AcasăRabbi ziceO leapşă pe viaţă...

O leapşă pe viaţă şi pe moarte

Primesc de la domnul Dan Voiculescu o leapşă în care sunt poftit să cere să vorbesc despre un subiect dintre cele pe care de obicei prefer să le ocolesc. Un animal şi-a violat fetiţa sistematic, vreme de 2 ani. La vremea când a început coşmarul, micuţa avea numai 6 ani. Instanţa l-a condamnat pe dezaxat la 14 ani de închisoare, care ar putea deveni şi mai puţini în urma apelului, a unei reduceri de pedeapsă „pentru bună purtare” etc. Leapşa mă invită să îmi dau cu părerea, socotind prea blândă pedeapsa acordată bestiei: e vorba de toleranţă sau iresponsabilitate?

Cum am spus, în general evit genul acesta de subiecte. Dacă de această dată am ales să tratez, totuşi, subiectul este nu pentru că leapşa este pentru ideea conţinută în întrebare, deşi neformulată explicit. Cred că nu greşesc dacă presupun că de fapt întrebarea este o invitaţie la o discuţie despre necesitatea reintroducerii pedepsei cu moartea, subiect care am văzut că a redevenit preocupant pentru o seamă de oameni.

Referindu-mă strict la cazul în speţă, despre care nu am alte informaţii decât cele prezentate în Adevărul, la care face şi leapşa referire, m-aş putea lăsa purtat de revoltă şi cedând unui prim impuls aş putea spune, cum ar face-o mulţi alţii: asemenea bestii ar trebui omorâte în chinuri. Oricum, violatorii de copii au un statut aparte în regimul penitenciar, „bucurându-se” de un tratament special din partea celorlalţi deţinuţi.

Dacă însă depăşesc momentul iniţial de revoltă şi revin  în ţinutul mai auster al raţiunii voi spune că pedeapsa cu moartea nu este o soluţie. Discuţia despre acest subiect e veche şi nu se va încheia prea curând. Nu am să repet tot concertul de argumente pro sau contra, folosit într-o astfel de discuţie. Aş putea invoca în susţinerea poziţiei mele de la argumentele de ordin religios până la consistente studii de criminologie care vorbesc despre ineficienţa acestei sancţiuni penale. Nimic nou.

Argumentul pe care îmi sprijin poziţia este acesta: pedeapsa cu moartea, într-o ţară precum cea în care trăim astăzi, la îndemâna unei justiţii controlate politic, este o opţiune cel puţin neînţeleaptă. Asta nu înseamnă că în alte condiţii aş socoti pedeapsa cu moartea o opţiune acceptabilă.

Înainte de a ne grăbi să ridicăm eşafodul ar fi bine să ne asigurăm că justiţia noastră poate sta pe propriile picioare, că poate funcţiona aşa cum îi este menirea. Că nu ne mai întâlnim cu atâtea situaţii în care infractori dovediţi se sustrag pedepsei. Avem sute de exemple, de la cazul studentei ucise pe trecerea pe pietoni, la povestea Robertei Anastase. La fel avem numeroase exemple de oameni târâţi abuziv pe la DNA, murdărţi, tăvăliţi, călcaţi în picioare doar pentru că au supărat vreun puternic al zilei. Pe mâna unei asemenea justiţii vrem să dăm pedeapsa cu moartea?

Revenind la speţa de la care am plecat aş spune că, neîndoielnic, violatorii,   mai ales violatorii de copii, ar trebui să aibă parte de o sancţiune cu mult mai severă. Cu asta sunt absolut de acord. Şi atunci cred că în cazurile bine demonstrate, în care vinovăţia a fost cu prea plin probată şi nu mai poate fi nicicum pusă la îndoială, pe lângă o severă sancţiune cu detenţia ar trebui aplicată şi sancţiunea castrării chimice.

Cred că am răspuns întrebării care mi s-a pus. Dacă am supra-interpretat şi discuţia nu era deloc îndemnată în direcţia în care am dus-o, e vina mea; atunci nu m-am achitat de leapşă.

