Săptămâna trecută, la o cafea, un năduf şi un taifas, vorbeam cu Lucia Verona şi Ştefania Coşovei despre, pe atunci, încă neştiutul câştigător al premiului Nobel pentru literatură, ediţia de anul acesta. Era chiar în preziua anunţării câştigătorului. Ca să fiu cinstit, niciunul dintre noi n-ar fi pariat ( e un fel de a spune) pe Transtromer. În paranteză fie spus, Transtromer nu e deloc cea mai proastă alegere pe care a făcut-o, de-a lungul vremii, comitetul Nobel. Vorbind despre asta am descoperit că pe toţi trei ne încearcă mâhnirea că românii nu au încă nobelul pentru literatură pe care l-ar fi meritat. Deşi era limpede că şi eu, şi Lucia, şi Ştefania l-am fi meritat ( hehehehe), am decis că le lăsăm locul altora. Şi uite aşa s-a născut o discuţie. Care se leagă cu un alt proiect, despre care vreau să vorbim foarte serios săptămâna viitoare, numit „Nobel pentru România”.
În fine, în vreme ce bilderbergu’ şefi conspira cu Isărescu, zilele astea am încropit şi noi un pui de conspiraţie. Obiectivul? Un Nobel pentru literatură adus în România. (Săptămâna viitoare am să vă spun de ce nu pun la socoteală premiul primit de Herta Muller). Repet, săptămâna viitoare o să avem o discuţie mai lungă despre acest subiect şi proiectul „Nobel pentru România” , despre care am pomenit. Până atunci vă recomand, ca pregătire pentru această discuţie, articolul Luciei.
Mordchai de ce avem zor nevoie de un premiu Nobel ??. Odata lamurit trec cu arme si bagaje la lupta !!.