AcasăRabbi ziceNimic memorabil

Nimic memorabil

O bună parte din cariera unui politician este aşezată sub semnul execuţiei orale.  O ciudată rânduială face ca istoria să-i judece pe cei daţi politicii după cele de ei împlinite, în vreme ce contemporaneitatea îi măsoară mai cu seamă după cele spuse. Se întâmplă, totuşi, nu de puţine ori, ca vreun oarecare să îşi găsească loc în istorie doar pentru că, într-un moment anume, s-a întâlnit cu inspiraţia retorică, reuşind să expire un discurs memorabil. Uneori nici atât, doar o frază, o propoziţie. Nu e nicio dificultate să admitem că istoria conţine suficienţi Spirache Necşulescu.

Un simplu exerciţiu de rigoare ne-ar putea demonstra că sunt destui cei care au reuşit să treacă în manualele de istorie fără să fi avut vremelnice idile cuPolyhymnia, muza retoricii, dar însemnându-şi destinul cu lucruri semnificative, cu remarcabile împliniri. La fel sunt şi dintre cei care nu pot oferi judecăţii concrete nimic solid, dar reuşesc să îşi atârne numele de strălucirea întâmplătoare a unui discurs. În fine, mai sunt şi cei care au reuşit să cupleze ambreiajul retoricii la cutia de viteze a faptelor. Dar aceştia, în cele mai multe cazuri, sunt de găsit în zona infamă a istoriei. Poate, în judecata ei, istoria uneori cercetează cu egală măsură discursul şi fapta, dar cu certitudine contemporaneitatea se mulţumeşte cu discursul.

Deşi şi-a şlefuit mintea sub ochii lui Aristotel, Alexandru Macedon nu ne-a lăsat nicio vorbă de duh. Nodul gordian reprezintă zenitul retoricii sale, ţâşnit din tăişul paloşului, nu din spectaculoase conjugări. Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Winston Churchill sau Brătianu ne-au lăsat, în schimb, cuvinte cu adevărat remarcabile. Lascăr Catargiu merită amintirea posterităţii fie şi pentru genialul micro-discurs: „Aiasta nu se poate, Majestate!”.

„Aiasta nu se poate, Majestate!” reprezintă, pentru mine, cel mai important discurs politic al istoriei noastre. Mă întreb cum ar arăta vremea pe care o trăim dacă mai mulţi dintre vremelnicii locuitori ai politichiei ar fi cunoscut şi repetat vorbele lui Catargiu? Sublim în simplitate şi  fermitate, discursul (insist în a-l socoti un discurs, în ciuda dimensiunii) lui Catargiu este expresia concisă şi perfectă a politicii neştiutoare de cele licuriceşti.

În fine, nu îmi propun o excursie lungă şi plicticoasă în ţinutul, spectaculos de altfel, discursului politic. Introducerea, mai lungă decât ar fi fost poate necesar, are doar rostul de a pregăti punctuaţia pentru întrebarea pe care am ne-o pune. Iar întrebarea ne readuce în noroiul cleios al vremii noastre. Şi întreb: care sunt zicerile memorabile ale celui care stăpâneşte azi România?

Băsescu, neîndoielnic, a însemnat destinul României. Ba semnele lăsate de el sunt mai multe. Doar că la fel de bine le-am putea numi nu semne, ci cu un cuvânt mai potrivit: cicatrice. Şi e drept atunci să întreb unde sunt vorbele sale memorabile, care sunt acelea? Pe ce s-a întemeiat opţiunea contemporanilor mei care, în mai multe rânduri, l-au socotit vrednic de a lua în stăpânire destinul naţiei? Caut vorbele memorabile pentru că împlinirile sale nu există, iar de vor fi existând, e treaba istoriei să le socotească.

Şi punând întrebarea îmi dau seama că nu găsesc nimic înalt, nicio pildă de înţelepciune, niciun răgaz dat bunului simţ. Nimic nu este mai îndepărtat de „Aiasta nu se poate, Majestate!” , decât vorbele rostogolite ca nişte bolovani de întâiul stătător al ţării. Discursul de condamnare a comunismului a fost inutil, ipocrit, prăfos şi stupid, o încropeală a unor oportunişti care aveau să îşi argumenteze sinecura, pe care Băsescu l-a citit fără tragere de inimă. În rest ce rămâne? Vorbele sale cu adevărat memorabile, cele care au făcut carieră, prin repetare până la sastisire, până la intoxicare, desenează un arhipelag al insultei grobiene, un ţinut al abjecţiei nemărginite, o deplină şi fără ieşire afundare în sordid. De la „găozar” la „ţigancă împuţită”, de la „tonomat cu euroi” la „ochi bulbucaţi”. Continuaţi voi enumerarea.

