AcasăRabbi zicePrelandezul

Prelandezul

Pe când eram elev de gimnaziu, adică fix pe vremea lu’ bâlbâitu’, exista în orar o materie mai special: Atelier. Cei mai tineri, probabil, habar nu aveţi ce e aia. Chestia asta numită „Atelier” se întâmpla o zi pe săptămână. În ziua aia apărea segregarea pe criterii de sex. Noi, băieţii, ne trăgeam nişte hălăţoaie albastre, fetele unele albe. Şi mergeam fiecare la atelierul său. Fetele să înveţe cum se fierbe oul şi se coase mileul de pus pe televizor. Băieţii, la atelier, să ne obişnuim cu ranga, pila şi ciocanul. Pe vremea lu’ Ceauşescu ( pentru cei mai tineri, ăsta era un fel de Băsescu mai relaxat) problema se punea ca acum: prea scoate şcoala mulţi filosofi! Diferenţa era că, pe atunci, excesul de filosofi nu trebuia compensat cu prisos de ospătari, ca acum, ci cu haite de lăcătuşi mecanici.

Pe scurt, tâmpenia aia de „atelier” era o zi de chiul instituţional. Frecam menta printre fiarele dintr-un atelier jegos. Teoretic trebuia să învăţăm „o meserie”, practic învăţam să fumăm şi să înjurăm de la Coşciug, maistrul nostru de atelier. Ăsta era un beţiv bătrân, complet distrus şi idiot. În general omul era mangă, iar ceea ce bolborosea era de cele mai multe ori neinteligibil. Unul din puţinele lucruri vag inteligibile pe care le articulase cumva a rămas memorabil:

” Deşi nu v-am mai spus-o vă repet: să nu mai prind picior de elev că pune mâna pe ţigările mele, că care-l prind îl fut în cur cu mâna mea”

Domnul maistreu Coşciug era acolo pentru ca noi să căpătăm o educaţie. Ceea ce s-a şi întâmplat. În primele două clase de gimnaziu treaba mergea aşa: el venea mangă, ne înjura şi arunca după noi cu ciocanul, cheia franceză sau ce mai avea la îndemână. Din anul trei de gimnaziu am prins şi noi curaj. Îl înjuram de toţi dumnezeii şi îl bombardam cu şuruburi până se refugia în cămăruţa din spate, de unde ne ameninţa că ne bate „în mod sângeros”. Pe urmă se îmbătă, adormea şi noi ieşeam în curtea şcolii să batem mingea.

Ei bine, alde Coşciug, maistru carevasăzică, era specialist în „prelandez”. Indiferent, dar absolut indiferent ce problemă exista, el o rezolva cu „prelandezul”. Îi cerea directoarea să monteze nişte grilaje la ferestrele dinspre curte ale claselor, ca să nu mai spargă „fotbaliştii” geamurile? Coşciug ne mobilizează şi încearcă să lipească grilajele cu „prelandez”. Fireşte, alea cădeau ca pedelicul în sondaje. Explicaţia era simplă: ” ie prelandezul iespirat”. Avea proful de sport toba spartă la maşină? O lipea Coşciug cu prelandez. Se spărgeau mingile de baschet? Prelandez. Scheletul din laboratorul de biologie era bucăţi? Prelandez, tati.

Dacă prindea (rar) Coşciug simpatie pentru vreun coleg (asta se întâmpla dacă îl cadoriseai cu o sticlă de „doi pe-o cracă”) atunci fericitul primea dreptul de a trage pe nară din prelandez. Tare fericit era Coşciug când inhala la prelandezul lui. „Prelandez bun, nemţescu’ ” ofta cu ochii umezi de emoţie. Rama ochelarilor o avea lipită cu prelandez. Când era jucăuş făcea biloaie de prelandez zvântat şi ni le dăruia.

Într-una din zile s-a ars o siguranţă la tabloul electric sau aşa ceva. Nu ştiu sau nu-mi amintesc. Oricum, era vorba de ceva stricat la instalaţia electrică. Nu cred că e nevoie să vă spun care a fost soluţia. Prelandez. Evident, tabloul a luat foc, s-au ars ceva echipamente. Mă rog, balamuc mare. Scandal, ceartă cu directoarea. Coşciug era bulversat: „nu se esplică. ierea prelandez de-ăla bunu’, nemţescu’ „. Până la urmă l-au mutat la altă şcoală. Sau cel puţin aşa ni s-a spus. Să-i fericească şi pe alţii cu binefacerile prelandezului.

La revoluţie l-am văzut prin oraş, umbla nişte poze, lipite pe un drapel, cu prelandez. După aia nu mai am ştiinţă ce se va fi ales de el.

V-am povestit toate astea pentru că azi nu aveam chef să mai vorbesc despre Boc şi Băsescu. Dar mi-e teamă că, totuşi, am făcut-o.Nu?

