Mi s-a cerut cândva să spun care cred că ar fi principala lipsă a politicianului român. De ce mi se cerea mie o astfel de opinie nu cred că interesează la acest moment. Răspunsul de care m-am simţit în stare, la acel moment, a fost unul mai degrabă prudent, o fandare stângace. „Nu cred că de o singură lipsă poate fi vorba; nu cred că există un cusur major care să le facă mai prizabile pe celelalte. Ceea ce i se poate reproşa politicianului român tipic este legat nu doar de multele care îi lipsesc, ci de cele la fel de multe care îi prisosesc.”
Răspunsul dat atunci nu răspundea la nimic. Un inventar complet al apucăturilor politicianului român ar fi semănat teribil cu „La Moşi” a lui Caragiale. Totuşi, azi, dacă aş fi poftit să răspund aceleiaşi întrebări, aş formula altfel răspunsul. Dintre multele lucruri care i se pot reproşa politicianului român cred că cel mai supărător e unul anume: simte nevoia să controleze şi este incapabil să gestioneze. Am să explic.
Vina despre care vorbesc îi este în egală măsură imputabilă antrepenorului român, managerului sau şefului de gară. Pentru toţi problema este aceeaşi. Oamenii aceştia au nevoie să controleze totul, sunt însă incapabili să administreze, să gestioneze, să valorifice nişte resurse. Angoasat de propria-i mediocritate, politicianul român ( şi nu numai) se simte inconfortabil atunci când nu este înconjurat de egali întru mediocritate. Ba, dacă se poate, e preferabil ca cei pe care îi controlează să fie încă mai mediocri, mai inepţi decât el. Pentru că astfel nu îl pot pune în primejdie, pentru că autoritatea lui nu poate fi pusă în discuţie, în fine, pentru că oferă un termen de comparaţie favorabil lui. Dar mai ales pentru că pot fi controlaţi. Imbecilii obedienţi, cretinii maleabili, incompetenţii loiali, ticăloşii ascultători sunt oricând preferaţi celor inteligenţi, competenţi sau ( Doamne fereşte!) verticali. În compania acestora din urmă politicianul român nu se simte în siguranţă. Aceştia nu pot fi controlaţi. Desigur, înţelept utilizaţi, acordându-li-se respectul cuvenit, aceştia pot deveni o resursă, care bine administrată poate genera rezultate spectaculoase. Dar asta presupune o bătaie de cap în plus. Şi competenţă în gestionarea unei astfel de resurse.
Iată de ce politicianul/antrepenorul/managerul român nu se poate simţi bine decât în compania imbecililor surâzători, a cretinilor loiali şi a amoebelor credincioase. Postura de căprar răstit, de şopârlist mediocru îi e mult mai comodă politicianului român. Dacă înţelegem această regulă atunci devine evident de ce dregătoriile statului sunt populate de igaşi, ridzi, ebe şi alte asemenea dihănii. Priviţi conducerile partidelor politice. Priviţi oamenii de care se înconjoară liderii noştri politici şi poftiţi să mă contraziceţi.
2 milioane de unitati ,oameni ,dati la export ,de la capsunari la virfurile IT ,virsta intre 20 si 40 de ani ,trecuti prin cel sever proces de PR ,ce au ramas ?, nici de politicieni nu sunt buni ce sa mai vorbim ,experti ioc ,ingineri sa ii duca capul de unde ,si ce sa faca sa construiasca molluri ,patinoare ,telecabine .Astea 2 milioane lipsesc la apel ,deci ne descurcam cu cei facuti la apelul de seara ,vezi ministri .Unu la din gramada Oprea !!.
Dacă un şef de partid/antreprenor/manager se înconjoară numai de imbecili, atunci de partidul/antrepriza/firma pe care o conduce, nu se alege praful?
Am întrebat, n-am dat cu parul.
„ridzi” ? Poate „rizde”…. pardon, „ridze”, dupa gen!
cred ca le lipseste un singur lucru, din care pleaca toate: onoarea! mai precis recursul, raportarea la onoare, daca asa cum era ea inteleasa in evul mediu, macar asa cum mai era perceputa, inca, in secolul 19. Si, daca n-ar acest reper, nici pe cel al unei credinte adevarate, nu mimate, de ce sa faci bine? Nu ai nici un motiv, sa fim seriosi!
imi permit sa semnalez un excelent articol:
http://www.cotidianul.ro/politica-nu-mai-difera-cu-nimic-de-manea-bani-femei-si-dusmani-164892/
Te contrazic. Tăriceanu, Vosganian și alții ca ei.
De la imbecilii portocalii, cu toate rezervele uriașe pe care le asum, Paleologu.