Şobolanii

La marile îmbulzeli se pot întâmpla trei lucruri:

a) îţi ciordeşte careva portofelul şi ajungi iar la poliţie să-i explici ăluia că ai nevoie de un buletin nou, că ai avut un naş tâmpit şi că strada pe care stai chiar se numeşte „Bretelei” şi nu e la mişto;

b) îţi sparge careva osul sub care se adăpostesc cei 43 de neuroni cu care ai fost echipat de producător şi ajungi să te prezinţi, la unul şi la altul, cu numele de XG34Y şi să te vaiţi că ai cipul ars;

c) te alegi cu o tigaie la promoţie. Că iPhone ai, iPad ai, n-ar prinde rău şi o tigaie 3G, să tragă, frăţioare, nişte jumări de ţâşpe pixeli.

În week end-ul ăsta nu ştiu dacă s-a ales careva cu tigaie, da’ îmbulzeală s-a organizat. Adică nu s-a organizat, că a fost totul spontan, mai puţin partea care n-a fost spontană – ca să ne exprimăm în dulcele stil boc. Cum, la români, nunţile şi discuţiile se termină întotdeauna cu bătaie, nici  de data asta nu s-a încălcat obiceiul strămoşesc. Pe principiul „vorbeşte, bă, ‘tu-ţi gura mă-tii, frumos cu mine că dacă nu te insult şi-ţi sparg şi capul”.

Hai să vedem, mai întâi, ce s-a întâmplat, concret – cum ar spune marele om de caracter şi proctolog amator, Turcescu. Concret s-a întâmplat mare balamuc. Dar şi mai concret s-a întâmplat că nişte oameni s-au strâns în Piaţa Universităţii, din Bucureşti, capitala etc. Acum… deşi îi zice Piaţa Universităţii, nu e nici piaţă, nici ăi care s-au înghesuit acolo n-au venit acolo să dea admiterea. Unii au venit pentru că aveau un păs, alţii au venit pentru că au fost trimişi; unii că se aflau în misiune, alţii pentru că voiau să se aprovizioneze cu pietre. Îi luăm pe rând.

1- Revoltaţii. Aici vorbim despre oamenii de bună credinţă şi bun-simţ, care au venit acolo pentru că aveau ceva de spus. Premiza, manifestarea de solidaritate cu doctorul Arafat, era de mult depăşită. Mizeria, sila, sărăcia, demenţa care, de ceva vreme, bântuie societatea românească, a născut în mulţi nevoia de revoltă. Iar acum şi acolo, acei oameni s-au dus pentru a-şi manifesta revolta. Dacă i-ai fi ascultat, ai fi descoperit că rucsacul nemulţumirilor lor conţinea materie extrem de diversă: de la taxa auto la corupţia din administraţia publică, de la reducerea salariilor la diminuarea pensiilor, de la ascultarea telefoanelor la aşezarea României sub jugul marii finanţe mondiale, de la Roşia Montană la starea sistemului de sănătate, de la degradarea învăţământului la fiscalitatea împovărătoare. Şi lista ar putea continua. Pentru toate nemulţumirile, în gândirea celor din piaţă, exista un singur responsabil: jucătorul, atotştiutorul, atotputernicul, Băsescu.

Pe drept sau nu, cei care protestau identificau o singură sursă a stricăciunii, un singur ţuţuroi al tuturor relelor: Băsescu. Nici nu are sens să socotim acum dacă pe drept sau ba. Pentru că, de şapte ani, Traian Băsescu a făcut ca toţi dracii pentru a impune exact imaginea asta: că el e Gică Maximus în ţara asta, că el e marele gland fără de care nicio erecţie nu funcţionează, că el e buricul, ciumetele, inginerul în şmecherii, tata fentelor, cariciul naţional, bulibaşa suprem, zgârciul din cârnat, marele floc portocaliu, virusul gripei aviare, găozul suprem. Şapte ani n-a ratat nicio ocazie să arate că nimic nu mişcă în republică dacă nu vrea coiul lui drept. Legea era când voia el şi cum i se scula lui. Vreme de şapte ani i-a pizduit pe toţi, tonomate, găozari, ţigănci împuţite, ochi bulbucaţi etc. etc. etc. Că el era zeusu’, şoseta din pantof, gălbenuşul din ureche. În parlament voturile se numărau din doi în doi- că aşa voia nara lui. La parlamentul european trimiteam o ridiche tâmpită, că era a lui şi trebuia să aibă şi ea o pensie de undeva.  Udrea se juca de-a spartul banului public, că îi dădea el la buci. Şi câte şi mai câte. Vreme de şapte ani a călcat în picioare tot ce însemna instituţie a statului, insistând să demonstreze că în ţara asta el e bulibaşă. Doar el. Bun! Acum se poate felicita. A convins. Exact de aia oamenii din piaţă cu el au o socoteală.

