AcasăRabbi ziceMărturisire

Mărturisire

Suntem împreună de câţiva ani. E o relaţie pe care nu mi-am dorit-o niciodată, dar care se vădeşte mai statornică decât mi-aş fi dorit. Nu o iubesc, pot cel mult spune că nu o (mai) urăsc şi că m-am învăţat cu traiul ăsta împreună.

Poate părea deplasat că vorbesc astfel despre ea, dar nu spun nicio noutate. Nu spun nimic din ce nu ştie deja şi cred că deja a învăţat să accepte reproşurile astea. Rotunjimile ei nu mi-au părut niciodată atrăgatoare, dimpotrivă; asta deşi de multe ori mi s-a explicat că  rotunjimile astea pot fi seducătoare etc. Pot fi nu e tot aia cu sunt. Ştiu că poate se va supăra, dar o spun: fiziceşte îmi pare urâtă, aproape respingătoare. Dar, cum spuneam, ne-am obişnuit unul cu celălalt.

Trebuie să recunosc că e tăcută în cea mai mare parte a timpului. În rarele ocazii când nu e astfel, din nou mă văd silit să recunosc, fiecare sunet pe care îl scoate mă enervează sau mă face de râs. Când suntem în lume mă rog cerului să stea mută, mută, mută!

Pentru că tot am pomenit de ieşit în lume… Există o seamă de obligaţii, evenimente, situaţii şi cum se poate lesne imagina suntem nevoiţi să ieşim împreună. Fie că mergem la cumpărături sau la vreo ocazie mai scorţoasă. Nu vă puteţi imagina cât de jenat sunt de compania ei. Aproape îmi vine să intru în pământ de ruşine. Şi atunci mă rog, în sinea mea, ca măcar să stea mută. Pentru că fiecare silabă pe care o scoate e un prilej de jenă, atât pentru mine, cât şi pentru cei din jur. Ei pare să nu-i pese. După ce că arată în halul în care arată, mai e şi… Ma rog, despre felul în care arată, e doar părerea mea. Unii au altă părere. E drept, bine îmbrăcată are o anume distincţie, nu pot nega asta.

Chiar dacă nu mă pot plânge că îmi mănâncă banii, cheltuie destul de mult. Asta nici nu m-ar deranja extraordinar de mult dacă tot ceea ce cumpără azi, mâine nu s-ar transforma într-un mare rahat. Nu ştiu de ce face asta. Cred că vrea doar să îmi atragă atenţia, pentru că foarte rar o mângâi, deşi ştiu că tânjeşte după o mângâiere. Am vrut de atâtea ori să scap de ea şi ştie .  Degeaba, nu a vrut să plece. O singură dată nu a mai suportat tratamentul abuziv la care o supusesem şi a dispărut. După scurtă vreme s-a întors. Am primit-o, m-a iertat, fără vreun cuvânt, fără sentimentalism inutil.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Ea continuă să mă calce pe nervi. Eu în continuare caut moduri să scap de ea. Mă trec gânduri criminale, îmi imaginez metode dintre cele mai crude prin care aş lichida-o. Dar s-a învăţat să mă accepte aşa. Tot astfel cum şi eu am învăţat să accept nesimţirea cu care mă încurcă în tot felul de treburi, proasta impresie pe care o face de câte ori ieşim împreună, banii pe care trebuie să-i toc pentru a o îmbrăca…

Nu o suport, o detest, dar e a mea. Şi m-am învăţat cu ea. Pe de altă parte ea e foarte ataşată de mine. Şi m-am învăţat şi cu asta. Şi ştiu că e o relaţie pentru tot restul vieţii. Şi că vom trăi şi muri împreună. Eu şi burta mea.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

21 Comments

  1. Chiar m-ai tinut cu sufletul la gura pana la sfarsit :)) Ma asteptam sa ai o solutie pentru ea. Eram trist cand ma gandeam ca ti-ai acceptat soarta si o suporti pentru restul vietii desi nu vrei asta. Cand mi-ai zis cine e, m-am linistit :))

  2. Am banuit de la inceput ca nu e o femeie……..dar m-ai surprins, cu toate banuielile mele……….esti sigur ca nu te-am citit undeva, printre sutele mele de carti, un autor de nuvele ca si Rebreanu sau Sadoveanu?…………….

