Rabi, acolo unde a aparaut articolul nu se poate comenta. Ceea ce aveam de spus este:
_____________________________________________
Frumos scris si mult adevar in acest articol.
Totusi (se putea fara ?!) acest ISI este (parafrazand remarca despre democratie) un criteriu prost, dar cel mai bun.
Am cunoscut profesori universitari agramati, care au avut probleme in a publica ultimele 5 lucrari din cele 20 (!) de care era nevoie pentru a promova dupa Revolutie. A luat la gramada toate contractele din catedra si a ales cinci capitole pe care le-a publicat intr-o revista de doi lei.
Asadar, fara un criteriu obiectiv de evaluare a productiei stiintifice tot felul de agramati vor ajunge profesori universitari, asa dupa cum s-a si intamplat.
Sunt sigur ca exista si alte criterii obiective, dar in universitatile din Vest, catre care ne uitam cu admiratie, nu s-au descoperit inca.
Daca un cercetator roman ar descoperi un criteriu obiectiv prin care sa se poata acorda o nota de la 1 la 10 unei lucrari stiintifice, atunci sunt sigur ca intreaga Lume Academica va adopta noul sistem; inca asteptam …
Toata admiratia pentru profesorii din acele vremuri de exigenţe şi norme academice caracterizate prin sobrietate şi spirit metodic,grijă pedantă pentru terminologia ştiinţifică si radiind de o erudiţie înfloritoare…
Ce se intampla in Romania nu trebuie sa ne mire. Ca in oricare alt domeniu, am inlocuit criteriile „adevarate” cu unele locale, originale, fapt care a permis ca publicarea fie de articole in reviste obscure, fie de manuale/tratate/monografii (fara ca acestea sa contina ceva original) sa fie echivalata cu publicarea in jurnale internationale de valoare. Scopul: obtinerea de titluri didactice si mai ales de pozitii cheie in structura cercetarii romanesti. Exemple sund destule, de la Oprea la toti cei care-au condus ANCS-ul pana azi. De acord, ISI nu trebuie fetisizat, dar pentru noi reprezinta „sita”
De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai ciripit, n-am mai mormăit. Ar fi fost și păcat să stric așa bunătate de zarvă patriotică în care toți anapodașii nației cătau a da lumii răgete despre necăjelile lor. Și e nostim să vezi pâlcurile de...
Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.
var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);
Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...
Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...
Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe.
Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...
Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...
"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....
Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...
Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii!
Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...
M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...
Franța
De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...
Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...
L-am citit cu atentie ,este scris pentru alti mai pregatiti ,sint prea batrin ca sa recuperez , imi pare rau !
Rabi, acolo unde a aparaut articolul nu se poate comenta. Ceea ce aveam de spus este:
_____________________________________________
Frumos scris si mult adevar in acest articol.
Totusi (se putea fara ?!) acest ISI este (parafrazand remarca despre democratie) un criteriu prost, dar cel mai bun.
Am cunoscut profesori universitari agramati, care au avut probleme in a publica ultimele 5 lucrari din cele 20 (!) de care era nevoie pentru a promova dupa Revolutie. A luat la gramada toate contractele din catedra si a ales cinci capitole pe care le-a publicat intr-o revista de doi lei.
Asadar, fara un criteriu obiectiv de evaluare a productiei stiintifice tot felul de agramati vor ajunge profesori universitari, asa dupa cum s-a si intamplat.
Sunt sigur ca exista si alte criterii obiective, dar in universitatile din Vest, catre care ne uitam cu admiratie, nu s-au descoperit inca.
Daca un cercetator roman ar descoperi un criteriu obiectiv prin care sa se poata acorda o nota de la 1 la 10 unei lucrari stiintifice, atunci sunt sigur ca intreaga Lume Academica va adopta noul sistem; inca asteptam …
Toata admiratia pentru profesorii din acele vremuri de exigenţe şi norme academice caracterizate prin sobrietate şi spirit metodic,grijă pedantă pentru terminologia ştiinţifică si radiind de o erudiţie înfloritoare…
Petronius are dreptate. ISI este criteriul principal, dar m-as uita atent si la o declaratie a EASE ( http://www.ease.org.uk/artman2/uploads/1/EASE_statement_IFs_final.pdf ).
Ce se intampla in Romania nu trebuie sa ne mire. Ca in oricare alt domeniu, am inlocuit criteriile „adevarate” cu unele locale, originale, fapt care a permis ca publicarea fie de articole in reviste obscure, fie de manuale/tratate/monografii (fara ca acestea sa contina ceva original) sa fie echivalata cu publicarea in jurnale internationale de valoare. Scopul: obtinerea de titluri didactice si mai ales de pozitii cheie in structura cercetarii romanesti. Exemple sund destule, de la Oprea la toti cei care-au condus ANCS-ul pana azi. De acord, ISI nu trebuie fetisizat, dar pentru noi reprezinta „sita”