Mă sună unu’, agitat, voios, plin de elan: „Rabi”, zice, ” am învins! A demisionat Boc!”. „Bine” zic. Şi i-am închis. M-am culcat la loc.
N-am mai reuşit să adorm, deşi necesitam. Şi m-am trezit cu draci. Azi plănuisem să scriu despre calvarul pe care l-am trăit ieri după amiază, pe drumul de la Bucureşti la Constanţa. Şi acum a demisionat măgarul ăla şi trebuie să amân suita de pizduieli pe care o aveam pregătită. După ce l-am auzit ieri pe Franks citind necrologul guvernului Boc, era limpede că demisia e iminentă.
Bun, a demisionat Boc. Deci nu sunt profet. Acum vreo săptămână, răspunzând unei lepşe, îmi dădeam cu părerea şi mă arătam sceptic cu privirea la o demisie a ăstora. Îmi imaginam că demisia va veni, dar nu aşa de repede. N-are sens să mai crăcănăm acum logica şi să vedem de ce momentul ăsta nu le prinde bine nici pedelicilor, nici uslaşilor. Asta e.
Lista cu potenţiali premieri e teribil de interesantă şi are la bază două filiere: filiera FMI şi filiera securistă. Bune opţiuni, amândouă. Ne scoatem. Pe urmă rămâne să vedem cine va alcătui viitorul cabinet. Scăpăm de cărturarul Igaş? Dar de Udrea? Hehehe. Toată povestea asta are un singur beneficiar: Băsescu. Care redevine jucător. Care poate face din nou ceea ce-i place lui mai mult: sforării.
Atât deocamdată.
Din pacate, efectul demisiei lui Boc asupra tarii, e ca un ceai mic si scurt pentru protestatarii aflati in gerul cel mare.
Gargara fara apa de gura.
„Carturarul Igas” – LOL! 😆
Eram sigur ca blonda e Udrea! :))
„Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru-vodă; cîrtea numai asupra ministrului său Moțoc, care întrebuința creditul ce-l avea la domn, spre împilarea gloatei. Căci, deși era necontenite jalobele obștiei pentru jăfuirile lui Moțoc, Lăpușneanul sau nu răspundea, sau nu le asculta.
[…]
Gloata se întărîta din mult mai mult. Lăpușneanul, pre care îl înștiințase de pornirea norodului, trimise pre armașul să-i întrebe ce vor și ce cer? Armașul ieși.
— Ei, vornice Moțoace, zise apoi înturnîndu-se spre acesta, spune, n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceștii și am scăpat țara de o așa rîie?
— Măria-ta, ai urmat cu mare înțelepciune, răspunse mîrșavul curtezan; eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre m.ta la aceasta, dar văd că înțelepciunea măriei-tale au apucat mai nainte și ai făcut bine că i-ai tăiat; pentru că… fiindcă… era să…
— Văd că armașul întîrzie, zise Lăpușneanul curmînd pre Moțoc, care se învălmășea în vorbă. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. Ha, cum socoți și dumneata?
— Așa, așa, să-i împuște cu tunurile; nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de mojici, de vreme ce au perit atîța boieri. Da, să-i omare de istov.
— M-așteptam s-aud asemene răspuns, zise cu oțărîre Lăpușneanul, dar să vedem întăi ce vror. În vremea aceasta, armașul se suise pe poarta curții și, făcînd semn, strigă:
— Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreți și ce ceriți? si pentru ce ați venit așa cu zurba? Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aștepta la asemenea întrebare. Venise fără să știe pentru ce au venit și ce vrea. Începu a se strînge în cete, cete, și a se întreba unii pe alții ce să ceară. În sfîrșit începură a striga:
— Să micșureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască!
— Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască!
— Am rămas săraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat toți Moțoc! — Moțoc! Moțoc! — El ne belește și ne pradă! — El sfătuiește pre vodă! Să moară!
— Moțoc să moară! — Capul lui Moțoc vrem! Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas și acest glas striga: „Capul lui Moțoc vrem“.
— Ce cer? întrebă Lăpușneanul, văzînd pre armașul intrînd.
— Capul vornicului Moțoc, răspunse.
— Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un șărpe; n-ai auzit bine, fîrtate! vrei să șuguiești, dar nu-i vreme de șagă. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îți spun că ești surd; n-ai auzit bine!
— Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici. Într-adevăr, ostașii nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moțoc! Capul lui Moțoc vrem!“
— Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta și mă jur să fac o biserică, să postesc cît voi mai ave zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamțului!… Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. Pune să deie cu tunurile într-înșii… Să moară toți! Eu sînt boier mare; ei sînt niște proști!
— Proști, dar mulți, răspunse Lăpușneanul cu sînge rece; să omor o mulțime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Du-te de mori pentru binele moșiei dumitale, cum ziceai însuți cînd îmi spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubește țara. Sînt bucuros că-ți răsplătește norodul pentru slujba ce mi-ai făcut, vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele și mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomșii.
[….]
— Iată cum plătește Alexandru-vodă la cei ce pradă țara! ziseră trimișii tiranului.
— Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Și mulțămindu-se de astă jertfă, se împrăștii.”
Vae misere mihi! M-ai socat cu poza aia, mi-au trebuit cateva minute sa ma recompun si sa silabisesc si articolu`. Si inca nu-s complet pe linia ai` oabla.