AcasăOy-oy!Reacţii

Reacţii

Nişte franţuji ne-au luat la mişto. Ştiţi povestea. Mă rog, tentativa lor de umor putea fi la fel de bine socotită o insultă gratuită, dar rămânem la ideea că ne-au luat în balon. Mari umorişti, mare televiziune. Ce să faci? Să le declari război? Să pui mâna pe par? Să le dai foc? Nu se face. La băşcălie răspunzi cu băşcălie.

Cum n-am la dispoziţie o televiziune, am luat-o pe cont propriu şi am încropit o replică la bătaia de joc franţuzească. Nu foarte inspirată, nici teribil de nervoasă. Cum spuneam, la băşcălie răspunzi cu băşcălie.  Textul a născut reacţii cu mult peste aşteptările mele. Cred că ar fi util să facem un scurt inventar al acestor reacţii, aşa cum le-am descoperit pe blog sau pe multele site-uri care au preluat textul.

– O bună parte din reacţii, lucru îmbucurător, s-a înscris în logica demersului. „Ne-au luat la mişto, îi luăm la mişto şi gata”. Fără patimă, inflamări ale ficatului şi rictusuri furioase.

– O altă categorie a fost  reprezentată de reacţiile de tipul: să le rupem gâtul, să le spargem molarul! La ficat, la ficat, vitejii mei! Vitejia asta online mi se pare excesivă. Şi inutilă. Chiar dacă în ultima vreme şi noi şi ei părem să ne fi plictisit de asta, prietenia dintre noi şi francezi durează de multă vreme şi are temelii solide. Nu cred că trebuie pusă în discuţie pentru că unii de pe acolo au mâncărici pe limbă, nici pentru că alţii, de pe aici, le dau replica.

– „Cine naiba sunt francezii să ne dea lecţii?” – a reprezentat o altă categorie. Aici răspunsul e simplu: nişte colegi de UE. Ceva mai pe picioarele lor şi oleacă mai respectaţi în lume ( putem discuta, la o primă ocazie, de ce şi cum). Nu poţi sub nicio formă ignora marea cultură franceză, de ieri şi de azi. Nu sunt de părere că le datorăm temenele, dar ar fi o prostie să ignorăm ce şi cât avem de învăţat de la ei.

– „Toată cultura şi bunăstarea lor e datorată imigranţilor”. Discutabil. Desigur, o parte din numele esenţiale ale culturii franceze îşi vor fi având rădăcinile altundeva. Dar şi din asta am putea învăţa. Mult. Pentru că francezii au reuşit să creeze acel fenomenal creuzet, acel mediu fertil în care să se afirme nu doar valorile lor, ci şi cei veniţi de cine ştie unde. Brâncuşi, Ionescu, Enescu, Istrati sunt doar câţiva români care s-au putut impune în conştiinţa universalităţii doar pentru că Franţa, patrie adoptivă, i-a primit şi le-a oferit ceea ce noi n-am fost în stare să le dăm. Aşa cum nici azi nu suntem în stare.

– Au existat apoi reacţiile din categoria: au dreptate, suntem nişte nenorociţi. Despre cei care gândesc astfel nu pot spune decât că vorbesc în numele lor şi al familiilor lor. Există tentaţia asta, de a ne aşeza pe jilţurile extremelor. Fie dăm dovadă de prisos de demnitate şi ne credem fără de cusur, fie găsim că tot ce e al nostru e atins de stricăciune şi fără de merit. Avem păcate, multe şi tot mai evidente. Mulţi dintre noi. Dar avem, încă, şi virtuţi. Şi lucruri care ne fac cinste. Fireşte că nici străinii nu vor preţui virtuţile noastre, câte mai sunt, dacă noi înşine le trecem sub tăcere şi le dăm tot mai mare preţ.

