AcasăCapitalismul proletarCe voiam să spun...

Ce voiam să spun ieri…

În emisiunea de ieri a existat la un moment dat un subiect interesant: accentuarea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci. Lipsa timpului şi un coleg de platou mai impetuos nu mi-au permis să spun până la capăt ceea ce aş fi vrut să spun, legat de acest subiect. O fac aici.

Până la prăbuşirea comunismului în ţările din estul Europei (nu cred că frecvent folosita sintagmă „căderea comunismului” e tocmai exactă. În China sau Cuba comunismul e bine merci, mai altoit cu puţină economie capitalistă, mai cârpit cu ceva liberă iniţiativă – cel puţin în cazul Chinei) în vest exista o anume preocupare pentru a face din acest capitalism ceva perfect prizabil, oricum preferabil toxicului comunism din est. Astfel au apărut cea de a doua şi a treia generaţie a drepturilor omului. Sistemul capitalist încerca să demonstreze că are capacitatea de a crea nu doar o minoritate extrem de bogată, dar şi o majoritate covârşitoare care se poate bucura de o anume prosperitate, care, tradus în termeni specifici, poate consuma dincolo de limita îndestulării. Odată cu dispariţia ameninţării comuniste din est, riscul ca forţa de seducţie a marxism-leninismului să corupă şi vestul fiind practic anulat, lucrurile s-au mai relaxat. 11 Spetembrie a fost un prilej foarte bun pentru a o lăsa mai moale cu drepturile omului, criza economică globală a fost la rândul ei un foarte bun pretext pentru a mai domoli nevoia de prosperitate a majorităţii. Teoria statului minimalist e intens promovată de cercurile interesate, teoria statului social e demolată cu argumente mai mult sau mai puţin valide. Noua concepţie are o singură regulă: se descurcă fiecare cum poate. Fireşte că, în aceste condiţii, când statul nu mai vrea sau nu mai e în stare să ofere soluţii generale, cetăţenii apelează la soluţii individuale. Iar de cele mai multe ori asta naşte fenomene care nici nu mai sunt marginale. Criminalitatea devine pandemică, lipsa de respect pentru instituţiile statului cronică.

Încercam ieri să spun că disparitatea dintre bogaţi şi săraci nu este un accident al istoriei recente. Ea a existat în permanenţă în istoria umanităţii. Chiar şi în comunism – oricât ar încerca neo-marxiştii să predice contrariul. Această disparitate este inevitabilă, cei foarte bogaţi au acces la resurse care le permit un ritm de creştere net superior celor din clasa de mijloc sau clasele sărace. Este firesc deci ca tendinţa permanentă să fie aceea ca diferenţa dintre cei bogaţi şi ceilalţi să se accentueze. Totuşi nu discrepanţa dintre bogăţia acestora, în sine, şi nivelul de bogăţie al restului populaţiei naşte probleme. Am să explic.

Există un prag al sărăciei, calculat în funcţie de o seamă de parametri care au în vedere costul vieţii. Atunci când veniturile marii majorităţi a cetăţenilor se situează deasupra acelui prag, lucrurile sunt într-o zonă de relativă stabilitate. Dacă majoritatea corpului social se află într-o zonă situată suficient de departe de acel prag al sărăciei, în ceea ce se numeşte zona relativei prosperităţi, atunci pacea socială funcţionează, discrepanţa dintre cei foarte bogaţi şi ceilalţi nu este atât de supărătoare.  Ca să mă fac mai uşor înţeles, am încercat, cu mijloace modeste, să desenez această schiţă:

Linia A desemnează pragul sărăciei, linia B marchează limita zonei de subzistenţă şi inceputul zonei de prosperitate, iar linia C zona bogăţiei. Cu mov am reprezentat minoritatea foarte bogată ( cum adică „de ce cu mov”?). Cu galben majoritatea.  Situaţia prezentată în desen este una ideală, de perfect echilibru. Situaţii ideale există, însă, doar în teorie. În practică putem avea foarte bine o pare din corpul majorităţii ( reprezentat cu galben), coborât sub linia B. La fel de bine putem avea o mică parte a acestuia urcat peste linia C.  În genere, în aceste situaţii se operează o atomizare, o spargere în clase. Apare astfel o sub-clasă bogată, inferioară celei super-bogate; pot apărea o clasă săracă şi o clasă foarte săracă ( situată sub linia A). Atomizarea aceasta este utilă anumitor ideologi atunci când vor să demonstreze că grupul cel mai numeros  dintre celelalte pluteşte, totuşi, în spaţiul dintre B şi C, în zona relativei prosperităţi deci. Şi aşa este demonstrată existenţa mult pomenitei clase de mijloc. Nu de puţine ori se întâmplă, totuşi, ca însumate, grupurile aflate în zonele A-B şi sub A să fie net superioare grupului din zona de prosperitate, dar asta e trecut cu vederea.

