AcasăUncategorizedDonează o limonadă

Donează o limonadă

UPDATE: Mulţumită lui Florin Chilian, iată şi poza.

Cum traficul, ratingul sau alte măsurări ale atenţiei cu care suntem, uneori, răsplătiţi de către ceilalţi, mă interesează foarte puţin, mi-aş dori să pot scrie mai des despre chipul frumos al României, despre oamenii aceia care alcătuiesc România frumoasă. Acesta este motivul pentru care am simţit, la un moment dat, nevoia de a vă pofti să vorbim despre românii frumoşi sau despre gânditor. În locul încruntărilor şi nădufurilor cotidiene mi-ar prinde infinit mai bine să scriu, mai des de s-ar putea, despre lucrurile frumoase care se întâmpla pe lângă noi şi pe care, din grabă, le trecem prea uşor cu vederea.

Ma bucur, deci, ca astăzi să pot lăsa deoparte frivolul şi urâtul încruntărilor de zi cu zi, pentru a vorbi despre nişte români frumoşi. Despre nişte oameni frumoşi. Iată povestea.

Ieri m-am aflat la târgul de carte Gaudeamus, unde aveam a fi părtaş, alături de Florin Chilian, Sandra Stoicescu si alţi prieteni, la o întâmplare frumoasă. Aşteptând începerea evenimentului cu pricina, împreună cu Sandra, am pornit la un tur de gură cască, prin târg. Florin nu ajunsese încă. La târg, cum lesne vă puteţi imagina, aglomeraţie, zarvă, freamăt şi cam tot ceea ce dă viaţă unui astfel de eveniment. Chiar în apropiere de intrarea în pavilion exista un stand căruia, o spun cinstit, nu i-am prea dat atenţie, un stand unde doi tineri frumoşi vindeau limonadă. De fapt am remarcat existenţa acelui stand abia când Sandra s-a dus spre el, salutându-se cu unul dintre tineri şi întorcându-se cu o limonadă.

În fine, o limonadă e o limonadă, ce mare poveste? Limonada era grozavă- aşa mi-a spus Sandra. Nu aveam de ce o contrazice. Peste câteva clipe am uitat de existenţa acelui stand. Erau acolo tot soiul de cărţi care meritau atenţie, tot soiul de oameni cu care aveam a mă saluta şi tot soiul de întâmplări care meritau cercetate. Apoi a început întâmplarea pentru care ne aflam noi acolo şi despre care am să vă vorbesc cu o altă ocazie. Totul s-a petrecut bine şi frumos. Mai bine şi frumos decât mă aşteptam. Aici ar fi trebuit să se încheie totul.

– Vreau să veniţi să cunoaşteţi nişte oameni extraordinari! ne-a spus Sandra. Ne-a spus. Adică lui Chilian, doamnei Trisi Cristea, directoare a FDVDR şi mie.

La standul editurii Humanitas Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu vorbeau la lansarea celei mai recente cărţi a domnului Liiceanu. Şi Sandra ne-a luat – pe sus aproape- exact în acea direcţie. Sincer, sincer, sincer… începeam să am bănuieli şi parcă n-aveam niciun chef de noi cunoştinţe. Am ajuns la standul Humanitas, unde o mulţime de oameni îi ascultau pe domnii Liiceanu şi Pleşu. Şi am trecut de standul editurii Humanitas. Ca în multe alte ocazii, mă pripisem cu concluziile.

Nu mi-am propus să creez prea mult suspans aşa că aţi ghicit probabil unde am ajuns. La standul cu limonadă. Atunci când Sandra a făcut prezentările, s-au întâmplat două lucruri:

– m-a tulburat mâna aspră, muncită, a băiatului acesta îngrijit, frumos, care stătea în faţa mea;

– m-am simţit ruşinat, atunci când mi-a spus că mă ştie din online.

De ce m-am simţit ruşinat? Pentru că toată gălăgia pe care o fac eu aici este lipsită de sens în comparaţie cu ceea ce reuşesc ei să împlinească, fără zarvă, cu enormă discreţie.

Banii pe care îi strângeau acolo, din vânzarea limonadei pregătite de ei, a prăjiturelelor tot de ei pregătite, aveau o destinaţie precisă: ajutorarea unui băiat de 14 ani, internat la secţia de oncologie a spitalului Marie Curie, care avea nevoie de o proteză pentru piciorul stâng.  Pentru asta aveau nevoie să strângă, aici, la Gaudeamus, 2000 de euro. Strânseseră deja aproape 1300 şi munceau de zor pentru restul de 700.  Tot astfel făcuseră şi cu alte prilejuri. Era vorba de tone (literalmente) de lămâi stoarse, una câte una. Pentru a ajuta. Pentru a salva vieţi. Iulian  îmi povestea despre toate lucrurile astea firesc, simplu, ca un om care îşi ştie rostul. Aşa cum alţii au de strâns averi, de construit cariere, el stoarce lămâi pentru a salva vieţi. Mâinile lui aspre spuneau o poveste frumoasă.

Am avut, deci, onoarea de a cunoaşte nişte oameni frumoşi. Şi de a învăţa că România frumoasă are gust dulce-acrişor, de limonadă. Cu Iulian şi prietenii lui vă veţi întâlni duminică, la Antena 3, în emisiunea „Voluntarii” , a Sandrei Stoicescu. Până atunci nu pot decât să vă rog să poposiţi pe pagina lor de web, „Paşi către viaţă”. Pe care o veţi găsi, de azi înainte, pe coloana din dreapta a acestui blog.

Şi am să vă rog ceva. Dacă organizaţi vreun eveniment, dacă se întâmplă ceva grozav în viaţa voastră, sigur vă va prinde bine şi o gură de limonadă proaspătă. Aşa că nu staţi mult pe gânduri şi chemaţi-l pe Iulian. Puteţi dona o limonadă. Iar dacă aveţi o pagină web, un blog, un jurnal on-line, sigur puteţi face loc acolo pentu un link către site-ul lor. Hai, dulci-acrişorilor, donaţi o limonadă!

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

12 Comments

  1. Am fost pe acolo, mi-a plăcut, s-a „marcat”!
    Io am proteze la ambele şolduri, din cauza unei probleme congenitale. Ştiu ce înseamnă…
    Mă bucur să aud că limonada ajută la oase! Ce să mai zic… Îmi scot pălăria!
    Banzai!
    Rabbi, m-ai făcut să-mi dea lacrimile. Mai există OAMENI în România.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...