AcasăUncategorizedSuspendaţi-l de-i mişel!

Suspendaţi-l de-i mişel!

Oamenii opoziţiei s-au grăbit să anunţe că, începând de luni, vor demara procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.  E o chestie pe care, teoretic, o pot aplauda. Temeiuri pentru suspendare se găsesc căcălău. Demersul în sine e unul curajor. Şi necesar. Singura discuţie este legată de eficienţa unui astfel de demers. Iar asta este. de fapt, singura discuţie care contează.

Îndrăznesc să spun că, mă tem, singurul beneficiar al acestui gest va fi… PDL.

E inutil să ne întrebăm dacă Traian Băsescu a încălcat constituţia. Băsescu, de vreme bună, tropăie pe Constituţie hlizind şi grohăind. Instituţiile statului român sunt într-o continuă dezagregare, singura autoritate atotstăpânitoare care încearcă şi chiar reuşeşte să controleze aproape tot este Băsescu. Iar felul în care o face nu are legătură nici cu limitele Constituţiei, nici cu democraţia, nici cu binele naţiei. DIn această perspectivă, repet, suspendarea şi demiterea lui Băsescu nu e doar oportună, ci necesară. Are, totuşi, opoziţia resursele cu care să atingă acest obiectiv sau toată gălăgia asta e doar un fel de batere a băltoacei cu băţul ca să vedem cât de sus sar stropii?

Dacă în spatele iniţiativei opoziţiei nu există discuţii foarte serioase, negocieri solide cu reprezentanţi ai UDMR şi chiar ai PDL care să se arate dispuşi pentru a vota în favoarea unei eventuale suspendări a preşedintelui atunci întreaga iniţiativă e contraproductivă. Nu cred că cei care conduc astăzi, formal, USL au capacitatea de negociere cu care să poată atrage voturile necesare şi, în aceste condiţii, toată povestea e doar gălăgie aiurea, în debara. Iar efectele deloc satisfăcătoare.

Un prim efect pe care cei din opoziţie ar trebui să-l aibă în vedere este acela că eşecul unui astfel de zgomotos demers poate consacra ideea că Băsescu e atotputernic, iar opoziţia o adunare de impotenţi. Sună dur, dar e adevărat. Altfel spus, un eşec al acestui demers, care se doreşte a fi o acţiune de imagine, se poate întoarce exact împotriva celor care îl iniţiază.  Iar în perspectiva alegerilor nu ştiu dacă se doreşte întărirea ideii că nimeni şi nimic nu-l poate înfrunta pe Băsescu.

Un alt efect al unui probabil eşec al tentativei de suspendare poate fi revigorarea PDL. Există încă – oricât am vrea să negăm asta- un important număr de alegători care mai cred în Băsescu. Mai există şi cei care s-au cam săturat de el, dar nu văd sub nicio formă în Antonescu şi Ponta o alternativă credibilă. Toată gălăgia din jurul unei eventuale suspendări ar activa PDL, care ar redeveni scutul care se strânge pentru a-l proteja pe „marele bărbat”. Iar asta poate recredibiliza acest partid, tocmai acum când se confruntă cu mari dificultăţi. Procedura de suspendare este prilejul ideal ca televiziunile „prietene” să se umple iar de pedelişti iubitori de lider şi măsurători de pixel albastru, revărsaţi în marele torent al iubirii faţă de stăpân. Şi asta se poate traduce în importante procente, anul viitor.

Sper, totuşi, că cei din opoziţie au un plan care merge mai departe de „mergem la televizor şi ne dăm mari că-l suspendăm pe dilimache”. Sper că în spate există negocieri serioase, iar la un eventual vot vom avea surprize plăcute. Altfel ne vom delecta din nou cu sunetul produs de strigătele anapoda care se izbesc de faianţa din baie.

P.S. Despre astacred că o să vorbim după amiază, la Antena 3, în emisiunea Alessandrei Stoicescu.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

12 Comments

  1. Declaraţiile şefului statului privind emoţiile pe care ar trebui să le aibă PDL că nu va strânge nici 25% în alegeri au generat un val de iritare în tabăra celor care l-au susţinut pe Vasile Blaga la alegerile interne. „Riscăm să nu ajungem la 25% pentru că avem conducerea pe care el ne-a băgat-o pe gât. Nu a vrut un caporal, l-a vrut pe Boc. Astea sunt consecinţele. Noi am mers după cum ne-a dictat conducerea”, declara un parlamentar democrat-liberal.

  2. Rabbi, hai sa ne inchipuim: USL a negociat si reuseste. E un prilej minunat (a) pentru pedelicii sastisiti de santaje si/sau maturati de la teava bugetului (asa-zisul grup Blaga, de exemplu) (b) pentru UDMR, care poate iesi elegant de la guvernare in fata propriului electorat (c) pentru PDL (da!) care poate impinge in fata, cu ocazia asta, un guvern tehnocrat care sa preia din pacatele guvernarii si isi mai spala imaginea (d) pentru USL, evident si (e) pentru noi, cu ocazia asta.

    Da’ la naiba, pentru asta tre’ sa ai si o urma de creier. Asa ca ma opresc din visat si revin in Romania…

  3. Ar fi bine sa ne hotaram,ori vrem sa scapam de acest derbedeu ori ii luam apararea mai mult sau mai putin voalat.De opozitie se ocupa antenele lui Voiculescu,care se pare ca iar va furniza solutia indecenta a lui base.

  4. M-am bucurat dar m-am si necajit…
    M-am bucurat sa vad emisiunea chiar daca nu s-a discutat acest subiect, mai ales ca ai fost lasat sa te exprimi.
    M-am necajit ca dupa pauza nu ai mai aparut in platou iar eu asteptam cu interes comentariile ce urmau sa vina!

  5. Dacă liderii opoziţiei nu întreprind acţiuni concrete, îi criticăm că nu fac altceva decât să dea din gură pe la posturile tv. Dacă depun moţiuni de cenzură sau iniţiază suspendarea lui Băsescu, iar nu e bine, pentru că demersurile lor nu au şanse de izbândă.
    Până la urmă, tot ce contează este să-i criticăm. Aşa le trebuie, dacă nu sunt şi ei în stare să fie o opoziţie majoritară.
    PS. Din păcate, toată după-amiaza am fost plecat cu treburi, aşa că n-am reuşit să văd emisiunea. Bănuiesc însă că le-ai frecat ridichea liderilor USL, aşa cum merită.

  6. Voda e tare. E cool. E inteligent, orice s-ar spune (chiar daca in defavoarea noastra…) Prin urmare, nu poate fi anihilat decat de oameni inteligenti. Aici e problema, domnilor si doamnelor. Unde sunt acestia?

  7. Madman, voda e viclean, nu e inteligent si e o mare diferenta. Viclenia e o forma animalica a inteligentei, o au si vulpile, o au si tiganii. Intotdeauna oamenii abjectii, adica lipsiti de scrupule au parut inteligenti, pentru ca aleg cai pe care nici un om normal la cap nu ar fi dispus sa mearga. Asta nu inseamna ca sunt inteligenti. Ar insemna sa spunem ca tiganii camatari sunt niste genii ale economiei, numai pentru ca sunt dispusi sa-ti omoare copilul pentru ca nu le dai banii, sau pentru ca au pacalit o baba chioara sa le semneye niste acte pe casa ei.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....