AcasăPtiuDespre nesimţire

Despre nesimţire

De câteva zile, în presa noastră se discută despre acest obelisc al nesimţirii româneşti, numit Daniela Andreescu. Nu am să repet aici toate cele care s-au spus şi sunt deja cunoscute. Cantitatea de tupeu, de nesimţire pe care o expiră cucoana respectivă depăşeşte chiar şi firescul portocaliu. Impertinent cum sunt, nu am putut să nu îmi amintesc un episod de acum câţiva ani, pe când Băsescu le punea la dispoziţie unora ca alde Liiceanu, Pleşu, Avramescu şi nevasta pentru a-şi deplasa chintalele la Neptun, la o vorbită cu marele bărbat. Multe reproşuri s-au făcut şi atunci. „Intelectualilor” cu pricina li s-a bătut a dojană obrazul cu îndoită grosime. Vă amintiţi replica liiceanului? „Ceea ce a făcut preşedintele Traian Băsescu mi se pare că este primul gest firesc pe care-l face un şef de stat ca omagiere a inteligenţei unei ţări.”

Răspunsul lui devoala un tip de atitudine comparabilă, mutatis mutandis, cu cea a nesimţitei de la Secretariatul General al Guvernului. Amândoi fac parte din specia îmbuibaţilor care socotesc că nimic nu e prea mult şi că, oricum, şi prea multul li se cuvine. De ce li se cuvine? Pentru că aşa cred ei. Şi n-are nimeni ce să le facă.

***

Am văzut aseară, la Mihai Gâdea, nişte imagini care m-au îngheţat. Nu pentru că ceea ce vedeam era o noutate, nu pentru că nesimţirea, mojicia care se revarsă din acele imagini reprezintă o noutate, ci pentru că, de data asta, concentraţia de mitocănie a depăşit chiar şi norma băsescian admisibilă. Este vorba despre imaginile care îl arată pe jegosul care ocupă funcţia de prefect al judeţului Teleorman. Un jegos. Un căcat cu ochi. Revedeţi imaginile şi spuneţi dacă nu sunt încă prea blând.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IC_jLSUXuTU]

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

13 Comments

  1. E revoltator cum unii isi aroga dreptul de proprietate asupra institutiilor publice.
    Asta doar in pizda ma-sii ar trebui sa aiba drepturi.Se vede treaba ca tupeul ordinar si nesimtirea crasa a celor de sus e molipsitoare.
    Ne-am dat dracu’. Am ajuns sclavi in tara noastra.
    Sa fi devenit iobagi ai zilelor moderne ?

  2. Văzând asemenea orori, am senzaţia de întoarcere în timp. E o scenă de anul 1984. Al lui Ceauşescu sau al lui Orwell, la alegere.
    Iar Fratele cel Mare, cel Chiomb şi cel Beţiv, cred că exultă la aflarea unor astfel de nemernicii. Opera de instaurare a despotismului, a bunului plac, a legii pumnului, continuă cu succes.
    Sper să apuc ziua în care nenorociţii ăştia, îmbuibaţi şi plini de tupeu, vor chiţăi ca şobolanii prin sălile tribunalelor.

  3. Mie sincer imi este putin mila de ea cu meseria asta de ziarist. Trebuie sa ai o doza de nebunie sa tii piept la asemenea infectii umane. Asta in orice loc din lume 1.nu ar fi facut asa ceva,2.in caz ca ar fi facut-o ar fi platit scump. E simplu ….

  4. Bine, asa cum in fiecare ranita de soldat zace un baston de maresal, in fiecare tigan zace un imparat. Imparat care cand ajunge pe tron (!) se poarta discretionar (se spune ca incepe cu tac-su, da’ asta-i alta poveste). Ajuns pe tron … trage vanturi anuntate : „o sa mai auziti de mine”.
    Ceea ce este de-a dreptul revoltator este individul cu chipiu – individul „Am inteles”. Individul „Am inteles” nu este la dispozitia cetateanului, nu primeste banii de la stat, adica de la noi, pentru a sluji legea si ordinea si pe noi, el este platit de noi ca sa il slujea pe „Las’ ca mai auziti voi de mine”. Pentru individul „Am inteles” nu conteaza legea, nu conteaza ca are in faţă un derbedeu care, ajuns in functie de decizie, se comporta in continuare ca la ma-sa-n batatura, nu conteaza abuzul de sub nasul lui … conteaza ce zice sefu’ – da sefu’, gata sefu’, am inteles sefu’ … sluga perfecta pentru care nimic nu conteaza in afara de toanele sefului. De fapt, preia imediat idiotenia aia cu „intrarea prin efractie” … pe ce motiv ? Poate, pe simplul motiv ca „nu mai comenta, daca sefu’ zice ca-i intrat prin efractie, prin efractie ai intrat !”.
    Toti derbedeii astia de acum nu ar putea sa existe fara slugile care le indeplinesc „intocmai si la timp” nesimtirile. Asa ca nea prefectu’ nu ar fi nimic fara cei care il sustin acolo unde este. De astia trebuie scapat … fara aceasta sustinere, cei din teapa prefectului nu ar fi decat niste ghertoi violenti, de crâşmă.