P. S.  Dincolo de felul în care vrem să-i pedepsim pe aceşti monştri, dincolo de chinurile pe care le merită aceşti dezaxaţi, cred că o discuţie la fel de importantă ar trebui să avem despre ceea ce facem pentru micuţii care le cad victime. Ei ar trebui să fie principala noastră preocupare. Cum ştiu că, fără mare tam-tam, cu mare discreţie, cineva s-a implicat foarte mult în cazul prezentat de Adevărul, încercând să o ajute pe micuţă cu tot ce îi stă în putinţă, nu pot decât să-i mulţumesc. Pentru implicare şi pentru leapşă.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

17 Comments

  1. Subiectul este de foarte mare actualitate si foarte dureros…din pacate cazurile de acest fel sunt din ce in ce mai numeroase, iar copiii acestia raman traumatizati pe viata.
    De unde provin aceste bestii cu chip uman? Din mediul rural, din mediul urban, sunt barbatii abandonati de nevestele plecate la munca si care nu se mai intorc niciodata? Sunt barbatii care n-au muncit niciodata? Fiecare are povestea lui, dar pedepsele ar trebui sa fie exemplare…sa le dea tuturor de gandit!

  2. Pedeapsa cu moartea nu e o pedeapsă decât dacă ne întoarcem la procedeele de pe vremea lui Țepeș. Chestie greu de imaginat în ziua de azi. O pedeapsă mult mai utilă ar fi pedeapsa cu munca, dublată de încercarea unei reintegrări sociale. Sau de internarea într-o instituție psihiatrică – după caz. Și regret, dar nu sunt de acord cu argumentul politic. Chiar și într-o justiție perfect independentă, pedeapsa cu moartea nu e dezirabilă, pentru că ea presupune o justiție infailibilă. Cu alte cuvinte, o utopie.

    Cât despre viol, el rămâne viol și dacă victima e ieșită la pensie. Victima minoră poate constitui o circumstanță agravantă la stabilirea pedepsei – o victimă minoră poate anula, de exemplu, orice posibilitate a reducerii pedepsei. Dar între „înăsprirea pedepsei” și eșafod e diferență mare.

  3. Sterilizare chimica? Nu. Sterilizare mecanica, fara anestezie.

    In ce priveste victimele acestei inimaginabile orori, sitn ranite pe viata. Nu mai exista nici un fel de intoarcere la inocenta. Exista insa, cu profesionisti capabili si cu oamnei de sufelt vindecarea fizica si cicatrizarea sufeltului. Unele devin voluntari si ajuta alte victime. Cei mai multi insa se lasa doboriti de greutatea durerii si nici nu cauta ajutor. Ii inteleg. Cum sa retraiesti o asemenea nenorocire povestind-o cuiva?

    Daca ai timp Rabbi, priveste filmul Sybil. Este o ingrozitoare poveste a unei fetite abuzate de o mama schitofrenica si cum a ales incosntientul copilului sa scape de durere. Caz adevarat. Daca exista pe lume un film pe care nu il pot vedea de doua ori, asta este.

  4. sunt pentru pedeapsa cu moartea doar la politicieni. pentru restul, conditii in puscarii cum au avut detinutii politici. sa mai vad daca s-ar mai grabi tiganii sa se intoarca acolo pentru a scapa de grija zilei de maine.

  5. Dacă folosim apelativul de „inimaginabilă oroare” pentru viol, ce ne rămâne pentru crimă cu pemeditare? Pentru omor deosebit de grav? Pentru genocid?

    Înțeleg reacțiile viscerale vis-a-vis de un subiect atât de sensibil. Dar reacțiile viscerale nu țin loc de justiție – și parcă de ea era vorba în propoziție. Și-aș vrea să reiterez întrebarea la care încă nu mi-a răspuns nimeni: ce faceți cu cei condamnați pe nedrept? Cei mutilați (mecanic, fără anestezie) sau mai rău, cei omorâți, pardon, executați de sistem?

    Uite un scenariu pentru fanii lui Torquemada. O copilă își acuză unchiul de viol. Unchiul este pedepsit cum vreți voi, dar după o vreme se dovedește că fata a mințit (din varii motive). Ce faceți cu condamnatul? Ce faceți cu fata? Îi aplicați și ei același tratament? Nu ar fi și aia o formă de dreptate?

    Pozițiile populiste sunt cele mai ușor de adoptat și susținut. Tot ele sunt cele mai greu de pus în practică. Mie unul mi s-a cam luat de populism. Raționalism aveți?

    • Ca sa se evite asemenea erori ale ororii ( sau invers) propune d-ta o solutie care sa fie pe placul pagubitului.
      Un psiholog care sa atace constiinta si sa-l determine pe realul faptuitor sa-si puna streangul de gat, ar fi bun ?
      Asta ne-ar mai spala din pacate, pe noi cei populisti.

    • Afla, daca vrei discutie, daca esti realist, ca nici-un copil nu poate sa se prefaca ca a fost abuzat sexual de un adult!!! NU EXISTA asa ceva.

