Nu mă întrebaţi de ce mai frunzăresc „Dilema veche”. Din reflex, din obişnuiţă, pentru că revista „Urzica” nu mai există, iar „Caţavencii” e de caca. Dar uneori stăruinţă îmi e răsplătită. Parol! Nu există nicio altă publicaţie care să ofere cu atâta generozitate spaţiu de exerciţiu preţioşilor ridicoli, prostălăilor solemni sau gogomanilor nevorbiţi. Unul dintre cei mai comici furnizori de umor involuntar e Cotoi Voinescu. Asta când nu e ocupat cu mânărirea voturilor. Personagiul e delicios, absolut irezistibil! Textele, de fapt stângace compuneri de licean care a descoperit recent că dacă treci cu pixul pe hârtie laşi o dâră, au forţa de seducţie a unei creme împotriva acneelor. Dincolo de narcisismul inargumentabil, stilistica de conţopist cu aspiraţii înalte şi pseudo-reflecţiile preţioase ale angoasatului de interacţiunea dintre gravitaţie şi drobul de sare, ceea ce face absolut irezistibile compunerile ambiţiosului Cotoi este lipsa totală a simţului ridicolului. Pentru Cotoi e limpede: băiatul ăla, Camus, a scris cu unicul ţel de a-i oferi lui, Cotoi, şansa unui text „profund”, la gazetă, la domnu’ Andrei. Universul, în genere, a existat cu un singur scop: pentru ca el, Cotoi, să se poată naşte. Iar acum, universul, descoperă străbătutul de fior meditativ, e pe cale să-şi piardă cea mai de preţ realizare: pe el, Cotoi.
Cotoi e adorabil. Ba e reflexiv-uimit când un prieten îi mărturiseşte că ” toţi bărbaţii sunt, de fapt, homosexuali”, ba îşi expiră un vis în care „stau la fund cât pot de mult”. Ptiu! La fundul piscinei, nu altceva! Că altfel te-ai întreba cum ajunge el şi prietenul său la astfel de discuţii şi de ce simt nevoia să se consoleze cu ideea că şi ceilalţi bărbaţi toţi bărbaţii ar fi astfel? Mofturi, monşer, mofturi!
Oricât m-aş strădui, n-am cum ajunge în comentariu la umorul cotoiesc. Trebuie savurat la sursă. Aşa o descoperiţi cu toţi cum stă sprijinită osia lumii pe buricul lui Cotoi:
Îmi spun că, poate, ajută echilibrului precar al lumii. Dar preţul acestui echilibru este o greutate în plus în sufletul tău.
Nu sunt lamurit ,vrea sa ma distreze ca ia murit mama ??
„…prostălăilor solemni ”
ProstAlăilor e corect Rabbi dragă. ProstAlău i se zice corect şi neaoş (pe la Cluj) unui cotoi (motan nefutut) care se crede tigru.
Banzai!
De urâtul Cotoiului şi din simpatie pentru Şerban Foarţă am renunţat la Dilema Veche deşi, din când în gând, mai trag cu ochiul, studiu de caz fripturism de moralist al camarilei, către tigaia existenţială pleşiană. Înainte de măgăriile din Parlament, în echipă cu AnaStase, mă amuza cum certa el, sever, Franţa că vinde Rusiei nave de război şi cocheta cu o tentativă de plagiat într-o şi dintr-o povestire cu arabi şi capre.
Cotoiu’ e sictirit si mai vii si tu si-l calci pe coada. Rushine! =))