AcasăRabbi ziceNingea, cândva...

Ningea, cândva…

Seara, târziu, am plecat din piaţă. Ningea. Blând, alintat, ca un cântec de leagăn. Când şi când, ninsoarea se învolbura cuprinsă de o furie blândă, trimiţându-şi fulgii să biciuie faţa trecătorului îngheţat. Îmi împingeam cu greutate fiecare pas, picioarele abia mă mai ascultau. Frigul îmi pătrunsese carnea. Şi oasele. Şi gândurile. Nu reuşeam să mă opresc din tremurat. Respiraţia era ca o povară. Un câine fără stăpân mă urmărea de la o distanţă prudentă. Ud, îngheţat, rebegit, speriat. M-am oprit şi l-am chemat. Am încercat să-l mângâi, dar mâna nu-şi putea domoli tremuratul. Căţelul s-a lipit de mine. Am scos din buzunar un colţ de covrig şi i l-am dat. L-a primit cu sfioasă recunoştinţă şi l-a înghiţit aproape nemestecat.

Am mai mers apoi ceva vreme împreună. La un colţ de stradă, dintr-o gură de canal ieşeau aburi ridicându-se alburii şi amestecându-se cu albul spart în fulgi al ninsorii. Căţelul a mai făcut câţiva paşi în urma mea, apoi a lătrat scurt. Era un salut de rămas bun. S-a întors la gura de canal şi s-a chircit acolo, încercând să îşi încălzească trupul rebegit cu fierbinţeala aburilor.

În cale trec pe lângă un restaurant  cu nume franţuzesc. Prin fereastră curge o lumină moale, caldă, căreia parcă îi simt şi gustul. Şi consistenţa. Ca mierea e lumina aceea. Privesc prin fereastră, din frigul alb al străzii spre galbenul luminos al mierii dinăuntru. O liotă de copii strânşi în jurul unei mese. Unul dintre ei, cârn şi roşcovan, stă aplecat deasupra unui tort şi se căzneşte să stingă toate lumânările dintr-o singură suflare. Nu reuşeşte, iar ceilalţi chicotesc. Câteva clipe, cât am privit spre ei, tremuratul, frigul care muşca din mine, au părut să se domolească. Dulce e lumina mierii. Sau dulce e mierea luminii. Şi frigul ăsta pătrunzător are dulceaţa lui, dacă ştii să îl guşti. De departe, dinspre piaţă, abia mai răzbate zvon de glasuri. Păşesc mai departe, purtând pe umeri povară albă, uşoară şi iute trecătoare.

Strada e acoperită de întuneric. Nicăieri nicio lumină. Toate ferestrele s-au ascuns sub întuneric. Şi lumea toată sub frig.

Deodată aud.

De undeva coboară cântec de violoncel. Mă opresc şi ascult. Apoi le cer paşilor să mă ducă acolo, în locul de unde, în noaptea asta îngheţată şi apăsată de furii, curge cântecul acela. O clădire veche, cu trei etaje. La ultimul etaj e lumină şi fereastra deschisă. Iar de acolo coboară în ţinutul iernii şi al obidei cântec fermecat.

Încremenesc. Ninge. Zăpada mă preface în îngheţat om de zăpadă. Ascult în tăcere. Iar cântecul e mai blând ca lumina mierii. Tac. Ascult.  Mon coeur s’ouvre à ta voix, din Samson şi Dalila. Saint Saens. Cântecul acesta e ca o rugăciune şoptită în vuietul infernului. Fiecare notă pare să apuce câte un fulg de zăpadă şi să îl prefacă în fluture. Tac. Om de zăpadă.

Când violoncelul a tăcut şi s-a aşternut iar liniştea ninsorii nu mă pot stăpâni şi aplaud. La fereastră apare un bărbat, în cămaşă albă, cu părul alb. Cu barba albă. Mă salută cu o uşoară plecăciune.

– Vă mulţumesc- încerc să-i strig, dar abia reuşesc să şoptesc, cu voce tremurată.

-Vă mulţumesc pentru aplauze – îmi răspunde cu voce domoală.

Apoi se prezintă:

– Eu sunt Andrei… cânt.

Îi răspund încălzit de un surâs:

– Eu sunt Daniel. Scriu. Şi merg prin ninsoare.

– Bună seara, Daniel. Să scrii şi despre mine.

– Am să scriu- răspund cu glas tremurat de prea mult frig.

Ne salutăm. Păşesc mai departe. Din urma-mi cântecul reîncepe şi mă însoţeşte vreme bună, până ce ne pierdem în noapte. Fiecare dintre noi în noaptea lui.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_mUPWSd76AU]

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

22 Comments

  1. Văzând câtă învolburare s-a adunat în noi, Dumnezeu a făcut ca o pană măiastră să-şi dea întâlnire cu un violoncel fermecat, spre a ne dărui o clipă de pace tihnită, un strop de lumină cu gust de miere.
    Plecăciune, maestre. Iţi mulţumesc, prietene.

  2. Aveti atita har…indiferent de tema,va citesc cu multa placere,interes…Dupa dezamagirea lui M Badea pt declaratiile lui V Ponta in emisiunea lui R Tudor a venit ca o alnare….

  3. De obicei, textele tale sunt un fel de prozac pentru mine. Cand simt ca-mi crapa capul, vin la tine in casa, inghit cateva cuvinte si ma calmez. Realitatea ramane la fel de cacanie, dar mie nu-mi mai pasa. Imi arati degetul si rad la el.

    Textul de azi, insa, m-a dus cu gandul la altceva. Ai vazut filmul „Bee Season”? E ca un magazin de antichitati, spectaculos si plicticos in acelasi timp, dar in care fiecare om poate gasi ceva care sa i se potriveasca, care sa-l oglindeasca. Eu am luat din film conceptul „tikkun olam”, care-i un fel de reparatie a lumii pe cont propriu. Unul dintre personaje isi repara lumea prin cuvant.

    Ca sa n-o mai lungesc si ca sa nu fiu nici confuz, intr-un fel sau altul lumea ta devine a mea, prin cuvant. Uneori mergi mai departe si reusesti sa-mi repari lumea. Prin cuvinte.

  4. Daca s-ar cere sa se incropeasca o poveste cu 3 elemente date: violoncel, miere, om de zapada, nici n-ai gandi sa fie posibila una care sa le includa intr-o maniera atat de sensibila!
    Daca s-ar cere sa se transpuna in cuvinte sunetul unui violoncel cantand o melodie de Saint Saens, nu cred sa se gaseasca o alta poveste care sa transmita mai bine emotia creata!
    Inima mea se deschide cand citesc aceasta poveste!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

- A word from our sponsors -

De citit

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...