În ultimele zile un subiect a părut să preocupe mai abitir decât altele: istoria educatoarei din locuinţe, pardon, istoria educatoarei cu job part time la spargeri din locuinţe. De altfel, veşti despre fărădelegi de tot felul, de la furturi de găini până la crime dintre cele mai oribile, ne asaltează de dimineaţa până seara. Ştirile despre grozăviile comise de concetăţenii noştri curg în flux continuu. Furturi, tâlharii, crime, violuri… un întreg inventar al abjecţiei populează desfăşurătorul emisiunilor de ştiri.
Criminologii amatori îmi furnizează nu de puţine ori argumentul că acum doar preocuparea mass media pentru fenomenul infracţional e mai crescută ca odinioară, altfel criminalitatea ar fi rămas aceeaşi de dintotdeauna, nici mai mare, nici mai mică. E o afirmaţie cu care nu am cum fi de acord. Sub nicio formă. Desigur, e evident că media tratează cu mai mult interes fenomenul, ba uneori îmi dă senzaţia că îl cultivă cu o devoţiune absolut de neînţeles. Nu avem cum omite faptul că există o televiziune ( dacă o putem numi astfel) a infractorilor, în care apologia infracţiunii e loc comun, iar acum mizeria aceea cată să se transforme şi în partid politic. Infractorii au devenit adevărate vedete. Emisiunile de ştiri nu mai pot supravieţui fără o declaraţie a unui tâlhar, fără un mini-interviu cu apropiaţii acestuia. Clienţii codului penal devin nişte mici vedete. Ăsta este un păcat al mediei, e drept. Dar nu acolo se află întreaga cauză.
S-a vânturat multă vorbărie pe amănuntul că duduia acuzată de furt din locuinţe ( sau de complicitate la aşa ceva) era educatoare. Şi? Roberta Anastase este preşedinte (Vai!) Camerei Deputaţilor! Monica Iacob Ridzi era ministru. Iar exemplele pot continua la nesfârşit. Bivolaru era deputat PSD. Sechelariu primar. E drept, ăştia doi au gustat puţin din bucătăria sistemului penitenciar.
Criminalitatea, în aproape toate formele ei, a devenit un fenomen tolerat, ba chiar încurajat, aplaudat, cultivat, în societatea românească. Un nou mod de viaţă, pentru mulţi dintre concetăţeni. Există mai multe praguri care împiedică sau ar trebui să împiedice un individ vieţuitor într-o societate normală să comită o fărădelege. Mai întâi ar trebui să fie cei şapte ani de acasă, apoi interdicţia morală, reacţia reprobatoare a familiei, tabu-ul impus de societate şi reacţia acesteia şi, în fine, legea penală şi sancţiunea. Niciunul dintre aceste obstacolo nu mai stă în picioare.
Cei şapte ani de acasă, educaţia familială, au rămas doar vorbe goale. Foarte des modelul oferit de familie, sistemul de valori cultivat acolo e unul care mai degrabă conduce la fărădelege. În pseudo-democraţia în care îşi imaginează că trăiesc, (în fapt o anomie înspăimântatoare) cei mai mulţi români au înţeles că au dreptul la prosperitate. Că li se cuvine. Iar dacă li se cuvine trebuie să o obţină. Nu trebuie să o câştige, nu trebuie să o merite. Prosperitatea nu mai are nicio legătură nici cu munca, nici cu talentul individului, doar cu dorinţa acestuia de a parveni. Iar dacă şi-o doreşte, pentru că i se cuvine, o va lua de oriunde va putea. Furtul devine nu doar scuzabil, dar chiar un mijloc admirabil de îmbogăţire. Fie că e tâlhărie ordinară, furt din buzunare sau o formă mai complexă, mai rafinată de furt, din banii contribuabililor. Înşelăciunea e admisă: fraierul trebuie să plătească.
