Într-o discuţie destul de aprinsă, recent, preopinentul îmi imputa, la un anume punct, un lucru pe care nu am prea ştiut cum să-l primesc. Omul mă suspecta de „naţionalism”. Nu ştiu dacă a adăugat „economic”, „naţionalism economic” carevasăzică, ca pe un edulcorant sau din nevoia de rigoare a evaluării. O primă şi exagerată reacţie a fost aceea de a nega, cu o vehemenţă, probabil, excesivă. O astfel de prezumţie mă plasa într-un teritoriu pe care chiar nu-l frecventam, îmi sugera proximităţi disconfortante, impunea termeni de comparaţie dezagreabili. În contextul respectiv, invocarea prezumtivului naţionalism, fie el şi economic, era doar o retragere strategică de pe frontul argumentelor; se întâmplă frecvent ca, în polemici prea aprinse, tirul cu etichete iute confecţionate, câmpul minat cu insulte şi barajul de invective să compenseze deficitul de muniţie pentru tunul argumentelor. Validă sau nu, aserţiunea respectivă merita răgaz de reflecţie.
O simplă cercetare a dicţionarelor oferă o abundenţă de definiţii, pentru acest concept. De la benigna „doctrină bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor şi aspiraţiilor naţionale” din DEX, la deja îngrijorătoarea „politică și ideologie care urmăresc întreținerea izolării și ațâțarea urii de rasă și naționalitate”, din Marele Dicţionar de Neologisme. Indiferent la care definiţie ne-am opri, naţionalismul pare a funcţiona într-o biologie a exagerării, o ideologie a sinelui supra-dimensionat, lipsit de perspectivă critică. O astfel de scrutare a conceptului indică o respingătoare evacuare a criteriilor şi înlocuirea lor cu arbitrariul apartenenţei la gintă. Neliniştitoare constatare.
În mecanica gândirii naţionaliste racordul cu universalitatea este anulat, raportarea la ceilalţi este întotdeauna frauduloasă, falsificându-se întotdeauna premiza pentru a asigura supravieţuirea concluziei dinainte enunţate. E ca şi cum în marea orchestră care se străduieşte să cânte „Oda bucuriei”, undeva, în spate, o goarnă se încăpăţânează să rupă, de una singură, iar şi iar, aceeaşi horă, stridentă, deranjantă în context.
preopinentul sa o trimita pe ma-sa la produs in lumea larga , sa se internationalizeze economic cat o tin supapele
O anumita partinire de etnie e de inteles.Din pacate „nationalismul”indiferent de tara incepe cu un idiot cu bulbuci,si de acestia conform „clopotului” lui Gauss acopera 35%din populatie,incepe sa-si gaseasca scuze ca este prost si ca n-are succes din pricina strainilor,putini(ca si astia au proprii idioti) si ca nu pot trai din cauza lor.Neputinta si micimea QI-ului scuza „bizonul nationale” ca are totusi ceva special!….Stramosii!!.Si cum istoria oficiala a tuturor tarilor este o mare minciuna , unui prost i se pare croita special facuta
sa se simta deosebit fata de alte etnii.De aici incepe acest fel de „nationalism” bolnav.In loc sa-si puna intrebari ,o s-o faca in loc un” destept” care sa le mangaie prostia si neputinta si sa-i indemne impotriva „dusmanului”,de rasa,culoare,religie,tendinte sexuale,etc…Cat de mandru
o sa fie idiotul care o s-o pateasca din pricina abililor conducatori,care au de castigat.In loc sa fie un bun cetatean ,o sa fie multumit ca este urmasul lui „Traian”,Basescu .Vorba javrei blonde.
Corect cind ne scuipa ia gura noi ne facem ca ploua .Concret echipa Romaniei de hochei cinta imnul Ungariei cind joaca cu ei ,si trebuie sa fim fericiti ca au batut cu 4-1 ne spune seful federatiei romane ,maghiar pina una alta ,gura ca da nationalismul peste noi ……Da ne ajuta la politicie avem majoritatea in parlament ……
Excelent. Orice alt cuvânt mi se pare de prisos.