Prostălăul şi prostănacul

UPDATE:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=s9iWvfRCPrc]

Mişcările din politica românească sfidează orice analiză. Asta pentru că, de multă vreme, ceea ce se întâmplă aici are tot mai puţin legătură cu calculul politic, cu logica, strategia sau aşezarea în program. Gesturile şi întâmplările din showbiz-ul politic românesc (exact cum am spus!)  sunt explicabile, tot mai des, de răbufniri de orgoliu, pusee de paranoia, crize de vanitate, ţâfne subite şi bosumflări anapoda. În locul bărbaţilor de stat, politica noastră s-a pricopsit cu o pestriţă colecţie de primadone răguşite, acre şi tălâmbe, preocupate mai ales de propria colecţie de farduri şi reverenţe la oglindă. Dacă la toate acestea adăugăm şi inteligenţa unei macaroane opărite avem fotografia perfectă a politichiei româneşti.

Acestea fiind spuse devine mai uşor de explicat şi îmbrânceala de ieri, de la PSD. Pare-se că, statutar, oricine ajunge conducător al acestui partid are obligaţia de a deveni un tiran a cărui grijă de căpătâi este să îl belească pe cel care a ocupat scaunul respectiv mai înainte. Se face, totuşi, că şi pentru a deveni tiran îţi trebuie o anume vocaţie. Dacă nu o ai eşti doar un caraghios care, atunci când bate cu pumnul în masă, nu sperie nici scrumiera. Iar PSD-ul este condus acum de un mare caraghios.

Dacă decizi să îl execuţi pe Geoană ( pentru motive despre care vom discuta mai jos) , o poţi face scurt, simplu şi eficient. Cu condiţia ca înainte să fi analizat corect paşii de urmat, să fi elaborat logic planul de acţiune şi să-l fi implementat riguros. Adică exact ce ar trebui să ştie face un bărbat de stat. Sau poţi face un circ penibil de pe urma căruia să nu obţii ceea ce ţi-ai dorit, dar care să te umple de penibil. Adică fix ce s-a întâmplat.

Există mai multe ipoteze care încearcă să explice circul pesedist de ieri. Le putem trece în revistă:

– Prima ipoteză ar fi că junele Ponta şi familia s-au găsit extrem de deranjaţi de recenta vizită în SUA a lui Mircea Geoană. În sprijinul acestei ipoteze stă reproşul explicit al lui Ponta, care s-a arătat nemulţumit de faptul că Geoană s-ar fi prezentat în SUA drept „liderul opoziţiei”. Deşi reproşul lui Ponta există, nu ştiu dacă este întemeiat. Nu ştiu dacă Geoană s-a legitimat astfel, acolo. Şi dacă ar fi făcut-o, nu ştiu pe cine ar fi prostit.

– A doua ipoteză este legată de cea dintâi şi are legătură tot cu vizita în SUA a lui Geoană. Este limpede că Mircea Geoană are anumite conexiuni la Washington. Cât de influente sunt aceste conexiuni este de discutat, dar este posibil ca cei de la PSD să fie iritaţi de faptul că preşedintele Senatului pare mult mai dispus să asculte de ceea ce i se transmite de la Washington decât de ceea ce i se cere de către propriul său partid. Mai clar, Geoană şi-a rezervat în partid un rol aparte, pe care ceilalţi pesedişti n-au fost prea încântaţi să-l accepte, acela de om al Washingtonului. Devine limpede acum că nici legăturile lui Geoană cu cei de acolo nu sunt atât de grozave, nici cei de acolo nu sunt chiar în primele cercuri ale puterii.

În această ordine de idei, anunţul (tâmpit) al lui Mircea Geoană, legat de disponibilitatea sa pentru o nouă candidatură la prezidenţiale a umplut paharul. Prin acest anunţ, venit exact la întoarcerea din Statele Unite, Geoană îşi imagina că le va demonstra tuturor că se bucură în continuare de sprijin la Washington.

– Cea de a treia ipoteză ia în calcul eventualitatea suspendării lui Traian Băsescu. Nu ştiu ce şanse de reuşită poate avea un asemenea demers, în acest moment, dar nici nu m-aş grăbi să-l socotesc ca irealizabil. Cu un calcul riguros, nişte negocieri bine purtate şi anume dibăcie, nu este exclus. Urmând această a treia ipoteză, cei de la PSD au dorit să evite situaţia în care, prin demiterea lui Băsescu, Mircea Geoană să preia atribuţiile de preşedinte. Bun. De inţeles. Dar… Corlăţean? Oricum, asta pare o grăbită şi prostească aşezare a căruţei dinaintea gloabelor.

– O a patra ipoteză se referă la ipotetice discuţii legate de demisia în grup a opoziţiei din actualul Parlament. Şi o la fel de ipotetică opoziţie a lui Geoană, care nu s-ar fi arătat dispus să renunţe la fotoliul de preşedinte al Senatului. Ipoteza îmi pare puţin credibilă.

– Ipoteza numărul cinci este şi cea mai spectaculoasă. În această ipoteză se vorbeşte despre trecerea lui Geoană, împreună cu alţi 22 de pesedişti, la UNPR, ieşirea UDMR de la guvernare şi… numirea lui Geoană ca prim ministru. Dacă prima parte, legată de trecerea actualului preşedinte al Senatului la UNPR, poate fi luată în seamă, scenariul care îl aşează pe Geoană în scaunul de prim ministru mi se pare fantezie curată. Dar în politica noastră s-au văzut trăznăi şi mai mari.

Toate ipotezele de mai sus vin să explice înverşunarea pesediştilor. Nimic nu poate nici explica, nici justifica prostia lor. Ineficienţa demersului, stupizenia discursului lui Sărbu şi inepţia propunerii lui Corlăţean ca alternativă. Şi mai ales nu poate scuza atitudinea PSD, care se legitimează ca principal partid al opoziţiei. Dar care nu reuşeşte să genereze nicio acţiune serioasă, concretă, din această perspectivă. În schimb produce mult fum de eşapament rezultat din ciondănelile interne.

Indiferent care ar fi ipoteza pe care o va folosi conducerea PSD pentru a justifica circul de ieri, imaginea oferită e jalnică. Cei care pretind că reprezintă o alternativă la puterea condusă de Băsescu parcă au ţinut să reamintească electoratului cine sunt ei de fapt. Şi cu câtă îngăduinţă democratică sunt priviţi cei care mârâie în front. Azi, din opoziţie, schimbăm preşedintele Senatului pentru că îl enervează pe şefu’ de la partid. Mâine… directori de deconcentrate, etc. Tot ieri, reprezentanţii FMI ţineau o conferinţă de presă care ar fi meritat analizată şi discutată. Nu s-a putut. Pentru că opoziţia era în carnaval.

Ca o sublimă culme a ridicolului, ieri, nu au încetat să curgă acuzaţiile. Geoană îl acuza pe Ponta că ar fi omul lui Băsescu. Ponta, la rându-i, zbiera că Geoană e omul lui Băsescu. Personal sunt tentat să le dau amândurora dreptate. Şi unul şi altul au guvernat lângă omu’. Şi ăştia sunt principalul partid de opoziţie!