  3. Am avut şi eu o „podoabă” d’asta ca a ta, de care nu puteam să mai scap. Era rotofeie şi încrezută nevoie mare, totdeauna mergea cu vreun sfert de metru înaintea mea. In ultimul timp devenise atât de obraznică şi de impunătoare, încât nu mă mai lăsa nici să-mi leg şireturile la pantofi, sau să-mi tai unghiile la picioare. De vreo doi ani am trimis-o însă la plimbare şi nu am mai primit-o înapoi. A fost greu să mă despart de ea, dar gândul că se va ţine iar ca scaiul de mine, oriunde m-aş duce, m-a făcut să rezist ispitei. Nu de alta, dar avea 31 de kilograme şi, cu ea atârnată tot timpul de mine, uitasem cum e să poţi alerga, sau urca scările, fără să simţi că-ţi dai sufletul.
    Oricum, tu deocamdată te vaiţi cam degeaba. Te-am văzut la televizor şi nu ai motive să intri în panică. Problema este însă că, dacă nu ai grijă, cu timpul poţi ajunge ca mine, să gâfâi şi când te ştergi la fund :)).

      • La început am dat ture prin parc, câte două ore pe zi, fără nicio zi de repaos. Dacă nu erau aleile asfaltate, cred că făceam tranşee de atâta mers. Nu alergam, mergeam repede, cât de repede puteam, şi mă îmbrăcam cu două pulovere groase şi o geacă. Când ajungeam acasă, puloverele cântăreau cu 350 – 400 de grame mai mult decât la plecare. Transpiraţia, ai ghicit. A, foarte important, cele două ore de mers le făceam într-o singură repriză, fără niciun minut de pauză.
        Faza cu parcul a durat trei luni, din octombrie 2009 până la începutul lui ianuarie 2010. Din cele trei luni, cam o lună am avut concediu de odihnă. Am profitat de timpul liber şi am dublat programul de parc, două ore dimineaţa şi două seara. La început, geaca trasă peste cele două pulovere era una de toamnă, cu căptuşeala ceva mai mai subţire. La venirea iernii, am schimbat-o cu una groasă.
        In cele trei luni de mers prin parc, am slăbit 18 kilograme.
        Din ianuarie 2010, am început să merg zilnic la o sală de fitness. Ai înţeles bine, zilnic, adică tot fără vreo zi de pauză. La început mergeam pe bandă 30 de minute (într-o singură repriză, la începutul programului de sală) şi lucram la aparate o oră. Ca şi în parc, pe bandă mergeam, nu alergam, dar de data asta mergeam în pantă. Reglam banda la o viteză de 5,5 km pe oră şi la o înclinaţie de 12%. După vreo lună, am început să cresc timpul de mers pe bandă şi să reduc lucrul la aparate. După încă o lună, ajunsesem la 50 de minute de mers pe bandă (cu aceeaşi viteză şi înclinaţie ca la început, şi tot într-o singură repriză) şi la 45 de minte de lucru la aparate. Am continuat astfel până la sfârşitul lunii mai 2010, când mai dădusem jos încă 13 kilograme.
        Aşadar, în opt luni, de la începutul lui octombrie 2009 până la sfârşitul lui mai 2010, am slăbit 31 de kilograme. De la 101 kg, am ajuns la 70 kg. M-am oprit aici, pentru că am o înălţime de 1,72 m şi nu are rost să slăbesc mai mult.
        Desigur că mi-am schimbat şi regimul alimentar. Mănânc carne de pui, dar înainte de a-l găti dau la o parte pielea şi grăsimea de sub piele. Toată pielea, inclusiv cea de pe aripi (mamăăă, ce greu se curăţă!). Mănânc deasemenea carne de vită, chiar şi de porc (mai rar, ce-i drept), dar complet degresată. Nu mănânc niciodată organe, de niciun fel, pentru că au foarte mult colesterol. Mănânc desigur peşte, de data asta gras, pentru că are Omega 3 (în special somon şi macrou). Dimineaţa beau 250 ml de lapte (1,5% grăsime) cu o lingură de tărâţe şi trei linguri de musli (cereale cu 30-40% fructe uscate). Pe la ora 13 mănânc o gustare formată din cca 300 de grame de fructe (nu banane, nu pere, mai rar struguri). La masa de prânz mănânc mâncare gătită. Mănânc să mă simt aproape sătul, nu până nu mai pot. La mine, asta înseamnă cam 500 – 600 de grame de ciorbă cu carne şi legume, sau mâncare, tot cu carne (mâncare de fasole verde, dovlecei, mazăre, cartofi mai rar, pilaf de orez mai rar, spanac, varză, conopidă, etc). Seara, cel târziu la ora 20 (pentru că mă culc pe la miezul nopţii) mănânc un fel de mâncare (de ex. mămăligă din 125 gr de mălai, cu brânză şi puţin unt, sau 125 de grame de paste (cântărite înainte de a le pune la fiert) cu diverse garnituri (scoici, creveţi, mix de fructe de mare, etc), sau carne la grătar cu 250 gr de cartofi fierţi (asezonaţi cu ulei de măsline şi cu busuioc uscat) şi salată verde, sau salată de roşii cu ardei gras, castraveţi, ceapă, brânză şi ulei de măsline, etc.
