Întreg balamucul legat de revocarea lui Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului s-a încheiat ieri, odată cu alegerea lui Vasile Blaga în funcţia rămasă vacantă. Deznodământul a fost mai puţin spectaculos şi mult mai puţin interesant decât toată istoria care a condus la acest deznodământ. Cinstit să fiu, nu cred că domnul Blaga este cea mai proastă soluţie pentru conducerea Senatului, luând în consideraţie toate cele spuse şi întâmplate în ultimile săptămâni. Iar afirmaţia asta rezumă perfect opţiunile din politica noastră: ne felicităm mereu că am optat pentru răul cel mai mic.
Loc de prea multe concluzii nu mai e, dar un scurt inventar putem face:
– De notat că relaţiile dintre Traian Băsescu şi Vasile Blaga par să fi atins din nou o temperatură suportabilă. Evident, Băsescu nu-şi putea trimite partidul la alegerile de anul viitor cu socoteli neîncheiate, grupuri nemulţumite şi dizidenţi mai mult sau mai puţin vocali bătând nemulţumiţi din picior.
– Mimând candoarea, n-avem cum să nu constatăm cu parşivă surprindere că cel care nu a fost suficient de bun pentru preşedinţia PDL ( caporal, ce să-i faci!) devine omul ideal pentru cea de a doua demnitate în statul român.
– Opoziţia îşi reproşează şi i se reproşează că a cedat puterii ultimul şezlong de pe marginea piscinei. Reproşul este şi nu este întemeiat. Desigur, odată cu revocarea lui Geoană era evident că PSD va avea dificultăţi în conservarea poziţiei de preşedinte al camerei superioare a Parlamentului, în ciuda cutumei. Din această perspectivă se poate socoti că principalul partid de opoziţie a ieşit cu socotelile încurcate din această afacere. În acelaşi timp trebuie recunoscut că funcţia de preşedinte al Senatului era de vreme bună doar formal ocupată de un reprezentant al opoziţiei, Mircea Geoană fiind mai degrabă reprezentantul partidului Mircea Geoană acolo. Nu trebuie uitat că PSD a obţinut funcţia de preşedinte al Senatului la momentul intrării la guvernare alături de PDL.
– UDMR a ieşit, ca întotdeauna, cel mai parfumat din această poveste. Aliaţi cu PDL, cei de la UDMR au învăţat să obţină maximum de profit din orice vot care li se solicită. De data asta au obţinut funcţia de Secretar General al Guvernului, funcţie care – a naibii coincidenţă!- tocmai se vacantase în urma unui scandal apărut cum nu se poate mai oportun. Udemeriştii par să fi renunţat la tradiţionalul joc la două capete, fiind pregătiţi să rămână alături de PDL şi după alegerile de anul viitor. Aşa se explică şi redefinirea poziţiei senatorului Frunda, care până acum îşi rezevrase în UDMR rolul de adversar al alianţei cu PDL. Pare-se că decizia e luată şi tactica „poliţist bun, poliţist rău” nu-şi mai are sensul.
– Contestarea la Curtea Constituţională a alegerii lui Blaga, anunţată de PSD, este perfect inutilă. Există discuţii legate de situaţia în care procedura de suspendare a Preşedintelui României ar avea succes şi prerogativele de preşedinte interimar i-ar reveni lui Vasile Blaga. Să fim serioşi, dacă opoziţia reuşeşte să adune voturile necesare suspendării Preşedintelui, devine foarte puţin important cine este cel care asigură interimatul. Prezenţa lui Geoană, care dădea semne că nu a renunţat la ambiţiile prezidenţiale, în interimatul funcţiei de preşedinte, putea fi o problemă, prezenţa lui Blaga nu.
Odată încheiată bătălia lungă şi mult prea zgomotoasă pentru conducerea Senatului, atât opoziţia cât şi puterea se pot concentra acum pe adevărata luptă, care urmează anul viitor. Sau aşa ar trebui.
Facebook Comments