Sfaturi pentru un candidat

Băi viitoru’ candidat,

Urmează un an maro şi vâscos, dar asta e problema plebeilor, tu tre’ să te faci gigea şi să te pregăteşti de alegeri. La anu’ se livrează tuş la secţiile de votare aşa că e musai să te pregăteşti serios ca să-ţi vezi şi tu numele cocoşat sub ştampilă. Pentru asta, se ştie, trebuie să interpretezi în faţa publicului şi a juriului una bucată campanie electorală ca la carte. Cum timpul e scurt şi Viagra scumpă intrăm direct în materie.

O campanie corect interpretată presupune, obligatoriu, parcurgerea câtorva etape. Sigur, afişe, spoturi electorale, tocşoaie pe la televizor, cunoaştem. Băi candidatu’! Toate astea-s frecţii! Baza, temelie, fundaţia, esenţa sublimă, cheia de boltă, breteaua şi şapca oricărei campanii o reprezintă punctul 1. Adică:

1) Pungile

Fără pungi eşti halit. Discursurile, papiţoiala prin pieţe şi strânsul de lăboanţe sunt mofturi. Dacă n-ai livrat pungi eşti terminat. În lendovciois platforma program e sacoşa, iar conţinutul sacoşii e doctrina.

Sacoşa tre’ să fie mare, colorată şi rezistentă, ca să o poate folosi apoi babele ori de câte ori se îmbulzesc la inaugurarea de supermarketuri. Pe sacoşă scrii numele tău, mare şi clar. Şi priponeşti şi sigla partidului. Până aici e simplu.

Mai departe trebuie să umpli pungile. Aici trebuie să ai în vedere un aspect. Primul contact al mitocanului cu sacoşa trebuie să stârnească încântare, e foarte important. Pentru asta e indicat ca sacoşa să atârne cât mai greu. Ce pui în pungi? Ouă nu e bine să pui. Astea se alterează uşor. Şi dacă sunt împuţite se cufureşte electoratul. Şi dacă se cufureşte electoratul ţi-ai căcat procentele. Deci ouă nu. Ouă au şi ei, oricum, de la găinile din curte, din balcon. Nu pui nici roşii, dovlecei sau păstârnac. Au şi din astea. Ce n-au ei? Păi n-au canalizare, şosele, şcoli, dispensare, pensii decente. Dar astea, nu fi tâmpit, n-ai cum să le pui tu în sacoşă. Astea le promiţi! Le promiţi că le faci după ce te votează. Că nu te doare gura. Dar despre promisiuni vorbim mai la vale. Acum să vedem ce pui în pungi.

Mai întâi uiţi tâmpenia aia de la televizor, prostia aia cu „excesul de zahăr, sare şi grăsimi dăunează”. Căcat! Bagi tu frumuşel şi zahăr şi ulei la punguţe. Astea prind bine mereu şi atârnă destul de greu. Orez nu pui, nu fi tembel, că numărul de chinezi care te-ar putea vota este extrem de scăzut. E drept că sunt peste un miliard juma’ şi dacă ar dili toţi câte o ştampilă în tine te-ai scoate, dar lasă dracu’ orezul. Bagi făină, că la noi cozonacul bate pilaful. Până aici ai rezolvat trei kile. N-ajunge!

Îl bagi tu frumos în pizda mă-sii pe Montignac ăla, că nu deschizi şcoală de manechine, ci vrei să iei voturi de la mârlani. Aşa că bagi mai departe la sacoşă cam tot ce tăiase franţuzu’ ăla tâmpit. Brânză topită. Asta  nu atârnă mult, dar are ambalaj frumos colorat şi e bună pentru plozi. Dacă e aproape de termenul de expirare, o cumperi la juma de preţ de la Penny Market. Dacă e expirată o iei şi mai ieftin. Dar ştergi termenul de garanţie. Oricum dobitocii nu cunosc diferenţa. Nu bagi pui congelat. Ăsta ar fi bun, că trage greu la cântar, dar dacă se decongelează poate prinde un miros tare suspect şi există iar riscul de a-ţi cufuri electoratul. Şi electoratul cufurit se cacă pe el, dar se cacă şi pe tine. Mai bagi una bucată parizer. Atârnă greu, pute ca dracu’, dar se consumă. Napolitane şi biscuiţi. Astea nu-s grele, dar umplu sacoşa şi dacă sunt colorate au mare trecere la indigeni.