        Ce mănânc foarte rar, cam o dată pe lună? Sniţele, pentru că sunt prăjite, iar prăjelile le evit cât pot de mult. Ce mănânc de trei-patru ori pe an (da, pe an)? Cartofi prăjiţi. De două ori când apar cartofii noi, şi încă de două ori în timpul anului. Cârnaţi prăjiţi, tot de trei – patru ori pe an.
        Până am ajuns la greutatea de 70 kg, şi încă vreo jumătate de an după aceea, am eliminat complet pâinea din alimentaţie. Apoi am reintrodus-o, dar nu mai mult de 50-60 de grame pe zi (asta înseamnă cam 175 – 200 kcal.). Acum mănânc 100 gr de pâine hipocalorică (se găseşte în Kaufland, feliată şi ambalată la pachete de 500 gr.). Faţă de pâinea obişnuită, care are cam 340 Kcal/100 gr, pâinea asta are cam 180 Kcal/100 gr, deci pot să mănânc ceva mai multă. Dar, repet, până am atins ţinta de greutate, am uitat gustul pâinii.
        A, să nu uit de băutură. Vin beau în fiecare weekend. Câte o sticlă de 700 ml de vin roşu sec (pentru că ăsta îmi place, nu din alt motiv). Tărie, o dată la câteva luni, la evenimente. Bere, două-trei doze pe an (da, pe an). Inainte, vara beam două doze pe zi.
        La sală am continuat să mă duc şi după ce am ajuns la greutatea dorită, şi continui să mă duc şi acum, dar cu pauză duminica. Treptat am scăzut mersul pe bandă, ajungând la 35 de minute, în două reprize (20 de minute la început şi 15 minute după exerciţiile la aparate). Merg tot cu 5,5 km/h, la o înclinaţie de 12%. La aparate lucrez în continuare 45 de minute pe zi. La început, lucram zilnic câte puţin toate grupele de muşchi. După vreo jumătate de an, am trecut la câte o grupă de muşchi pe zi, sistem în care lucrez şi acum.
        Poate ţi se pare greu când citeşti toate acestea, iar dacă te hotărăşti să treci la treabă poate ţi se va părea greu la început. Tot ce îţi trebuie este puţină voinţă, să nu renunţi şi să nu găseşti motive pentru a sări în unele zile peste programul de mişcare. Pentru că, dacă sari peste o zi, cu timpul vei găsi motive să sări şi peste a doua, şi tot aşa. Bineînţeles că rezultatele vor fi mai slabe, va scădea motivaţia extraordinară pe care ţi-o dă cântarul şi, cu timpul, vei renunţa.
        Totul este să treci cu bine peste perioada de început, până când noul program de sport şi de alimentaţie devine un mod de viaţă şi până ce rezultatele devin tot mai vizibile. Nici nu ai idee ce satisfacţie vei simţi după ce dai jos primele cinci kg, apoi pe următoarele cinci, şi ce motivaţie formidabilă îţi vor da progresele pe care le vei înregistra.
        Până să trec la acest mod de viaţă, eram privit (şi mă consideram eu însumi) drept un om pe care voinţa nu îl dă afară din casă. Iar dacă îţi spun că, aşa lipsit de voinţă cum eram, m-am lăsat şi de fumat în ianuarie 2010, în plin efort de slăbire, vei înţelege că şi tu vei putea să faci tot ce am făcut eu. Totul este să treci peste teama de început, că nu vei reuşi şi că vei abandona. Dacă treci peste teama asta şi te apuci de treabă, când vor începe să apară rezultatele vei vedea că nu vei mai renunţa. Eu mă duc la sală de un an şi jumătate, şi nu ştiu dacă în tot acest timp am lipsit mai mult de trei – patru zile (în afară de duminici, de când le-am scos din program). Acum nu aş mai putea să renunţ, ar fi o mare lovitură psihică dacă, din cine ştie ce motiv, nu m-aş mai putea duce.

