AcasăOy-oy!Ou sont les neiges...

Ou sont les neiges…

Cinstit să fiu, nu îmi e deloc familiară tehnologia colindatului. Dincolo de „lerui-ler”, care mi-a devenit involuntar şi în mod confuz familiar, îmi scapă multe dintre detaliile „tehnice” ale uratului zgomotos şi vag rimat. Am presupus, o vreme, că există o anume rigoare, o ordonare a colindelor, o sincronizare a acestora cu istoria biblică a naşterii, amendată de sesizabile reminiscenţe păgâne. În fine, găseam firesc ca versul „astăzi s-a născut”, cântat cu voce rebegită, să fie potrivit zilei de Crăciun, Naşterii Domnului, nu ajunului, nici zilei următoare. Steaua, am socotit, e inutilă şi lipsită de sens în prima zi de după Crăciun.

Lucrurile par a nu mai funcţiona deloc astfel. Un talmeş-balmeş, o inflaţie de sărbătorism, o epidemie de urări, par să fi anulat orice urmă de solemnitate a evenimentului. Totul pare transformat într-o hărmălaie consumeristă aproape lipsită de sens, o haotică şi zgomotoasă celebrare a mercantilismului lipsit de orice scrupul. Colindul în sine devine lipsit de sens. Trebuie doar să îţi cumperi un bilet şi poţi intra la un concert de colinde, ţinut de un specialist. Sau poţi cumpăra un CD  cu marfa respectivă. Ca în orice domeniu, există lideri de piaţă, există branduri consacrate, copii ieftine şi contrafaceri.

În zilele din urmă, mi s-a perindat pe la uşă o puzderie de colindători. Un adevărat supliciu, pe care, de silă, de milă, a trebuit să-l mai şi răsplătesc. Mi s-a explicat blajin că „aşa e obiceiul”.  „Colindătorul” trebuie răsplătit pentru abnegaţia cu care îţi torturează timpanele şi reziduurile de simţ estetic.

Mai întâi a fost soneria. Insistent, enervant, mult prea matinal. Până să deschid uşa, de dincolo de ea răzbate o forfotă neplăcută. Câţiva puberi, trei la număr, mestecând gumă, cu mâinile înfipte până la coate în jeanşii excesiv de largi, şepci întoarse cu cozorocul la spate. Unul dintre ei hlizeşte şi butonează la telefonul de ultimă generaţie. În timp ce rumegă la gumă, cel care pare a fi liderul găştii mă ia din scurt: „’ţi c’ ’lindu’ ?”. Nu apuc să răspund că începe un trio de răgete înfiorător. Hlizitul continuă să rumege şi să butoneze la telefon, zbierând ca apucatul, ceva cu o căprioară cuprinsă de năbădăi. Şeful lor scoate o talangă din jacheta lăbărţată, inscripţionată cu tot felul de prostii. Talanga anunţă încheierea supliciului. Cel de al doilea dintre ei strânge pumnul la piept, apoi, lăsând capul să alunece într-o rână, aruncă pumnul în faţă cu semnul victoriei, ca un rapper de succes ce este. Colindătorul şef împunge cu bărbia spre mine, într-un semn lipsit de echivoc: bagă! Trei lei ar trebui să le fie de ajuns- cred eu. Ei cred altceva. Asta e.

Continuarea aici.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

2 Comments

  1. Eheeeei, cand eram copil, asteptam cu sufletul la gura vremea colindatului. Si fiecare strigatura, la vremea ei. Faceam repetitii si ne pregateam din timp traista in care urma sa indesam covrigii, colaceii, merele si nucile primite.
    Acum e suficient sa ai buzunar. Nici macar nu se poate numi”colind” ceea ce se intampla zilele astea. E un fel de cersetorie mascata.
    Noroc ca in coltul asta de lume, nu prea ajunge nimeni. Asa sunt scutit de toata mascarada asta.

  2. Cine te-a pus sa te muti la oras Raby ,o stiu parinti sau pe ei ia adus bunicii , cu asta am ramas .Da la sat cum o fi ,dumnezeu stie ,trag nadejde ca intr-un colt de lume pe un coclau or mai fi citiva coconi care sa zica o colinda pe covrigi si mere ,ieri ,azi si mai ales miine !!!.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...