N-ai voie să ratezi pateurile. Câteva cutii cu pateu sunt obligatorii. Sigur, ideal era să bagi salam de Sibiu şi Camembert, dar aici nu eşti la nunta fiicei lu’ Guţă aşa că lasă tâmpeniile. Pateuri. Minimum două cutii. Nu a fost încă găsită o explicaţie ştiinţifică, dar se pare că pentru băştinaşii din acest ţinut pateurile funcţionează cam la fel cum funcţionau mărgelele de sticlă colorată pentru indienii descoperiţi de Columb.

Dacă ai respectat indicaţiile de mai sus te apropii de cinci kile. Eşti pe drumul cel bun. Acum e momentul ca dintr-o lovitură să umpli sacoşa. O sticlă de suc, la doi litri juma’! Ce suc? Aici e simplu: unul care are promoţii şi dă premii dacă răzuieşti eticheta. Dar să nu fii neam prost şi să le dai cu etichetele gata răzuite! Nu aşa te pricopseşti tu, ca doar de-aia candidezi!

În fine, pe lângă toate astea, în funcţie de imaginaţie şi banii pe care e dispus să-i investească asfaltatorul în tine, poţi accesoriza sacoşa cu halva, rahat, bomboane de colivă, vegeta, pliculeţe cu ness sau bicarbonat.

În pungă musai să mai adaugi un calendar cu muianul tău. Şi un fluturaş cu poza ta, cu tine adică, îmbrăcat în costum de ginerică şi ţinând degetul gros ridicat în sus. Iar în fluturaş le povesteşti mitocanilor ce rahaturi le promiţi tu să le faci dacă te votează.

Cu asta ai rezolvat cel mai important punct al campaniei electorale. E bine să reţii că sacoşa nu e Crăciunul, deci nu se întâmplă o singură dată în an. Asta înseamnă că trebuie să faci cu sacoşa ce nu mai faci cu nevasta de ani de zile. Adica o bucată pe săptămână minimum.

Cu asta trecem la punctul următor.

2. Promisiunile

Şi astea-s importante. Nu la fel de importante ca pungile, dar importante. Şi sunt în strictă legătură cu pungile. Adică dacă sacoşele atârnă suficient de greu atunci promisiunile tale sunt mai uşor de înghiţit. Promisiunea alunecă mai uşor dacă e unsă cu pateu.

Ce le promiţi? Orice! De la trimis tractorişti în cosmos până la pensii de câte 5000 de euro pe săptămână. Oricum nu contează. Ăia care vor să te creadă or să creadă orice, ăia care nu vor n-or să creadă nici dacă le promiţi că te bărbiereşti duminică dimineaţa. Dacă sacoşa are mai mult de opt kile poţi să le promiţi canalizare wi-fi, cimitire cu blue tooth şi asfalt cu leduri. Totuşi nu ai voie să ratezi câteva puncte esenţiale. Când vine vorba de promisiuni neapărat trebuie să bifezi mărirea lefurilor şi pensiilor, locurile de muncă şi locurile de veci subvenţionate de stat.

Pe urmă e bine să ţii seama şi de specificul colectivităţii. În unele comunităţi ar putea prinde bine dacă promiţi subvenţii şi prime pentru colectorii de fier vechi şi dezincriminare furtului de capace de canalizare. În altele e bine să promiţi că vei susţine legea adopţiilor de purcei de la scroafa vecinului. Te orientezi şi tu, băi candidatule.

Încă o chestie. E bine să le promiţi că dacă o să te voteze aduci naţionala să joace cu Argentina la ei, pe islazul comunal. Le spui că eşti prieten de barbut cu Piţi şi ai tras pe nară cu Mutu şi ăia pun botu’.