2- Cei trimişi acolo. Pe lângă cheguevariştii, respectiv gandhiştii din prima categorie, se aflau acolo şi personaje trimise să fie acolo. Cu diverse scopuri. Or fi fost şi unii trimişi de pe la opoziţie, ceea ce până la urmă e chiar firesc. Că de aia e opoziţie, ca să fie acolo când cineva zbiară la dihorii de la putere. Dar mai erau şi destui trimişi ca să facă tărăboi, doar-doar s-o putea înşuruba de-o diversiune.

3 – Cei aflaţi în misiune. Aici nu mă refer numai la jandarmi. Ci şi la băieţii în civil, că aşa e societatea, civilă. În privinţa jandarmilor, nu m-aş grăbi să-i blamez, aşa cum au făcut alţii. Aş nota doar că fără cordonul alcătuit din jandarmi, ieri delimitarea dintre cei aflaţi în Piaţa Universităţii şi derbedeii care năvăleau dinspre Piaţa Unirii nu ar mai fi fost posibilă.

4- Derbedeii. Din galerii sau nu. Care aveau ceva de împărţit cu jandarmii. Pentru scursurile astea orice ocazie de a-şi da în petec e la fel de bună. De ce s-ar fi temut de jandarmi? De ce s-ar fi dat înapoi de la violenţă? De ce ar fi avut vreo urmă de respect pentru ideea de instituţii ale statului şi ordine publică, dacă vreme de şapte ani l-au văzut ei pe ciumetele suprem cum se pişă cu jet peste toate astea? Derbedeii ăştia nu aveau nimic de protestat. Aveau doar de vandalizat. Şi efectul previzibil, notabil şi evident a fost acela de compromitere a protestului din piaţă. Mai departe de doar o inhalaţie de logică şi vă răspundeţi la întrebarea: cui prodest?

Bun. Am terminat recensământul. Acum să vorbim şi despre şobolani, că nu punem titlurile la mişto.

Hândelul ăsta de Boc s-a scremut în toate felurile să ajungă prim ministru. Băsescu s-a vrut preşedinte. Mai cu nişte voturi ciordite, mai cu nişte dosare… poftim! S-au văzut şefi. Unde au fost ăştia când lucrurile au luat-o razna? Băsescu era foarte metalizat în clanţă când trebuia să sune pe la televiziuni, ba ca să îl înjure pe Arafat, ba ca să-l certe pe Tăriceanu că nu serveşte la ALRO, ba că aşa vrea tibia lui. Când avea de dat goarnă pentru Roşia Montana nici dracu’ nu-i mai închidea clanţa. Acum a tăcut. S-au ascuns cu toţii ca rahatul în conductă. Ca nişte adevăraţi şobolani.

Alţi şobolani, cărturari prestatori de anilingus, s-au tupilat pe unde au apucat. Şi tac mâlc. Mâlc. Câte unul, ca alde Cărtărescu, se găseşte brusc convertit la anti-băsism lacto-vegetarian. Şi constată cu of că ăsta a întinat sfintele idealuri ale dreptei. Scuza asta au mâncat-o cu rahat şi apă rece mulţi sinecurişti, care, te doare capul, l-au pupat pe bagabont în cur pentru că era anti-comunism şi mare lăutar de dreapta. Şi de aia l-au pupat în cur paznicii purităţii doctrinare. Că aveau în comun cu dobitocul un lucru: ca şi el erau foşti membri PCR deveniţi mari dreptaci pe bază de doctrina osânzei. Alţi şobolani. Atât de dedicaţi doctrinei că nici nu au băgat de seamă plecarea dintre noi a lui Mircea Ciumara.

La vremuri grele unii şobolani fug să se ascundă, alţii dau năvală în lume. Aşa a fost cu şobolănimea portocalie care până mai ieri se închina la Băsescu, iar acum a început să expire dizidenţă de sanchi. Şi o să vedeţi tot mai mulţi din ăştia. Aveţi grijă pe unde păşiţi că n-o să mai aveţi loc de ei. Urmează marile confesiuni: am fost un dobitoc.

Cum m-am întins deja prea mult şi tre’ să mai rămână de scris şi pentru mai târziu, pun frână aici. Dar tot mă zgârmă să mai spun două:

– n-aş vrea să-i văd pe Ponta şi Antonescu dând năvală să culeagă procente de aici, că nu le merită. N-au făcut nimic ca să le merite. Dar o pot face acum. Moţiune, suspendare, etc. Un indiciu: pe la UNPR pute rău a chiloţi căcaţi. Aşa că partidul trădătorilor de asta s-a inventat: ca să trădeze. După aia îi aruncaţi în budă şi trageţi apa.

– aş vrea tare mult să văd mecla lu’ madam Liliana Mincă ( cea mai recent trecută la pupat cur de Băsescu). Şi pe a altora ca ea.

Gata. Mai vorbim. Şi vă povestesc mai încolo încotro văd eu că se duc lucrurile. Şi de ce cred că dacă madam Mungiu se dă anti-băşistă e semn că prin alte capitale miroase a scârbă de Băsescu. Altfel madam Mungiu îmi provoacă aceeaşi sinceră şi devotată silă.