Trafic

Despre felul în care se circulă pe şoselele noastre s-a tot scris. Se va mai scrie. Nu am deloc pretenţia că aş spune mari noutăţi. Cineva îmi spunea cândva că nivelul de civilizaţie rutieră este dat de calitatea şoselelor. Aroganţă de şenghenar! Eu eram convins că nivelul de civilizaţie, din asta… rutieră, depinde strict de nevrozele „participanţilor la trafic” – despre traficul rutier e vorba, că dealerul şi consumatorul sunt participanţi la alt trafic. Una peste alta, că e precum zicea şenghenarul, că e ca mine, noi le bifăm pe amândouă, aşa că la noi pe şosele îşi pot face practica toţi psihiatrii planetei.

În ultima vreme sunt în situaţia de a mă mişca mult prin Bucureşti, drept urmare a trebuit să mă familiarizez cu particularităţile traficului de aici. Acum să nu vă imaginaţi că eu sunt vreun boboc de iasomie, vin totuşi din Constanţa. În Constanţa nu se circulă cu mult mai diferit decât în Bucureşti. Mai ales vara, când e plin de bucureşteni. Dar există diferenţe semnificative, care sunt evidente încă de la primul criteriu de comparaţie:

1) Raportul verde-claxon

Raportul verde-claxon este intervalul de timp care măsoară durata scursă între momentul în care semaforul arată culoarea verde şi momentul în care cel aflat în spatele tău claxonează.  Bazându-mă pe o evaluare empirică am constatat că, în câteva oraşe ale ţării, raportul acesta stă după cum urmează:

– Sibiu: 20 de secunde.  În Sibiu mi s-a întâmplat să rămân gură cască la volan şi să descopăr că trecuseră deja 20 de secunde de când se înverzise semaforul. Nimeni nu mă claxonase. Cel din spatele meu aştepta cu stoicism să termin eu contemplarea. Lipsa lui de vigilenţă ne-a dus pe amândoi în situaţia de a aştepta următorul verde.

– Timişoara: 3 secunde.

– Constanţa: 0,5 secunde.

– Bucureşti: – 1,5 secunde. Da, da! Minus! Pentru că, în Bucureşti, dacă nu eşti primul la semafor şi nu ai luat-o din loc când semaforul arată galben, atunci o să îţi umpli urechile de claxoane şi mama de urări de bine.

2) Prioritatea de jeep.

Regulile alea comuniste, bazate pe prioritatea de dreapta, drum principal-drum secundar, drum cu prioritate, nu se aplică în tânăra noastră democraţie. Aici regula de bază e prioritatea de jeep. De fapt regula e cam aşa: matizul cedează prioritatea loganului, loganul volkswagenului, volkswagenul merţanului şi merţanul jeepului. Asta nu înseamnă că jeepul e de capul lui. Pentru că mai există camionul!  Iar ăsta e ca preşedintele! Are prioritate absolută! Bate orice indicator rutier, bate şi girofarul!

3) Şi tu poţi fi tramvai!

Asta e o realitate. Contrar superstiţiilor, linia de tramvai nu a fost construită pentru a asigura calea de rulare tramvaiului! Linia de tramvai există pentru a oferi maşinilor înzestrate cu boxe puternice, cu o junglă de brăduţi deodorizanţi şi şoferi cu bretonul geluit o bandă suplimentară, rezervată exclusiv lor.

4) Taxiul

O altă  regulă comunistă, abolită în democraţie, este aceea care stabilea prioritatea maşinilor pompierilor, ambulanţei sau poliţiei. Taxiul bate toate aceste categorii.

5) Avariile

Valorificând dreptul de iniţiativă legislativă al cetăţenilor, drept prevăzut de Constituţie, folosirea avariilor abrogă interdicţia stabilită de semnul „Oprirea interzisă”. De asemenea poliţiştii dau dovadă de o profundă lipsă de înţelegere a fundamentelor sistemului juridic atunci când constată că o maşină e parcată într-un loc în care parcarea este interzisă! Nu e vorba despre aşa ceva, ci doar despre o propunere de lege ferenda, enunţată de către cel care a parcat maşina acolo.

6) Semnalizarea

e facultativă. De fapt semnalizarea arată că eşti un căcăcios. Dacă nu eşti în stare să schimbi direcţia fără să semnalizezi, să îi tai scurt faţa boului din spate, păi atunci de ce ţi-ai mai luat maşină?

Desigur, există o sumedenie de alte reguli care ar merita pomenite, dar pentru azi e suficient.