        Scuze, Mordechai, pentru postul kilometric, dar cred că eşti şi tu de acord că Arsulici merită spaţiul pe care ţi l-am ocupat :).

  4. Am si eu o asemenea „povara” si ma tot intreaba un prieten cand scot cartea „Aventuri din spatele burtii” poate ma ajuti s-o scriu :)) sau scrie-o oricum ma voi regasi in ea :))

  5. Duioasa marturisire :)))))
    Cand am inceput sa citesc, dupa primul paragraf, m-am gandit ca e vorba despre situatia economica in care ne gasim… finalul a fost hilar.
    Multumesc, m-ai facut sa zambesc!

  6. „Poveştile unui mizantrop” mă avertizaseră de alonja scriitoricească proprietate personală Rabbi şi de relatarea dependenţelor interdependente. Am rezistat cu brio relatării în crescendo, amuzându-mă de savanta prelungire a intrigii.
    Am găsit de cuviinţă să gândesc în numele scriitorului, prea dur, totuşi, cu el însuşi, după vizionarea a oareş’ce emisiuni, cu începutul de genul „Suntem împreună de câţiva aniŞORI” iar încheierea, pe potecă de consecinţă, „eu şi burtica mea” … Au şi diminutivele calităţile lor incontestabile!

  7. Bre…nu stiu cum ti-o fi tie in relatia ta dar eu imi iubesc burta.Nu scap nicio ocazie sa o mangai. As si pupa-o daca as ajunge la ea.
    Dar poate ajunge ea la mine.
    Treaba e ca, citindu-ti confesiunea, am cam stat cu sufletul la gura, aproape ca m-am infuriat pentru ce gandeam ca induri.

  8. @Florian
    Mulțumesc mult. Te admir pentru voința de care ai dat (și dai) dovadă.
    🙂 Am să încerc și eu, sper sa-mi iasă, căci aș avea de dat jos măcar 40 de kg (la 180 cm am 140 kg 🙁 )

    • Ziceai că ai o majă şi juma’. Înseamnă că ai slăbit fo’ 10 kile. Io la i meter şi 80 am 76 de kile. Niciodată nu mînc să „crep”.Niciodată nu mă scol sătul de la masă, bere cît încape (altceva foarte rar), plimbare minim un ceas jumate zilnic (lejer să nu-mi sară titanele). La servici cu bicicleta, vreo 8 kilometri dus-întors. La sfîrşit de săptămînă înlocuiesc plimbarea cu bicicleta, să-i mai scadă curu’ nevestei. Am uitat pachetul zilnic de ţigări.
      Banzai!

      • Ei, aici e o problemă, sunt nefumător… Și, la vârsta asta, chiar nu mai are rost să mă apuc de fumat… Nu de alta, dar n-aș vrea să-mi placă și să ajung să regret că am irosit anii în care n-am fumat… 😀

  9. Daca face scandal inseamna ca nu-i plac alimentele amestecate, desi asa sunt mai gustoase. Incearca sa mananci chestii mai simple si mai putin prelucrate termic, fii atent la ce te baloneaza si ce nu si renunta sau macar rareste a manca ce simti ca digeri mai greu. A manca ce iti face bine este o arta pe care numai tu o poti intelege si aprecia.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...