AcasăCamera de gardaSă ne întoarcem, joia,...

Să ne întoarcem, joia, la popor

Una dintre cele mai vechi amintiri, legate de felul în care ar funcţiona raporturile dintre stat şi cetăţean, îmi vine din primii ani ai copilăriei. Ca mulţi alţii, mă bucuram de zilele petrecute la ţară, la bunici. Dincolo de tăvăleala în glod, joaca pe maidan şi raidurile prin grădină, mă fascinau discuţiile celor bătrâni. Aveau ceva distinct, atât de diferit de discuţiile pe care le auzeam, la oraş, în casa părinţilor. Relativul, dubitaţia, logica argumentelor şi constanta raportare la evidenţa cotidiană din discuţiile „urbane”, ale părinţilor şi celor care ne treceau pragul, mă plictiseau, îmi păreau neinteresante. La ţară, la bunici, sporovăiala acestora cu vecinii avea ceva spectaculos, o dimensiune în plus. Acolo nimic nu era inexplicabil, totul era uşor şi repede rezumabil şi, la fel de iute, explicabil, în propoziţii simple, dar atât de pline de fantezie.

Pentru bătrânii de la ţară nu putea exista ceva de ne-explicat. Exista o ierarhie a explicaţiilor de tot acoperitoare, care veneau şi rezolvau orice dilemă, oricât de ermetică, la prima vedere. Pe treapta cea mai de jos, în această ierarhie, era:  s-a hotărât la Sfatul Popular. Explicaţia asta acoperea orice taină, orice problemă de interes local. Pentru chestiunile mai complicate, de anvergură, exista teza numărul doi: a dat Ceauşescu decret. Asta era şi cel mai frecvent invocată. Evident, explicaţia, perfect satisfăcătoare acolo, era frauduloasă, dar asta conta prea puţin, logica aceasta funcţiona „la oraş”, nu acolo. În fine, pentru lucrurile, puţine, care depăşeau chiar şi zona explicabilă prin invocarea lui Ceauşescu, exista explicaţia absolută, definitivă, imbatabilă: Dumnezeu. E drept, Dumnezeu era mult mai rar invocat decât Ceauşescu.

Îmi amintesc, spuneam, o astfel de discuţie a bătrânilor. Sporovăiau, în legea lor, despre nu mai ştiu care cântăreţ de muzică populară, care era un fel de idol în spaţiul acela. Părea de notorietate – aşa conveniseră babele strânse să-l vadă la „Viaţa satului”- că îşi ucisese soţia. Şi totuşi, iată-l, liber, cânta „la televizor”. Fireşte, asta a fost următoare enigmă supusă dezlegării de către sfatul babelor. Iar explicaţia nici nu a zăbovit prea mult, fiind rapid adoptată, printr-un deloc surprinzător consens: „l-a graţiat Ceauşescu, la cererea publicului”.

Explicaţia era fascinantă. O astfel de explicaţia ar fi fost imposibil de găsit în casa părinţilor, în cercul lor de cunoştinţe. „la cererea publicului”, Ceauşescu… Între Dumnezeu şi Ceauşescu, iată, exista un nivel intermediar, o forţă de care până şi Ceauşescu trebuia, chipurile, să ţină seama: publicul! Poporul carevasăzică. A fost prima şi singura dată, până în’89, când m-am întâlnit cu această ipoteză.

Continuarea aici.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

2 Comments

  1. Nu iti face griji ,dupa ce stabileau cu voce tare „a zis ceausescu” taranii aveau un semn al lor ,isi faceau semnul crucii cu limba in cerul gurii ,in speranta ca o sa il ajunga sa se duca pe pustii ,obiceiurile bune se pastreaza ,pe ceasca la ajuns .Basescu il urmeaza indeaproape pe Ceausescu ,taranii isi pastreaza obiceiurile ……

  2. Raby am o rugaminte ,sa le spui la Ghimpele pe pagina de prezentare sa scrie numele celui care scrie articolul ,nu de fudulie dar trebuie sa cauti in tot ziarul autorul preferat ,daca se poate ,daca nu tastam …….

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...