Revenind la discuţia noastră. Spuneam că nu discrepanţa dintre cei foarte bogaţi şi ceilalţi naşte tensiuni. Problema apare când majoritatea corpului social începe să coboare sub pragul B. Atunci, în mod natural, apar nemulţumirile, tensiunile sociale. Există o anumită dinamică a acestor raporturi care tinde să fie omisă. Spuneam mai sus că majoritatea are un ritm de creştere inferior minorităţii bogate, din cauza accesului diferit la resurse. Ca atare cele două grupuri evoluează cu viteze diferite ş, firesc, decalajul dintre cele două creşte. În acelaşi timp pragurile A, B sau C nu sunt nici ele fixe. Costul vieţii are propria sa dinamică şi atunci când veniturile nu au o dinamică perfect comparabilă cu cea a costurilor, este foarte posibil ca cei care anterior se aflau confortabil în zona de prosperitate (B-C), fără a fi luat decizii greşite, să se trezească subit că au coborât sub pragul B. Sau şi mai dramatic sub A. Acestea sunt momentele când atât statul cât şi cei foarte bogaţi trebuie să intervină, pentru a prezerva pacea socială. Statul pentru că are capacitatea normativă de a introduce corective, cei foarte bogaţi pentru că, de fapt, ei controlează cea mai mare parte a economiei şi implicit veniturile celor care alcătuiesc majoritatea. De cele mai multe ori nu se întâmplă, totuşi, aşa. Statul preferă să ia acele măsuri care sunt în interesul economiei (aşa se susţine), impunând „sacrificii” majorităţii. Pentru cetăţeanul obişnuit situaţia aceasta are o traducere foarte simplă: în criză, statul îi favorizează, îi ajută pe cei foarte bogaţi ( cei care controlează economia despre care vorbim), sacrificându-i pe cei mulţi. Mai departe această constatare poate căpăta o formulare în termeni marxişti. Şi atunci avem cu toţii o problemă.

Rezumând, nu discrepanţa dintre majoritate şi minoritatea foarte bogată naşte instabilitate, ci ieşirea majorităţii din zona prosperităţii. Iar când această ieşire este justificată prin nevoia de a proteja minoritatea aceea bogată, atunci situaţia devine explozivă.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

8 Comments

  1. Bine ,bine graficul este corect cu specificatia ca este istoria umanitati .O caracteristica de luat in seama ,ovalul galben o data cu scurgerea istoriei devine tot mai mare prin absortia de materie umana de sub liniea B. Istoria curge , sclavagist ,feudal,capitalist si cum o sa se cheme urmatoarea socetate.Cind apare noua socetate are problemele tineretii , aroganta salbaticie si ca atare este invinsa vremelnic de vechea socetate , pina se rafineaza se maturizeaza. Vezi infringerea revolutiilor burgheze , a barbarilor de Roma antica ,restauratia .Urmeaza …..China ,Rusia ,Cuba ,socialismul din tarile nordice ,apropo nu ti se pare ca avem o cortina peste ce se intimpla acolo ,ciudat .Nu m-am gasit destept am citit destre toate astea si ai sa rizi pina in 1989 . De ce am scris , de necaz ,am 64 de ani si nu cred ca o sa lamuresc cum s-o numi cea care vine ,tu se poate ,,,,,,

  2. Indiferent cum am numi intervenția colegului de platou (aici se spune impetuozitate, eu am gândit mai puțin politicos), pe mine m-a deranjat (de fapt, m-au deranjat ambele intervenții ale colegilor de platou).
    Aș fi vrut să aud comentariul tău și în final nu am înțeles nici ce a vrut el să spună.
    Noroc cu blogul!

  3. Sau altfel spus, nimeni nu poate spune în ce măsură evoluţia statului capitalist către unul social s-a datorat existenţei sperietorii „lagărului comunist”, dar după tendinţele de azi s-ar putea spune că în măsură covârşitoare. „Relaxarea” apărută în promovarea valorilor ce-l făceau dezirabil (pe statu’ capitalist) şi tendinţa de a lăsa lucrurile să alunece spre năravuri anterioare apariţiei comunismului, prin acel stat minimalist, vor sfârşi prin a redeveni de actualitate. Şi cum zici:

    Mai departe această constatare poate căpăta o formulare în termeni marxişti. Şi atunci avem cu toţii o problemă.

    ,
    dar aş face o mică corecţie: … această constatare… are deja o formulare în termeni marxişti. Ea există, mai trebuie să apară o forţă promotoare… şi atunci, într-adevăr, vom avea cu toţii o mare problemă. După direcţia în care merg astăzi lucrurile, către acolo ne îndreptăm.

  4. Probabil ca eu gandesc simplist, dar din cate stiu eu exista o corelatie foarte puternica intre infractionalitatea unei zone geografice si diferenta dintre bogati si saraci in acea zona.

    Probabil ca atunci cand creste diferenta dintre bogati si saraci, si saracii coboara sub un anumit prag critic. Cum insa bine ai punctat, acest prag este ceva volatil si greu de definit … In raport cu standardul de azi Napoleon ar fi fost un defavorizat al sortii, pentru ca nu avea nici televizor, nici masina, nici telefon mobil, iar internetul lui functiona cu intreruperi 😉

    Nu mai stiu unde am gasit o argumentare foarte frumoasa care vorbea despre tari contemporane, in care saracii erau la fel de saraci, dar bogatii erau mult mai bogati intr-una din tari. Inutil sa mai spun ca acolo era infractionalitatea mult mai mare …

  5. „Rezumând, nu discrepanţa dintre majoritate şi minoritatea foarte bogată naşte instabilitate, ci ieşirea majorităţii din zona prosperităţii. Iar când această ieşire este justificată prin nevoia de a proteja minoritatea aceea bogată, atunci situaţia devine explozivă.”
    Poate la altii, ca la noi doar pensionarii militari au mai iesit in strada.

  6. Sunt de acord cu ce spui dar ovalul galben e prea sus, dupa parerea mea, azi, eu l-as fi intersectat si cu A si cu B (ce-i intre B si C devine pe zi ce trece tot mai mic).

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....