui.

  5. La tot raţionamentul am o singură observaţie, faţă de „amănuntul”:

    La o televiziune obscură, Traian Băsescu participă la o emisiune evident comandată.

    Pentru noi oricare din televiziuni poate fi numită ca fiind „obscură”. Pentru cineva care contabilizează „perlele” lui TB, însă, B1TV este o televiziune de interes, monitorizată cu atenţie, ceea ce sunt convins că intră-n „obiceiul” tuturor ambasadelor interesate, acreditate la Bucureşti. Chiar nu văd de ce nu şi celei a Federaţiei Ruse.

  6. chestia cu declaratiile Rusiei care nu-s nici declaratii, nici in numele Rusiei, si nici oficiale, ci niste „ciripituri” e intr-adevar dubioasa. dar nu ma mira ca „ziaristii” nostri au sarit ca ratza la muci, toti comentand niste declaratii inexistente (cel putin oficial).

    la partea cu Base sprijinit de Rusia, mi se pare intr-adevar teoria conspiratiei. Rusia nu l-a iubit niciodata pe Baselu, pentru politica lui evidenta pro-licuriciul mare. si, daca ne amintim din istoria foarte recenta, nu Base facea visite blat pe la rusi, ci altcineva.
    stii bine ca in spatiul ex-sovietic, candidatul sustinut de rusi (si care, de obicei si castiga), face vizita obligatorie la Moscova pentru a spune „cine e si ce doreste” chiar inainte de alegeri.

    • Ca să îţi răspund în aceeaşi notă personală:
      băga-te-aş în pizda mă-tii de cretin care crede că externarea prematură e semn de sănătate mintală, beleşte ochii mai bine şi bagă-ţi în cap că google nu compensează prostia.
      Time stamp-ul pentru link-ul dat de tine e: 1.iulie, ora 9.58. Restul e ceva ce îţi e inaccesibil: logică.
      P.S. Nu mi-am propus să te insult, doar să îţi răspund aşa cum se pare că îţi doreşti. Altfel… spor la trolluit.

  7. Nu-i singura interpretare posibilă. Faptul că pe siteul rus a apărut doar ca

    un comentariu al purtătorului de cuvînt al MAE rus poate arăta şi importanţa pe care ruşii o dau vorbelor aruncate de Băsescu, ceva de genul: Ştim că spui prostii la băutură dar ai grijă, nu te juca cu focul!
    Iarăşi, faptul că varianta în engleză – adresată întregii lumi – nu face referire la întîmplarea cu pricina poate fi doar o jumătate de pîră – sau o pîră cu jumătate de gură, ceva de genul „Ţineţi-vă lătrăul în lesă!”

  8. Felicitări, Rabbi!
    Parţial reevaluatul diaconescu (de era 100% era în locul lui bacsoncsu’) a zis că toată tevatura n-o să aibă niciun efect. Totuşi îi dădea cu limbajul „neacademic” al rusului.
    Cum ai pus problema mi se pare logic!!! Io nu stăpînesc limba rusă şi nici nu mă pasionează politica externă(singurii ruşi citiţi de mine au fost faţii Strugatki).
    „Decît” o chestie vreau să zic. Cînd a făcut cea afirmaţie, la cel obscur post de televiziune, preşedintele lui Niels Schneker era MANGĂ! Cînd a dat „esplicaţia” pe holul parlamentului, era la fel!
    Am încredere în analiza ta, Rabbi! Mi se pare 100% logică. Poţi s-o detaliezi luînd în calcul şi „amendamentul” meu?
    Banzai!

  9. Basescu este un imbecil, pardon my French! Rusia, SUA, Anglia, Franta poate ca nu se inteleg intotdeauna, insa in ce priveste istoria celui de-al doilea razboi mondial, nu accepta nici o interpretare, mistificare, sau o revenire neoportuna, mai ales cind vine din partea unui Sef de Stat al unei tari europene. Basescu si implicit Romania s-au ars pentru mult timp, chiar daca lui Basescu i se pare ca nu a fost o reactie „tzeapana”. Un iresponsabil!

    Doar un imbecil poate afirma ca raspuns la reactia MAE rus:

    „Mai mult, Duma de Stat a condamnat pactul Ribbetrop-Molotov. Deci nu văd unde e supărare, iar Uniunea Sovietică nu există. Nu mai există. Noi avem o relaţie acum cu Federaţia Rusă, iar când discutăm despre Uniunea Sovietică, discutăm despre ceva ce a fost. Despre istoria noastră nu avem cum să nu discutăm””

    Neica, daca mata crezi ca in Rusia de azi traieste un alt popor rus decit in URSS, esti dus cu pluta rau. Chiar daca rusii au condamnat pactul Ribentrop-Molotov, ei vad istia la fel ca si sovieticii in ce priveste agresiunea fascista, inclusiv a Romaniei impotriva lor. Si cind spui ca daca ai fi fost in acea pozitie de Sef de Stat atunci ai fi procedat in acelasi mod, declansind razboi ca sa iti recuperezi teritoriile, practic validezi din nou, de partea adversarilor aliatilor, actiunea militara de agresiune. Sunt unii care il apara pe Basescu, ca e „visceral”, ca e „sangvin”, ca e „direct”, dar el e, mai mult decit toate, un imbecil ajuns in functia suprema intr-un stat. Doar un imbecil ar veni a doua oara public sa se justifice in acest mod.

    http://www.mediafax.ro/politic/basescu-despre-reactia-mae-rus-nu-vad-unde-e-supararea-iar-urss-nu-mai-exista-8418453/

  10. Ca’z deh, toata povestea asta zice un singur lucru: ca exista cineva care citeste ruseste de pe site-ul MAE-ului rusesc in timp real, cautind cu ochi de vultur o reactie ruseasca la spusele deja faimoase ale ex-Jucatorului actualmente Parlangiu. De ce? Pai de-aia le-a spus, ca sa atraga atentia, si vroia sa stie daca a atras-o. Deh, a atras-o, n-a fost destul de „tzeapana” pentru gustul d-sale, si nici destul de vizibila, aparind ea mai intii „numai” in rusa, si de-abia mai tirsziu intr-o limba „moderna”, ceea ce inteleg a a fost sursa de interpretari pline de imaginatie. Presedintele s-a aflat iar in treaba. In treaba mare. Ma intreb ce mai urmeaza…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...