Casta

Vremea lui „să trăiţi bine” s-a dus de mult, iar în locul ei a rămas „nu mai ştiu ce am făcut cu banii din impozitele voastre”. Tot aşa s-a dus şi vremea axelor importante în care se vedea înşurubat stăpânul elenelor. În loc de axa Bucureşti-Londra- Washington şi super-alianţele cu imperiul klingonian şi prinţesa Leia, acum abia mai nimereşte marele cârmaci bila şaişpe din rulmentul de la axa Golden Blitz- Cireşica- Trei sergenţi.

Ştirea de la care plecăm poate fi găsită aici. Pe scurt olandezii au decis să prelungească, pentru români şi bulgari, restricţiile pe piaţa muncii, pentru încă doi ani. Ministrul de resort, Henk Kamp, a propus o măsură, adoptată anterior de parlamentul olandez, prin care românii (şi bulgarii) pot primi permise de muncă, în mod excepţional, doar pentru acele locuri de muncă pe care nu le vrea niciun alt cetăţean european. Foarte pe scurt, despre asta discutăm.

Aceasta este, în opinia mea, o ştire de primă pagină, care ar fi trebuit să nască mari discuţii. Dar trăim în ţara Elodiei aşa că ştirea trece aproape nebăgată în seamă. De ce găsesc că informaţia despre care vorbim ar merita o mai mare atenţie? Haideţi să vedem.

Olanda are, de ceva vreme, o atitudine constant neamicală („neamicală” fiind în acest caz un eufemism). Cauzele acestei atitudini a olandezilor sunt multiple şi ar putea fi discutate, dar nu despre asta este vorba aici. Principalul motiv pentru care Olanda menţine o linie de conduită statornic neprietenoasă în privinţa României îl reprezintă incompetenţa autorităţilor române, incapacitatea acestora de a conduce o politică externă orientată în sensul interesului naţional, incapacitatea de a genera soluţii rapide şi eficiente pentru situaţiile care solicită astfel de soluţii. Am constatat asta şi în cazul Schengen, dar şi cu alte ocazii. Nici nu ar putea fi altfel când ministerul de externe este condus de, fără discuţie, cel mai incompetent personaj care a ocupat această demnitate de la fondarea statului român. Chiar şi aşa, puţinele resurse de care mai dispunem în materie de politică externă sunt mobilizate exclusiv în interesul personal al lui Traian Băsescu şi camarilei. Am mai vorbit despre asta aşa că nu insist.

Atitudinea olandezilor este, dincolo de orice îndoială, un gest de vădită ostilitate şi are o foarte mică legătură cu protejarea pieţei locale a muncii. Oricum, în limitele UE, cel puţin principial,  libera circulaţie a forţei de muncă nu ar trebui să cunoască îngrădiri. Măsura olandezilor are valoarea unui gest de ostilitate, spuneam. Şi asta pentru că, în sine, măsura e lipsită de sens. În condiţiile în care cetăţenii români pot circula liber prin Europa, nimic nu-i poate împiedica pe cei care vor să ajungă în Olanda să o facă. În condiţiile în care cei ajunşi acolo nu pot munci legal, rămân cu opţiunea de a lucra ilegal. Şi atunci care e sensul măsurii? Mai mult, în cazul în care în Olanda nu sunt bineveniţi românii ( şi bulgarii) care vor să muncească legal, atunci este posibil ca aceştia să ocolească acea ţară. Restricţia aceasta nu are niciun efect asupra celor care reprezintă cu adevărat o problemă şi pentru noi şi pentru europeni: hoardele de ţigani care ajung acolo cu alt scop decât acela de a munci legal.

În atitudinea olandezilor mai există ceva care funcţionează ca o autentică insultă: în mod excepţional, românii (şi bulgarii) pot primi permise de muncă pentru acele munci pe care nu le doreşte niciun alt cetăţean european. O astfel de prevedere nu este doar discriminatorie, ci insultătoare. Practic, olandezii definesc două categorii de europeni: cetăţenii europeni de categoria întâi şi cetăţenii second hand, adică românii şi bulgarii. O atare atitudine, scandaloasă din toate punctele de vedere, ar fi trebuit să primească o reacţie extrem de fermă din partea autorităţilor române. Din partea cui? Autorităţile române? Vai de mama noastră.

Dincolo de reducerile de salarii, de mizeria generalizată, de corupţia atotstăpânitoare, de promiscuitatea politicii sau de reinventarea statului poliţienesc, cei 7 ani de stăpânire băsesciană au redus cetăţenii români la o condiţie pe care nu au avut-o nici în cei mai întunecaţi ani ai comunismului: acela de paria ai europei. Paria, da. Pentru că, din păcate, calitatea de cetăţean român, astăzi, este ehivalentă cu apartenenţa nu la un stat respectat, cu valori şi instituţii, ci apartenenţa la o castă dispreţuită şi nedorită de toţi ceilalţi.

Dar toate astea, desigur, nu au de ce-l preocupa pe măreţul cârmaci. Important e să le facem cadou băieţilor ălor şmecheri, din Canada, aurul de la Roşia Montana. În cazul ăsta comisionul o fi tot 10%, după regula stabilită la Cluj?