3. Pupatul

Ăsta e fundamental. Campania electorală e cel mai scârbos şi prelungit preludiu, aşa că presupune mult pupat. Pupi tot. Babe, plozi, mâini de popi, moaşte. Pupi până faci bube la bot.

Plozii. La orice aglomeraţie, cum vezi un plod, îl iei în braţe şi-l pupi. Şi neapărat constaţi că e frumos şi al dracului de talentat. Musai să livrezi nişte predicţii generoase. Poţi să o bagi pe aia cu: „ăsta o să devină preşedintele României când o fi mare”. Sau, dacă vrei să-i dai gata, o bagi pe aia cu: „ăsta o să devină al doilea Hagi”. Dacă plodul s-a pişat în mâna ta în timp ce-l pupai, nu faci mutre. Te bucuri ca boul şi spui în gura mare că mucosul e foarte deştept şi are simţul umorului. Dacă ai luat la pupat o fetiţă n-are rost să o bagi pe aia cu Hagi. Spui „asta când o să fie mare o să ajungă….”  aici e chestia. Există toate şansele ca aia să ajungă curvă în Italia, dar tu nu eşti tâmpit să spui asta. Aşa că adaugi: „topmodel internaţional”.

Babele. O să ai de pupat multe babe. Pupi baba şi oftezi. Îi zici că ce mult seamănă ea cu mă-ta sau cu mă-ta mare. Dacă baba e fardată în exces îi scuipi un compliment din ăla de bulangiu cretin, te faci că, aşa ca din greşeală, ai impresia că are doar 30 de ani şi seamănă cu o actriţă de la Hollywood. Dacă e zbârcită şi miroase a cantină de CAP îi spui că îţi aminteşte de mă-ta. Dacă pute a ţuică atunci musai o să pomeneşti despre înţelepciunea şi bunul simţ al vârstnicilor, de la care avem de învăţat etc.

Moaşte. În orice văgăună există un popă. Unde-i popă e şi biserică. Unde-i biserică sigur sunt nişte moaşte. Nu trebuie să uiţi că evlavia are mare trecere în prostime. Cauţi tu biserica de acolo şi te duci la bagat cruci, aprins lumânări şi pupat moaşte. Sigur există acolo o unghie încărnată de-a unui sfânt, gălbenuşul din urechea vreunei sfinte. Trebuie să existe ceva. Laşi scârba şi pupi. Ba e foarte productiv să îti aduci şi nevasta plus plozii cu tine. Să sufere, dă-i în pizda mă-sii, dacă vor maşini de fiţe şi vacanţe în străinătate.

4. Discursul

Ăsta contează cel mai puţin, dar poate naşte complicaţii dacă nu e bine executat. În general, cel mai des eşti atacat pe ce îţi iese din scorbura gurii. Pe ce n-ai zis nu prea are nimeni ce comenta.

Ce rahat le spui mitocanilor? Aici există o mare varietate de subiecte. Dacă eşti în opoziţie înjuri puterea. Dacă eşti la putere înjuri opoziţia. Dacă eşti traseist înjuri sistemul. Chiar e bine să povesteşti despre cât de aprig te-ai luptat tu cu sistemul. Oricum nu ştie nici dracul despre ce sistem e vorba. Dar e bine să pari clănţău şi combativ. Clănţăii au mare trecere. Mai ales dacă dau şi pungi serioase.

În materie de politică internaţională o dai vag. Îi înjuri pe bulgari că ne fură turiştii, pe unguri că-s iredentişti, pe evrei pentru orice. În general îi cam bagi în pizda mamilor lor pe toţi, dar o dai vag şi aminteşti că avem nevoie de investitori şi e bine să le luăm banii la toţi. Aici e bine însă să ţii seama că mulţi din auditoriu au neamuri prin Spania, Italia, Franţa, care tocmai cu luat banii se ocupă. Direct de pe carduri.

