AcasăOy-oy!Scurtă naraţiune

Scurtă naraţiune

Introducere: în anii 105-106 d.H. a avut loc cel de-al doilea război daco-roman. Istoricii socotesc acest moment ca fiind momentul naşterii poporului român. Mordechai s-a născut cu peste 1800 de ani mai târziu. Cafeaua şi tutunul au ajuns în Europa doar cu vreo trei-patru sute de ani înainte de naşterea mordechaiului.

Naraţiune: Pe la ora prânzului, sistematic, mă loveşte nevoia de cafea. Aşa funcţionez eu. Cocalarul funcţionează pe bază de manele, politicianul pe bază de şpagă, economia pe bază de fraieri. Eu pe bază de cafea şi tutun. Declarându-mă, deci, lovit de nevoia de cafea, intru într-o cafenea. Aş fi putut intra într-un cabinet stomatologic, într-o bancă sau la o firmă de asigurări. Existau şanse să fiu tratat şi acolo cu o cafea, dar am preferat să merg la sigur.

Mă aşez la masă, comand o cafea şi o întreb pe ospătăriţă dacă au ţigări. Îmi spune că da. O rog să îmi aducă şi un pachet de ţigări, din cele cu care mă afum eu. Vine cafeaua, vine şi cola ( la mine doza de cafeină trebuie rezolvată prin orice mijloace), vin şi ţigările. Îi dau şi banii ca să nu mai stau după ea când termin. Şi-o rog, drăguţ, politicos, rânjind curtenitor, în ciuda pieptului ei plat:

-Aduceţi-mi şi o scrumieră, vă rog.

Duduia face ochii mari, apoi îmi explică în limba naţională cu accent eba:

– Păi, la noi fumatul e interzis. Nu se fumează în cafenea la noi, că fumatul e interzis aici şi n-avem scrumiere dacă nu se fumează.

Explicaţia e redundant formulată. Era suficientă prima propoziţie.

Bun. Deci fumatul e interzis, dar ţigari vindeţi. Pizda mă-sii! Adică puteţi să interziceţi chestia asta, dar să continuaţi să luaţi bani pe aceeaşi chestie. Ce seamănă ăştia cu statul român. M-am uitat la cafea, m-am uitat la duduie, m-am uitat la pachetul de ţigări. Pe pachetul de ţigări scria că fumatul poate să ucidă. Îmi venea să-i crăp capul tipei. Să-l sugrum pe patron. De ce vindeţi, bă, ţigări dacă nu mă lăsaţi să fumez în bodega voastră? Uite că şi lipsa fumatului poate să ucidă. Nici în tutungerii nu te lasă să fumezi, deşi vând ţigări. Pe urmă am realizat că nici în farmacii nu te lasă să te fuţi, deşi vând prezervative. Ce ipocrită societate, dom’le, ce parşivi.

Concluzie: Înainte să ies, chiar în uşă, mi-am aprins o ţigară. Acum caut o farmacie.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

18 Comments

  1. Si chiar ti-au dat voie sa-ti bei cafeaua ?
    Bun – ti-au fabricat-o, ti-au livrat-o , dar du-te mata mai hacana, ca mesele sint pentru (sa zicem) consumatorii de mic dejun/shaorma/ceai etc.
    Ai fost norocos ! 😀

  2. Păi la farmacie ce faci? Că parcă nu te lasă să ta fuţi în lontru… Prezervative găseşti şi la tutugerie… Iaca-şa rezolvai două treburi deodată, iar nevoia de cofeină o rezolvai cu un „3 în 1” luat to de la … tutungerie. Şi scăpa şi săraca colega lu’ eba de o împizduială…
    Oy-Oy, tinerii ăştia… nimic nu ştie…
    Banzai!

  3. Rabbi, probabail ca nu ai rugat-o destul de frumos, ca avea pieptul plat … Deh nici mie nu imi place fumul de tigare, dar fumatorii sunt tratati ca niste handicapati, trebuie sa recunosc. Dupa ce ca au un viciu naspa, ii mai si umilesti … dupa ce ii jumulesti !

  4. Nu stiu cesa zic. Si mie misa intamplat tot asa o chestie asemanatoare. Nu pe bune da nu cu tigari si cu fumat ca nu fumez da cu prize si electricitate cai mai buna decat toate. Deci cum ziceam mam dus sa cumpar prize. Dela magazin. Si cand colo aia nau prize. Da electricitate aveau ca mergea lumina ca era asa mai spre seara pe deal. Nuca era magazinu pe deal da asai povestea aia seara pe deal deam avut asa ceva de invatat pede rost si la bac. In fine pai se poate. Si in plus ca vanzatoru chiar fuma o tigara. Deci pana la urma tot are legatura cu povestea ta ca ala fuma o tigara.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...