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

22 Comments

  1. Stii, Rabbi, m-ai pus pe ganduri. Credeam ca mai trage la masea, dar acum m-am luminat: simptomele-alea de impiedicare a limbii in dinti, privirea fixa cu pupila dilatata, setea de dupa, toate corespund simptomatologiei intoxicatiei voluntare cu „prelandez”. Daca ai vazut vreodata un aurolac tragand din punga stii despre ce vorbesc. Si neintelegerea realitatii tot un astfel de simptom e…

  2. Eroare de greseala ,tratamentul nu e bun cu „prelandez”.
    Minunat este cu drajeuri cu Pb intr-o singura cura.Atentie pentru a nu se intampla accidente si stricaciuni la zugraveala.

  3. Hai bre ,ne faci de ris ,stii ca faceam practica si la fabrica ,acolo ne blagoslovea cu meserie nea Fane de la sculerie ,aveam si pauza de masa ,stateam sub nu banc si pipam in voie ,ce vremuri ….Fane avea o vorba „ba cine misca nu mai misca” ,Base de acolo sa inspirat 🙄

  4. Deh, mie ce-am facut pe la atelier mi-a folosit, sint un baiat priceput pe la mine pe-acasa, si nu numai. In lipsa de meseriasi actuala, priceperea mea in ale surubariei m-a scos din citeva situatii. Pe vremea mea, maistrii erau „tovarasi”, ca si profesorii, si elevii…

  5. La noi, fetele, era mult mai plicticos, nici un strop de prelandez.
    singura atractie eram eu, care sunt stangace. Tovarasa profesoara, cu coafura ei cimentata cu fixativ Farmec si albastrita cu razatura de creion chimic, le strangea pe toate fetele, sa se uite cum cros cruciulite paralitice pe etamina. Tzatzaia din buze si ma compatimea „vai de tine, cum o sa ii cosi tu, cu stanga aia paralitica, izmenele lui Popescu?” (Popescu era un coleg de la VIIB, cu care eram suspectata ca am o idila prepubera). In plus, ne-a invatat sa facem cea mai gretoasa maioneza din istorie. Acu’ ca ma gandesc, aducea cu ‘prelandezul’ lui Cosciug.

  6. „Ce este ?
    este o incapere spatioasa,luminoasa,aerisibila,calduroasa,curata si dotata cu toate sculele-dispozitivele-verificatoarele necesare pentru buna desfasurare a activitatii.”

    Am invatat chestia asta acum 27 de ani.Si n-am mai putut-o uita de atunci 🙂

  7. Nu mai ştii ce s-a ales de nea Coşciug? Păi l-am văzut eu azi, la mitingul USL. Ii dădea lui Gheorghe Zamfir să tragă prelandez pe nară, ca să nu aibă inhibiţii. Si n-a avut.

  8. In generala noi faceam matricole pentru clasa intai si pentru cei veniti de la alte scoli, nu fierbeam oua. Si purtatorii de matricole dadeau 10 lei de bucata si asa scoala se autodota cu geamuri si alte consumabile. In liceu au vrut sa ma faca lacatus mecanic si pe mine si mi-a prins bine pentru ca am invatat sa deschid lacate cu acul de trasat. Postarea ta mi-a amintit de anii cei frumosi ai copilariei…multumesc!

  9. Prenadezul de care faci vb.era bun ca si acum la lipit anume materiale,nu era ca acum Picatura bun la toate (zexe) iar asa o stia si tata Floarea din Vascauti.
    Se pare ca suntem apropiati ca varsta si-ti spun ca si eu am facut atelier si ma bucur ca am invatat ceva ca sa pot sa nu-mi dau cu ciocanul peste degetele de la picioare cand bat un cui….
    Esti tendentios in ceea ce spui intrucat maistrii de atelier erau de regula ingineri bine pregatiti,dar poate ca tu ai invatat la o scoala din provincie unde nu ajungeau oamenii cu trei litere in fata numelui.

  10. Dle Dan sunt total de acord cu dvs .Erau ore de practica care te initiau in munca,cu unumite scule si unelte care apoi te ajutau in viata de toate zilele ca sa nu chemi si sa platesti pe cineva sa i-ti bata un cui in perete

  11. Gheorghe Zamfir e un mare om si un mare ROMAN iar dicursul sau de ieri a fost un discurs nationalist cum nu mai auzi din astazi din gura celorlalti ce-au tras pe nara perlandez european.

  12. la atelierul ala, am muncit un trimestru la o balama de tabla si inca un trimestru pentru un suport de filiera. Dupa atata cazna, au iesit strambe ambele 😀 In schimb, noi aveam un maistru care ne dascalea ocazional cu niste prelegeri despre morala muncii de adormeam toti.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...