AcasăGÂNDITORULLeapşa supravieţuirii

Leapşa supravieţuirii

În vreme ce nord-coreeni îşi jelesc zeusul, Lucia scrie despre câteva întâmplări care îi întăresc nădejdea că pe Terra ne aflăm foarte aproape de apariţia primei forme de viaţă inteligentă. La coreeni jelirea e organizată riguros, nu se jeleşte haotic, dezorganizat şi fără procedură. Mai întâi oamenii muncii din industria metalurgică. Jelanie nr.1, cu cenuşă în cap, „cui ne-ai lăsat, nea Kim? Cui ne-ai lăsat?”. Apoi oamenii muncii de pe ogoare. Jelanie nr. 2b, versiunea cu ţărână în cap: „Tovarăşe Kim, tovarăşe Kim, cum ai plecat tu să organizezi revoluţia în raiul ăla care nici nu există!”. „Bă, tu ăla cu mustaţă, din rândul trei! Plângi că te ia mama dracu’! Şi tu, tovarăşa cu batic, din spate, mai cu angajament. Să suferi!”- conduce un tovarăş munca de bocire a marelui conducător. Urmează tovarăşii cu munci de răspundere, tovarăşii din armată, pionierii etc.

La noi, Boc şi Băsescu salvează economia. Merkozy salvează Europa. Obama salvează … nu salvează nimic, dar se simte bine. Mda, poate că Lucia se grăbeşte. De ce ne atârnăm, totuşi, nădejdea?

… Iarnă grea.  Crivăţul muşcă din aer peste obcini. Maşina se opinteşte din greu prin nămeţi, pe serpentine, scuturată zdravăn de câte o rafală de vânt. Când şi când o simt fugind într-o parte, derapând atunci când roata muşcă din câte un petec de gheaţă. Iar vântul urlă, înfuriat că un străin a cutezat să calce un ţinut care e numai al lui. Mâinile mi-au îngheţat pe volan, iar ochii mi-au obosit. Îmi lăcrimează. Cu greu reuşesc să găsească potecă prin răbufnirea albă de zăpadă învolburată, care se revarsă fără contenire dintr-un cer care nu se mai vede.

La un punct, undeva pe marginea drumului desluşesc două mogâldeţe. Doi prichindoci, care abia se văd în urgia albă, ghemotoace înghesuite sub două cuşme mai mari decât ei. Îmi fac semn cu mâna. Opresc. Maşina derapează uşor spre stânga, apoi mai iute spre dreapta şi apoi se opreşte, înţepenind într-un dâmb de zăpadă. Cei doi piticuţi vin în fugă, luptând cu nămeţii. Când au deschis portiera, mai întâi a pătruns înăuntru un vâjâit teribil aducând cu el aer îngheţat şi risipă de nămeţi; abia apoi, după ce s-au scuturat bine de zăpada care le devenise un al doilea veştmânt, cei doi piticuţi au urcat în maşină.

– Săru’mâna! au spus amândoi intr-un glas. Vesel glas, râzând glas, nepăsător la urgia de afară.

– Bună ziua, flăcăi! le răspund. Bună ziua, nu săru’ mâna, că nu-s popă!

Chicotesc amândoi. Ştiţi merele de Bucovina? Cele roşii, aprinse ca focul cel bun şi cu prisos de zeamă dulce şi parfumată? Câte două astfel de mere se coceau pe obrajii voinicilor mei de-o şchioapă. Iar în ochi, o pereche de ochi negri, alta de ochi albaştri, lucea o veselie plină de poznă.

– De unde veniţi voi pe vremea asta?

– De la şcoală! răspunde perechea de ochi albaştri, trăgându-şi nasul.

– Păi, vă încumetaţi voi la şcoală pe aşa vreme? dau glas mirării.

– Da’ cum? se miră ei de aşa neghioabă întrebare.

În cele din urmă maşina iese din dâmbul de zăpadă în care se oprise şi opintit ne duce mai departe, pe serpentine, pe drumul spre Suceviţa. Cei doi fii ai zăpezii şuşotesc în legea lor. Cel cu ochi albaştri scoate caietul şi începe să buchisească, urmărind cu degetul şi mişcând uşurel din buze. Cel cu ochii negri stă cu nasul lipit de geam şi priveşte spre răfuiala omătului cu lumea. Tresare şi îl întrerupe pe celălalt:

– Nu-i bini, măi! Şi ai scris tu acolo, măi? Familia şeia di cari îi vorba îi revista di la Oradea, măi. Ia vezi! Nu-i familia dânsului!