Anticomunismul! Asta merge ca ciorba de burtă după beţie! Anticomunismul are mare trecere. Nu contează că tac’tu a fost securist, gradul ciomăgar, funcţia ghioagă nr. 5, că mă-ta se futea cu şoferul primului secretar în magazia de la cantina partidului! O bagi pe aia cu anticomunismul. Când ajungi la rurali îl ocheşti pe ăl mai bolşevic dintre ei. Întotdeauna există câte un hodorog care plânge după Ceauşescu. Un bolşevic bătrân. Îl identifici pe ăla şi ţi-l faci complice, că şi el a vrea săracu’ să se dea anticomunist, dar n-a prea avut material. Aşa că i te adresezi parşiv:

„Uite, nea Caisă, spune şi dumneata, care te-ai luptat atât cu comuniştii…”

Cu asta l-ai cumpărat. Bagi anticomunism la greu şi mai improvizezi.

La orice discurs trebuie să ai sprijin. Nu ajung şeful tău de partid şi guriştii partidului. E bine să ai lângă tine şi o personalitate cu priză la public. N-ai cum să-l aduci pe Bute, dar dacă-l aduci pe cumnatul manichiuristei Elodiei te-ai scos. Dacă spune ăla că Elodia te-ar fi votat eşti rezolvat.

În fine, discursul nu se livrează ca citaţia la proces. Aici e nevoie să organizezi o mică panaramă. Mai ales că vrei să le arăţi mitocanilor şi anvergura ta culturală. Aşa că aduci lăutari. Pepe, Fuego şi Guţă. Pepe are mare trecere la mitocanii tineri. Fuego dă cu emoţii în mărlanii şi mai ales mârlancele bătrâne. Iar Guţă sparge tot eşantionul. Aşa că mai bagi puţin discurs, mai frige Guţă o manea. Mai trage Feugo una cu măicuţa lui, mai scuipi o promisiune de sală de sport. Dacă tot plăteşti lăutarii, îi pui să te laude. Să spună că eşti cel mai bun, că ce mult te admiră şi ce buni prieteni sunteţi voi. Dacă mitocanii vor să-şi facă poze cu Guţă, imediat te strecori şi tu în poză şi bagi figura cu pupatul.  Lăutarii ar face bine să-i pună pe mitocani să îţi scandeze şi numele.

La sfârşitul panaramei bagi obligatoriu „ui ar ză ciampionz” şi focuri de artificii. Făra artificii nu se poate. Şi arunci cu tricouri, şepci şi jachete în ţopârlani. Toate cu numele tău şi sigla partidului la vedere. Şi le promiţi că dacă te votează o să le cânte Guţă moca la nunţi şi botezuri.

Atenţie mare! Aici se poate întâmpla ca vreun nebun să-ţi ceară autograf. Nu dai! Nu scrii nimic! Aia devine probă împotriva ta! Şi nu vrei ca televiziunile să arate naţiei cum ai scris tu : ” Pentru Neluţu l-a m-ai mare, să fi sănătos, cu pretenie X”. Nu că ar şti mitocanii cum se scrie corect, dar n-are rost sa te complici. Dacă e musai semnezi şi atât. Atât!

5. Afişe, fluturaşi etc.

Bani tocaţi degeaba. Dai banii pe afişe ca să aibă unde îţi desena copiii coarne de draci, ăia ai contracandidatului mustaţă de Hitler, sataniştii semne parşive şi golanii să îţi scrie îndemnuri la sex oral. N-are rost. Nişte afişe trebuie. De formă. Mai profitabil e să faci şepci, tricouri şi jachete cu numele tău. Dacă are mitocanul pe umeraş numele tău, poţi scoate un vot. Iar industria uşoară chineză lucrează ieftin şi repede.

Asta e. Dacă respecţi sfaturile astea, la anul eşti coleg cu Prigoană, Anastase şi Oajdea. Şi pe urmă vii şi te învăţ cum să devii ministru. Că n-ai cum fi mai tâmpit decât Igaş sau Funeriu.