Mihaela Pană şi Marieta ( nu mai dau link-urile, se ştiu ele) îmi atrag atenţia asupra unui lucru pe care l-am observat de ceva vreme: site-ul care găzduia blogului fratelui şi prietenului meu, Mile Cărpenişan, nu mai funcţionează.
Am băgat de seamă lucrul acesta de multă vreme. Dar l-am păstrat la blogroll. Şi va rămâne acolo mereu. Pentru că am nevoie să găsesc numele acela acolo. Pentru că numele lui stă acolo, ca un tăcut străjer, ca un martor tăcut. Şi îmi aminteşte de ce facem ceea ce facem. De ce n-ar trebui să facem unele dintre cele pe care le facem.
Blogul nu mai există – mi se spune. Alţii se încăpăţânează să îmi spună că Mile însuşi nu mai există. Vorbiţi prostii, le răspund. Mile există. Vreţi dovada? Mi-l amintesc. Vorbesc cu el. Şi îmi răspunde. Iar cum se întâmplă că îmi răspunde… asta e o taină doar a mea şi a lui. Iar dacă uneori vi se face al naibii de dor, iar dacă adeseori vorbiţi cu oamenii de zăpadă, atunci ştiţi şi voi că Mile e pe aici şi îşi râde de noi. El a rămas, noi suntem cei care am plecat, credeţi-mă.
P.S. Dragă Marieta, dragă Mihaela, reproşul vostru e drept, cumva. Şi îl primesc, pentru că-l merit. Promit să vorbesc cu Groparu şi Crivăţ. Şi să vedem ce se poate face pentru a îndrepta ceva.
P.P.S. Prietenul Crivăţ se ocupă deja de problemă şi e ca şi rezolvată. Chestiune de zile.
nici eu nu pot sterge din agenda mobilului niste numere la care nu mai raspunde nimeni de multa vreme.
Vin aici aproape in fiecare zi. Si, destul de des, apas. Acolo. Desi stiu ca nu merge. Si, de fiecare data, ma gandesc ca, poate, totusi, azi ……
E bine ca-i acolo. E foarte bine. Si m-as bucura tare daca ar fi.
Iţi doresc ca de acolo, de sus, Mile să simtă căldura pe care continui să i-o porţi în suflet.
Si îmi doresc ca, după ce voi trece dincolo, să îşi mai amintească şi de mine cineva, aşa cum îţi aminteşti tu de Mile.
Odihnească-se în pace.
ai dreptate, uneori il aud si eu pe Mile si parca in fundal se aud explozii si lupte de strada…
Un ziarist de exceptie…D-zeu sa-l odihneasca!