Deficitul de retorică este compensat la Băsescu de experienţa sa de veteran al bodegilor, nedeprins cu arabescurile stilistice ale polemicii, dar campion la înjurătura repezită printre dinţi, dimpreună cu o maree de salivă. Nimic din ce spune Băsescu nu este memorabil. Memorabil devine doar atunci când grohăie, năduşind invective. Mediocru în toate, dar memorabil în exerciţiul urii, Traian Băsescu e rezumabil, din perspectiva retoricii la două componente: demagog în sloganuri  idioate şi prolific în invective mizerabile.

Privindu-l aseară, la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru de externe, am înţeles că e epuizat. Nici măcar aparatul de fabricat invective nu-i mai funcţionează cum trebuie. N-am putut vedea aseară decât un om bolnav, speriat, hăituit, răpus de îndelungi libaţii, care nu mai reuşea nici măcar exerciţiul curent al invectivei. Revărsarea de insulte, aproape vomitată, n-a mai arătat scandalagiul agresiv de altă dată, doar un ins răpus de sindromul Tourette.

Astăzi, probabil, va ieşi din nou. Ca să comenteze decizia Curţii Constituţionale ( o victorie a celor din piaţă).  Să încerce, ca ilustrul său înaintaş, în decembrie ’89, să cnovingă poporul de ceva, nu e prea limpede ce. Şi mă gândesc cu jenă că, din păcate, ne vede lumea. Şi lumea care ne va privi nu va vedea un discurs memorabil, ci un bolnav psihic, bolborosind lucruri de care cu toţi ne vom ruşina. Şi mă întristez că nu ne putem îngriji bolnavii, ci îi lăsăm aşa, în văzul lumii, să se/ne expună ridicolului.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

22 Comments

      • Ba eu as zice ca multi s-au convins ca alternativa exista. Eu am turbat in 2009 cand Crin a ramas pe dinafara. Cum pedeul fusese tinut in frau de liberali si nu apucase sa faca prea multe tampenii, reprezentantul lor parea preferabil lui Geoana. Acum situatia este cu totul alta – strania alianta liberalo-socialista a devenit in scurt timp foarte convingatoare. Ba cred ca si daca ar fi stat degeaba m-ar fi convins.
        A nu se intelege ca m-apuc sa spun „am fost un dobitoc”, nu! Consider ca dobitoci au fost cei care au votat Geoana in loc de Crin in turul I.

  1. E deja mort. Un cadavru politic. Iar el ştie asta. Si serviciile ştiu.

    Toată viaţa a dat ordine, fără ca cineva să aibă vreodată îndrăzneala să cârtească. Ceea ce se întâmplă acum în Piaţa Universităţii este pentru el un şoc teribil, iar dacă protestele vor continua, şocul îi va fi fatal nu numai politic, ci şi fizic. Infarct, comoţie sau traumă psihică severă, care să-l aducă în starea de legumă, rămâne de văzut.

    Aşa că voi continua să mă duc în Piaţa Universităţii. Prea şi-a bătut joc de un popor întreg. Trebuie să vină şi scadenţa.

  2. „Iarna nu-i ca vara” alt pisc al elocintei.N-a facut in toata lunga sa cariera nici o fapta pozitiva.Numai prostii,incurcaturi,bani pierduti,o societate invrajbita.Si-a aranjat fetele si pe el ,fara sa contabilizezi ca puscaria ce-l paste si ce o sa plateasca m-a tem ca se anuleaza.M-a ingrozesc de ce trebuie sa aud din gura acestui infect.

  3. Omul ăsta chiar nu înţelege absolut nimic din ce i se întâmplă. Lumea strigă în pieţe Jos Băsescu, Jos Guvernul şi Alegeri Anticipate, iar el răspunde cu un discurs leit cu cele ţinute de Ceauşescu la congresele PCR. A prezentat „realizărili”, apoi a dat „indicăţii” pentru fiecare sector de activitate.
    In loc să mă duc la treaba mea, în Piaţa Universităţii, am pierdut timpul să-l ascult pe autistul ăsta.

  4. Rabi, iar ai avut dreptate. A venit în cel mai pur stil demn de Caragiale, şi nici măcar aşteptatul căcat nu l-a mâncat- S-a rupt de realitate. A confirmat că pământul e rotund. Atât. N-a fost nici discurs, nici bolboroseală.

  5. A-l judeca drept bolnav ii ofera circumstante atenuante. Nu e. A fost si este perfect lucid, perfect conectat la realitatea obiectivelor, oportunitatilor si posibilitatilor proprii.

  6. Rabbi,
    Sa nu uitam de “sistemul ticalosit”. Pe care a promis s-a il distruga. Si pe care si l-a insusit si l-a upgradat dincolo de marginile grotescului.

    Si de “iarna nu-i ca vara” ? Asa, vara era plina Piata Universitatii de steaguri portocalii, prin 2007 … Acum, iarna, 2012, e plin de dube si jandarmi. Si pompieri! Doar pompele funebre si asistentetele medicale cu portjartier lipsesc. Ce repede trece timpul !

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...