Familia se străduieşte să cultive progeniturii cultura banului obţinut cu orice preţ. Impostura e încurajată. Banul uşor obţinut e dovada unei alese iscusinţe, a instinctului de supravieţuitor. Diplome, titluri, funcţii se pot cumpăra. Nu mai trebuiesc câştigate, meritate. De ce ar fi altfel cu prosperitatea?
Interdicţia morală? Care morală? Cine mai crede în asta? Morala a devenit doar un moft, lozincă uzată şi iluzie a câtorva naivi. Imoralitatea curge de pretutindeni, personaje dintre cele mai odioase moralmente sunt predicatori ai noului mod de viaţă. Uitaţi-vă la aleşii românilor, cercetaţi vedetele, personajele care le sunt idoli şi modele. Priviţi-le preşedintele!
Reacţia reprobatoare a familiei? Odinioară, pentru cei mai mulţi dintre noi, dacă părinţii ne-ar fi găsit comiţând o necuviinţă (nu mai zic de fărădelege!) pedeapsa ar fi fost nespus de severă. Astăzi cei mai mulţi părinţi fac pe dracul în patru pentru a-şi sustrage odraslele de la orice formă de pedeapsă.
Tabu-ul impus de societate? Nu mai există. Sistemul de valori e uşor rezumabil: banul. Totul îi e subordonat.
Legea şi sancţiunea penală? Nu mai interesează. Justiţia e răpusă de corupţie. Pentru preţul corect orice crimă, oricât de abjectă, capătă indulgenţă. Gândiţi-vă câţi criminali umblă liniştiţi, în libertate. Mai ţineţi minte povestea studentei ucise pe trecerea de pietoni? Criminala e bine mersi. Lumea politicii, cea a afacerilor şi cea interlopa se intersectează atât de des… când nu se confundă cu totul.
Preşedintele ţării, în văzul lumii, fură telefonul unei jurnaliste ( impertinente, e drept, dar asta era parte a jobului). Când jurnalista îl anunţă că va face plângere, vă amintiţi reacţia preşedintelui?
Vorbeam de acele praguri, care ar trebui să stea între cetăţeanul normal şi infracţiune. Vreau să fiu foarte bine înţeles, nu există nicio urmă de rasism în ceea ce urmează să spun, e doar o constatare rece. Există o etnie, cea ţigănească, pentru care, structural, niciunul dintre aceste praguri nu există. Condiţia lor de odinioară, robi, nomazi, oameni aflaţi la periferia societăţi etc. le-a definit un tip de cultură, un sistem de valori în care ceea ce enumeram mai sus ca praguri în calea fărădelegii nu există. Respectul pentru valorile exterioare societăţii lor închise nu există. Nu e rasism, e un fapt. Firesc, sănătos ar fi fost ca societatea, treptat, să le impună propriile valori, să-i educe, să-i integreze. Priviţi ce s-a întâmplat! Fenomenul a fost exact invers. De la fenomenul superficial, al manelizării, s-a trecut masiv la transferul de mentalitate şi stil de viaţă. Pe care nu puţini români par să-l fi îmbrăţişat. Iar fenomenul naşte o contagiune perpetuuă. Ştiu că nu sună deloc plăcut. Dar e o evidenţă care nu poate fi ignorată.
Care este deci problema dacă o educatoare se ocupa cu spargerile din locuinţe? Şi care ar fi leacul pentru boala asta ? Mă tem că răspunsul e şi mai puţin plăcut. Aşa că vă las să vi-l daţi singuri.
Aveam o gluma cu care imi justificam situatia de roman plecat: am plecat dupa partea Cezarului ca sa o pot plati pe cea a lui Dumnezeu.
Recunosc ca pe langa ca-i o gluma lipsita de umor mai este si lipsita de sens. Nu mai exista o parte a lui Dumnezeu !
De ce ar fi asa ? Aidoma autorului zic si eu „mă tem că răspunsul e şi mai puţin plăcut. Aşa că vă las să vi-l daţi singuri”.
