Sunt zile în care nu ne mai putem alege subiectele. Vin ele peste noi şi se aşează în coloanele blogului, gazetei…
Dispariţia lui Ion Diaconescu e un moment de mare tristeţe, nu doar pentru politica românească, ci pentru noi toţi.
Ion Diaconescu nu a fost niciodată un carismatic. Retorica nu i-a fost nicicând prietenă. Nu cred că îmi amintesc vreun discurs memorabil de al său. Nici un dibace legător de noduri în sforile politicii. Avea însă farmec. Îi lipsea încrâncenarea, ranchiuna şi reuşea să evoce cu zâmbitoare bonomie chiar şi coşmarul trăit în puşcăriile comuniste. Despre mulţi dintre cei care au scăpat cu viaţă din închisorile comuniste s-a spus că au fost „supravieţuitori”. Ion Diaconescu nu a fost nu un supravieţuitor al puşcăriilor comuniste, ci un biruitor. Pentru că nimic din răul de acolo nu l-a schimbat, nu i-a clintit convingerile, nu i-a smintit credinţa. Suferinţa nu i s-a prefăcut în ură, chinul îndurat nu a devenit dorinţă de răzbunare.
Dacă există ceva care îl descrie pe cel care a fost Ion Diaconescu, aceasta este credinţa sa. A slujit toată viaţa un singur partid, o singură ideologie. Deşi atât de diferiţi, venind din orizonturi opuse, el şi Ion Iliescu rămăseseră singurii bărbaţi politici care îşi legaseră destinul politic de credinţa într-o ideologie, într-un sistem de gândire, într-o vreme în care doctrinele au devenit bunuri perisabile, veştminte de sezon.
Plecarea lui Ion Diaconescu e un moment dureros. Pentru noi toţi. Moştenirea sa e una complicată. Partidul pe care l-a slujit e fărâmiţat, spart în grupuscule, rupt de vanităţi lipsite se sens, sfâşiat de mediocri şi ticăloşi. Şi, din păcate, probabil, acum, după plecarea ultimului ţărănist, şansele ca PNŢCD să redevină ceea ce ar fi trebuit să fie au dispărut. Dar adevărata moştenire a lui Ion Diaconescu e una cu mulţi revendicatori şi cu niciun legatar, iar aceasta înseamnă credinţă, loialitate, demnitate şi omenie.
Frumoase, triste şi adevărate cuvinte!
Creionând un om, cu relele (inevitabile) şi bunele lui (multe şi, admirabil formulat, fără legatar) ce se strămută între luturi!
la Râmnic a fost închis şi fratele bunicii mele, avea numai cuvinte de laudă pentru el, pentru cât de demn a reuşit să rămână după câte a pătimit. n-am simpatizat PNŢ-CD-ul şi nu cred că există viaţă de apoi, dar chiar mi-ar dori să existe rai pentru oameni ca el.
Bravo!!!!!
Cei mai buni ani ai lui Diaconescu:
http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/10/12/cei-mai-buni-ani-ai-lui-ion-diaconescu/
Din pacate nu prea mai exista romani „fabricati” dintr-un asemenea „material” ca acesti „ultimi mohicani” ai unei mentalitati si moralitati demult apuse … 😥
Deci , moral , NIMENI nu ar avea dreptul sa-si revendice mostenirea lasata de Ion Diaconescu si de (sa nu-l uitam) Ion Ratiu !
Ai dreptate. Nu trebuie să-l uităm pe Raţiu şi nici pe Coposu. Mi s-a făcut onoarea să-mi fie strînsă mîna de amîndoi. Raţiu la Cluj la un „bal” al TUNŢ-CD în ’91 sau ’92, Coposu la coborărea din avionul cu care veneam de la Frankfurt, în decembrie ’94. Io eram în cîrje. Nicolae Manolescu m-a ajutat să cobor, Coposu îl aştepta pe Manolescu la baza scării. Am fost flancat de doi ţărănişti pînă la autobuzul care ne-a dus la aerogară, io liberal convins (la ora aia – acuma…).
Banzai!
Mult respect pentru postare, m-a emotionat. Sper ca PNTCD, un partid cu coloana vertebrala, va gasi puterea de redeveni ce a fost. Merita, in memoria acestor oameni minunati care au dus mai departe, cu pretul vietii sau al libertatii, traditia crestin democrata.
Partidele sunt formate din oameni. Partidele sunt suma oamenilor care le compun. Odata cu moartea lui Diaconescu suma moralitatii PNT-cd tinde spre zero. Destui „oameni de bine” au venit , au profitat si apoi au abandonat un brand.
Nu vedeti ca la ora actuala nici PDL nu mai e un brand viabil? Mafiotii pleaca si se regrupeaza in Miscarea Populara
Frumos spus Rabi.
Ai lovit cuiul direct in moalele capului. Netrebnicii urmasi au avut grija sa-i permita ipochimenului de la Cotroceni sa vina si sa mai bata cateva cuie in cosciug…
Niste lepre fara numar la poarta au asteptat parastasul ca sa stinga apoi lumanarile, singura lumina care mai arde acolo…
Pacat.
Mie imi pare rau fiindca nu a avut pe cine sa invete deschiderea catre dialog politic onest. Dl. Coposu, dl. Ratiu, dl. Diaconescu au fost politicieni capabili de un dialog onest, nepatimas. Cred ca este ceea ce are nevoie politica de la noi. Din ce vad, acum este mai mult un dialog al surzilor sau al mincinosilor, cei mai multi gandindu-se doar la intereseul propriu.
Superb spus despre adevarata mostenire lasata in urma… Pacat ca nu exista nimeni dintre politicienii actuali ( cel putin pana acum) sa si-o insuseasca, s-o imbogateasca si s-o transmita mai departe 🙁
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
Pacat….Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
Sa dus un om !.
Rabbi, frumoase cuvinte despre răposat, chiar a fost un biruitor.
Daaar … pe partea cu moştenirea PNŢ : „credinţă, loialitate, demnitate şi omenie”, eu îmi permit să exprim anumite rezerve. Probabil că aplecarea exagerată a urechii către aprecierile Reginei Maria faţă de această formaţiune politică mă împiedică să văd partea de onoare, demnitate şi loialitate (specifică fostului Partid Naţional Român) şi să văd în PNŢCD jegul unor politicieni avizi de putere cu preţul dinamitării monarhiei române (1927-1930), atât de implicaţi în criza dinastică, revenirea lui Carol al II-lea la putere, dictatura carlistă, legionarii şi toată nenorocirea care a urmat.
Dar, adevărat, răposatul Diaconescu a fost un biruitor!
Despre morți numai de bine dar parca e un pic prea mult
Odihneasca-se in pace!
din pacate societatea romaneasca a pierdut un om de valoare…. acum dupa disparitia unei personalitati toata lumea regreta sia duce in atentia opiniei publice valoarea acesteia