Mă încearcă un zâmbet.

– Unde trebuie să ajungeţi? întreb.

– Acasă, la poşta veche! Încă olecuţă şi-am ajuns! Îi casa şeia uitată pi culmea dealului! mă lămureşte cuşma cu ochi negri.

– Şi vă place la şcoală? mai întreb într-o doară.

– Da’ cum? se miră iar ochii albaştri.

– Ni plaşi! întăreşte şi cel cu ochi negri. Că învăţăm carti.

– Da? mă prefac eu surprins. Şi ce învăţaţi voi acolo?

– Despre domnul Mihai Eminescu! răspund amândoi într-un glas. Cel cu ochi albaştri îşi trage nasul. Cel cu ochi negri şi-l şterge cu dosul mânecii.

– Asta chiar merită osteneala – şoptesc mai mult pentru mine. Ştiţi voi cine era cel mai apropiat şi drag prieten al… domnului Eminescu?

– Da’ cum! sare cel cu ochi negri, aplecându-se peste scaunul meu. Domnul Ion Creangă!

– Aşa e!

O rafală puternică scutură din nou maşina. Piticii chicotesc. Apoi ochii albaştri mă trag uşor de mânecă.

– Iaca, am ajuns! Colea îi casa noastră. Nu se vedi că-i zăpadă! Ni lasaţ’ şi pi noi?

– Da’ cum! răspund şi eu în joacă.

Piciul cu ochi negri se scotoceşte în traistă şi scoate de acolo un măr pe care mi-l dă drept plată. A fost singura dată când am acceptat plată de la un drumeţ.

– Mulţămim că ne-aţi adus! Săru’ mâna! spun ei iar într-un glas şi deschid portiera, să coboare.

– Nu mi-aţi spus cum vă cheamă!

– Pi mini mă cheamă Ionică! răspunde cel cu ochi negri. Iar lui îi zice Mihai.

– Sunteţi fraţi? mai apuc să întreb.

– Nu! chicotesc amândoi. Prieteni.

Şi se pierd în zăpadă.

Acum ştii, Lucia, de unde îmi mai vine un boţ de nădejde?

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

23 Comments

  1. Mestesugit scris. Felicitari!
    …si o sugestie, daca imi este permis…de te mai abati pe acolo, prin obcini sau aiurea: nu mai incerca sa-i educi pe pusti cu „buna ziua”, ca la ei asta-i obiceiul: sa se saru-maneze pe cel mai in varsta, fie el parinte, frate mai mare, vecinul de peste gard sau popa. Dupa mine e un alt obicei bun din care ne putem trage botzul de nadejde…
    Toate cele bune!

  2. foarte tare , pe mine m-a miscat pana la lacrimi deoarece copii aceia au fost sinceri pana in maduva oaselor.
    din pacate scoala se va opri curand pt ei deoarece vremurile sunt grele in zona lor de tara si asa cum alti copii vor ramane cu 4/8 clase asa vor pati si ei.
    Vom fi o tara de semianalfabeti care nu-si vor gasi drumul in viata, din pacate , intr-o lume din ce in ce mai specializata.

  3. M-ai emoţionat, Mordechaiule, dar numai o ţâră. Pe urmă, i-am urmărit cu ochii minţii pe cei doi ghiduşi, cum ajung acasă şi cum beau însetaţi câte o cană de apă, din găleţile portocalii primite de părinţii lor la ultimele alegeri. Si, tot cu ochii minţii, i-am văzut apoi ajunşi oameni în toată firea, la casele lor, cu găleţi colorate în bătătură. Si mi-a cam trecut emoţia.

  4. Şi pe mine m-ai emoţionat. Fiindcă scrisul matale cam pute a perfecţiune.
    Chiar dacă nu există copchilaşii ăia doi din poveste. Cine ştie! Dacă literatura se inspiră din viaţă, poate, odată şi-odată, şi-ar călca şi dânsa pe suflet şi s-ar inspira din literatura.

  5. De-abia azi am ajuns întru Domnul Eminescu …
    În Bucovina cel mai mic în vârstă îi spune celui mai mare bădiţă sau bădie… Prin extrapolare, semicentenarul pe care l-am dat la spate nu mă împiedică să-ţi scriu, bădie Daniel, că-ţi salut fruntea-ţi înaltă!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....