– În fine, au mai existat şi reacţiile: e licurici, deci în genunchi. „să nu cumva să traducă cineva textul ăsta că poate se supără francezii”. „sper să nu-i supărăm şi mai tare cu reacţiile noastre”. ” dacă îşi iau francezii Dacia e vai de mama noastră”. Staţi liniştiţi. Nu-şi iau Dacia. Nici Cora. Nici Auchan. Nici Carrefour. Nici BRD. Nici multe multe altele. Pentru că le aduc bani. Pentru că o parte din prosperitatea lor vine de aici.

E parte a tradiţiei noastre istorice îngenuncherea în faţa străinilor, fie că s-au numit turci, nemţi, francezi, ruşi, americani. Adeseori, de-a lungul istoriei, conducătorii acestei ţări şi-au căutat în străinătăţuri o legitimitate pe care nu o puteau obţine acasă. Mentalitate de vasali necârtitori. Şi bună parte din bogăţia ţării s-a scurs mereu spre acele străinătăţi, în căutare de bunăvoinţă. E şi asta una din explicaţiile sărăciei cronice a acestui popor vieţuitor într-o ţară bogată. Aşa se face şi că unii văd un mare succes în jenanta, dacă nu umilitoare întâlnire de la Washington a lui Băsescu. Dar asta e o cu totul altă discuţie.

Ca să închei, aşa cum am spus: la băşcălie răspundem cu băşcălie. Nu ştiu dacă era bine să fim buni creştini şi să întoarcem şi celălalt obraz. Nici nu cred că e bine ca, în genunchi fiind, să ne aplecăm şi mai adânc, aproape de umbletul râmei. Cum nu cred nici că e înţelept să ne aprindem peste măsură şi să naştem din asta motive de ură. Atât.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

12 Comments

    • Doamna, doamna … va intreb ca pareti mai informata. E adevarat ca si francezii se lauda intrascuns ca Parisul e „Micul Bucuresti” ? Si tot asa ofuscati de americanii aia inculti care confunda Parisul cu Berlinul, precum o fac cu Biudapest si Biucarest ?

  1. Cei câţiva ani de locuit în străinătate pot schimba optica unei persoane semnificativ. E ca în bancul cu Iţic „da, bă, de afară aşa se vede”, altfel decât ca din casă.
    Vă rog să mă credeţi că, deşi mă preocupă să las tuturor impresie de om citit, politicos, cinstit, demn şi corect, este foarte greu să nu te simţi profund jenat de faptul că eşti român în străinătate, din cauza comportamentului conaţionalilor noştri. O persoană singulară sau o mână de oameni nu pot schimba optica generală, generată de mii de minoritari rhomales, prin care românul este echivalat cu ţiganul cerşetor sau delincvent. Ştiţi ce e cerşetorul din faţa magazinului în care îmi fac zilnic piaţa? Român. Ştiţi ce e faimoasa ţîgancă de cerşeşte fix la gura de metrou din faţa Consiliului European din Bruxelles? Româncă. Eu intru în relaţii cu 1, 2 persoane pe zi, ţiganca aia cu mii. Să nu ne mire deloc percepţia.
    Pe de altă parte, nu îmi plac nici miturile cu care ne îmbătăm singuri noi, românii, gen „noi ne-am luptat cu turcii cand vesticii făceau catedrale şi literatură”. Nu, sunt false, ele doar sublimează sindromul de inferitoritate resimţit de emitent.
    Concluzia unei vorbe lungi : la insultă nu se răspunde cu insultă, ci cu calm şi argumente, altfel discuţia devine polemică fix ca la uşa cortului. Cu noi pe post de ţigani, iarăşi.

  2. Ma bag si eu in vorba. Eu am vazut la televizor fazele alea incriminate, da’ nu mi s-a parut nimic extraordinar. Mai degraba isi bateau joc de rasismul sarkozist si al unor comentatori de sport de la teveu. De altfel, bancurile au fost destul de bune, numai ca iti trebe sa stii ceva franceza si sa cunosti un pic de istoric al emisiunii cu pricina ca sa iti dai seama ce si cum.

    Uite, de-abia aici e nasol:
    http://rue89.com/2011/09/14/policiers-un-roumain-avec-un-iphone-ne-la-pas-forcement-vole-221973

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....