    Ludovic al XVI-lea a spus „Statul sunt eu” … macar era rege peste toata Franta. Acum pana si un prefect de Teleorman poate sa se comporte „à la” …

  5. Cand seful lui cel mare „taie si spanzura” ( deocamdata doar pensii si salarii, dar…) , ghiolbanul asta ce sa faca?!
    „Organul de presa” sa zica merci ca nu s-a trezit violata si sexual de celalalt organ, al puterii …
    Va dati seama in ce kkt de tara traim ?!

    P.S. Pentru astia nu exista alta metoda de a-i face sa plece decat cea specifica unei revolutii adevarate!

  6. Rabbi,

    ma bucur ca memoria ta functioneaza normal. Este excelent ca ai amintit de episodul „intelectualii lui peste prajit-aeronava prezidentiala”.
    Insa Liiceanu ca Liiceanu. O lepra metafizica, un cacacios ce n-a tradus de unul singur nimic, avind tot timpul negrisori inhamati la marile proiecte (eu nu cred ca Big Lii a talmacit singurel pe Schelling, la Heidegger i-a exploatat pe Kleininger si Cioaba). Un „monarhist” care n-a cricnit cind marele machitor strabic s-a cacat, de la inaltimea culturii lui istorice de golan portuar, pe Regele Mihai.
    De la Plesu, insa, mai aveam oarece asteptari. Macar in teorie. Dar cel mai adaptabil intelectual public de la Mihai Ralea incoace nu doar ca a profitat ca porcul de „oferta” basista „Hai, ba, luminatilor, veniti cu aveonu meu!”, dar, iritat ca unii dintre noi au subliniat in presa abuzul facut de administratia prezidentiala, a gasit cu cale sa riposteze. Asa, in cacatul lui de Dilema (veche, noua, cui ii mai pasa, ca doar menopauzatele sclifosite si puberii elitarzi o citesc!), a publicat un articolas in care, voindu-se ironic si fin, magistrul angelic cerea amicilor abuzivi sa faca o cheta pentru a plati cherosenul consumat, astfel incit sa nu mai cirteasca boii din societatea civila ca urmasii lui Noica se adapa de la bugetul public fara chitanta.
    Fireste, Plesu este un sofist ordinar. El se facea ca nu vede problema. Iar problema nu era ca ei (Liiceanu, Avramescu, Patapievici, el insusi) pot plati retroactiv costurile deplasarii la Neptun, ci ca nu aveau dreptul moral sa profite de abuziva invitatie prezidentiala, nefiind ei inalti demnitari straini in vizita oficiala in Romania. N-aveau nici un statut pentru a calatori pe banii contribuabilului cu Air Force Base. Dar daca faci misto de aceasta complicitate la abuz, e clar ca te caci pe ea de democratie, buna doar pentru prosti, nu si pentru geniile pritocite de Noica.
    Asta-i cu leprele sinecuriste…

  7. Imi place felul cum pui problema si am si un raspuns ptr genul asta de comportament. Din pacate noi romanii ne-am obisnuit ca altii sa-si asume riscurile ptr noi, altii sa iasa in fata si in ultima instanta altii sa si decida ptr noi. intr-o altfel de tara mai civilizata oarecum sau cu oameni mai drepti (ca pozitie) un jegos din asta, alaturi de slugoiul lui ar fi avut parte de un tratament preferential, o batuta exact asa cum merita. Cind vezi ca esti calcat in picioare de reprezentantii institutiilor care lucreaza pt rnoi cum ai putea sa te adresezi tot lor sa-ti faca dreptate? Atunci cind esti calcat in picioare si tii mortis sa respecti legea esti un cretin, hai sa definim in primul rind ce inseamna legea, nu cumva un set de obligatii si raspunderi create tocmai ptr asigurarea linistii celor cu bani si influenta? Asa ca noi cei de rind daca respectam legea chiar si atunci cind legea ne trasnforma in sclavi chiar sintem idioti, stam si ne plingem vai ce urit s-a purtat ala, vai ce nedreptate! Daca ne plingeam asa pe vremea turcilor si nu luptam cred ca ne-am fi rugat in ziua de azi spre mecca!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...