Frumos structurat ! Mi-a placut mult. Articolul, nu starea de fapt… 🙁
Imi vine sa-l trimit tuturor cunoscutilor. Poate chiar am sa o fac.
Lipsa valorilor si a verticalitatii ne-a adus, ca popor, unde suntem. Si asta porneste si de la gesturile marunte, nu doar de la furt. De la gesturile de 2 lei de arunca un chistoc pe strada, pana la normalitatea furtului si a omorului. Si nici nu sunt chiar sigura ca tiganii ne-au integrat, sau ca ne-am lasat integrati cu buna stiinta… Ma doare sufletul
Aferim!
Ce să mai zici…
Şi cam care ar fi concluzia? Că nu e bine ce se întâmplă? Eu aş propune să nu exagerăm. Despre cele scrise în articol de acord, sunt lucruri vizibile şi supărătoare pentru cineva ce posedă ceea ce se cheamă bun simţ. Dar la fel de adevărat e că suntem tentaţi să cădem foarte uşor în extrema generalizării. Vai de noi, apocalipsă ne mănâncă, nu mai sunt vremurile de altădată. Eu zic aşa: e prea multă informaţie nefiltrată şi nefiltrabilă, de multe ori percepem greşit ceea ce ni se oferă. Marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări sunt cuminţi şi încearcă să-şi construiască un trai cinstit. Că ies în evidenţă mizeriile, e doar natura umană, obişnuită să perceapă mai uşor ameninţările (chestie de autoconservare). Şi bine face.
Si nici aici nu ne dau intietate .Uite Strauss-Kahn sa dat arestat din avion ca a violat camerista ,pe urma l-au scos ca pe Bula ,nu a violat-o a convins-o pe camerista ,ce sa spun de Berlusconi umbla cu minore .Crime grup ,vezi Norvegia .Facem si noi ce putem …….
Uitasem ne taie si la tiganisme ,Depardieu sa pisat pe culoarul avionului la decolare ,mai tare decit bulibasa din Strehaia ,nu avem sanse sa ii luam !.
Eu zic ca educatoarea ar trebui premiata. Ea este cel mai bun exemplu de urmat si cred ca invata copii exact ce au nevoie. Intr-o societate unde 90% din locuitori fura, numai cei care o sa stie sa fure o sa supravietuiasca.
Noi ceilalti o sa disparem fara ca macar sa bagam de seama…. murind sau plecand in alte tari.
Pace tuturor !
Si succes la furat celor care o fac.
Exact ce am mai spus de nenumarate ori: un popor care ISI PIERDE ORICE URMA DE DEMNITATE si MORALITATE 😳 (exceptiile fiind prea putine si cu o viata al naibii de grea si de „sufocanta” !!!) , acela inceteaza a mai exista ca „popor” , devenind o simpla „gloata” , o „adunatura de neispraviti” ! 🙁
„Care este deci problema dacă o educatoare se ocupa cu spargerile din locuinţe? Şi care ar fi leacul pentru boala asta ? Mă tem că răspunsul e şi mai puţin plăcut. Aşa că vă las să vi-l daţi singuri.”
Imi este sincer teama sa raspund la aceasta intrebare, imi este teama sa-mi raspund mie insami….asta este normalitatea?
Rabbi, prea multe cuvinte pentru un lucru simplu. Nu e nimic adanc in chestiunea asta. Povestea e simpla: o fata cuminte s-a indragostit de un baiat rau. Ea, educatoare, 9,50 la examenul de titularizare, un suflet candid. El, condamnari insumand 21 de ani. S-au vazut, s-au placut, ce ramane de facut? Jefuitul. Mickey and Mallory Knox redivivus. Ce-ai scris tu aici sunt cuvinte mari, dar ce-ai uitat sa mentionezi e cel mai mare cuvant dintre toate: dragostea, bre.