      Durerea fizica si morala, pierderea inocentei, trairea pe viu a demonicei fapte lasa urme imposibil de simulat la un copil care habar nu are ce inseamna „viol”. Urmele fizice, probele sint incontestabile si imposibil de simulat. Cel mai prost psihiatru afla in citeva secunde daca copilul minte sau nu. Deci astfel de prezumtie este ABSURDA.
      In ce priveste jduecata si dreptatea, noi ca persoane care nu facem parte din factorul de decizie a sortii unor astfel de criminali (pentru ei UCID copilaria!) avem dreptul sa ne dam cu parerea.
      btw: ai copii?

      • „Afla, daca vrei discutie, daca esti realist, ca nici-un copil nu poate sa se prefaca ca a fost abuzat sexual de un adult!!! NU EXISTA asa ceva.”

        Pe câte studii de caz ne bazăm aceast discurs? Pe argumentul suprem „tu ai copii”?

        Părerea mea este că ceea ce spune Laur are sens și este rațional. Justiția de acum, este rațională, este urmarea firească a sistemului de reglementări și norme construit de religie în stadiile post-pozitiviste de dezvoltare socială. Cum noi trăim în societatea rațiunii, trebuie să ne ghidăm după ea, nu după emoții sau instincte de gloată. Nu ne-au ajuns? Nu oare emoțiile născute în masă stau la baza manipulării? Ce zice G. Le Bon?

        Pentru a întâmpina întrebările Juliei, nu am copii. Da, am fost aproape de situații similare, am lucrat cu copii abuzați și dețin și o oarecare bază teoretică pentru a argumenta anumite lucruri. Nu pot spune că înțeleg ce înseamnă, pentru că cine face asta mănâncă rahat, părinte sau nu (lucru irelevant). Pot spune că am încercat să empatizez, dar nu cred că am făcut-o – empatia este un deziderat și un cuvând care dă bine pe CV uneori.

        Tu te-ai întrebat de ce nu este indicat pentru un chirurg să opereze o persoană apropriată?

        În rest, recomand iar lectura menționată mai sus.

  6. Pentru „crimă cu premeditare” rămâne crimă cu premeditare. Da, bre, suntem populişti, ne luăm de sărmanii violatori. N-avem inimă. Înainte să mai dai exemple aiurea, citeşte bine textul pe care vrei să-l comentezi.

    • @Mordechai: Al doilea răspuns al meu era adresat comentatorilor degrabă vărsători de sânge vinovat (sau de strivit/cioplit diverse părți anatomice, după caz). Rămân la părerea că pozițiile de genul ăsta sunt populiste – la fel de populiste ca celebra soluție a lui Vadim, „să împușcăm corupți pe stadioane”. Și ele nu se pot oricum aplica practic, asta din cauza diverselor acorduri internaționale la care România a aderat de-a lungul vremii.

      Cu textul original sunt în mare parte de acord. Singura mea observație este că o justiție imparțială din punct de vedere politic nu este automat și infailibilă. De-aia nu sunt pentru pedepse irevocabile. Măcar unui om închis pe nedrept pentru 20 de ani să zicem că-i mai poți plăti ceva reparații.

      E mai clar așa? 🙂

  7. Imi pare rau sa o spun, dar pentru cazuri extreme, complet documentate, pedeapsa capitala mi se pare o foarte buna solutie. Nu vad de ce ar trebui sa suportam logistic ispasirea pedepsei, fie ea si cu inchisoarea pe viata pentru o fiinta de genul din articol.

    Imi displac metodele violente, fara rost, gen castrare, gazare, spanzuratoare, ghilotina, etc. Un pistol pneumatic de asomare e o solutie rapida, curata si fara prea mari costuri. Testat personal in abator.

    Inca ceva, o mica schimbare nu ar strica in metodologia inchisorilor.
    Pedeapsa sa se administreze sub forma unei durate variabile, fara nici un fel de siretlicuri gen buna purtare, etc. Pe durata respectiva, eroul zebrat sa fie frumos scos la munca. Din munca respectiva isi plateste casa, masa, si orice are nevoie + un anumit procent pt. pedeapsa. Nu munceste, nu papa, nu somnic, etc. Daca moare, asta e. Si-a facut-o cu mana lui.

    In 10 ani cu asa metoda facem autostrazi acoperite cu gresie si faianta in toata tara. A, si gresia sapata frumos cu santzulete sa nu alunece roata pe ea…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...