AcasăUncategorizedCu scârbă despre noul...

Cu scârbă despre noul guvern

Am tot auzit, zilele astea, pomenindu-se, în cheie analitică, despre programul de guvernare al cabinetului Ungureanu. Avem aici mai multe probleme. În primul rând nu există niciun cabinet Ungureanu. Chestia care e votată la hoha sub ochii vigilenţi ai lui Oltean, chiar în acest moment la Parlament nu e un guvern, deşi are toate şansele să funcţioneze ca atare. Dacă ţinem neapărat îi putem spune „cabinetul Ungureanu”, înţelegând, totuşi, că avem de a face cu un fel de guvern alcătuit din slugile slugilor lui Băsescu, având în frunte un papiţoi arivist care ar merge şi în mâini de dragul parvenirii. Ungureanu e dispus la orice câtă vreme asta îi oferă şansa cocoţării în demnităţi publice, indiferent care e numele stăpânului de care trebuie să asculte. Că e Băsescu, Ceauşescu ăl bătrân, Nicu Ceauşescu sau Sile Cămătaru… nu importă, atâta vreme cât îi poate asigura limuzină cu şofer şi sepepist la uşă.

În privinţa cocalarilor care alcătuiesc famiglia ministerială … nu e mare lucru de spus. Şmenarii care ocupau până mai ieri posturile de miniştri şi-au lăsat argaţii în slujbă ca să se asigure că parandarătul funcţionează pe mai departe.

Bun. Programul de guvernare, că tot a fost mare discuţie pe acest subiect.

Ce program, monşer? Care program? Colecţia de prostii înşiruite sub titulatura de „program de guvernare” e o compunere de şcolar tembel. Dacă ne propunem o discuţie serioasă despre programul de guvernare, atunci ar trebui să avem în vedere cele trei situaţii, aflate în evident conflict. Avem mai întâi programul de guvernare la şto, cel citit de Ungureanu. Avem apoi ceea ce ar trebui să reprezinte adevăratul program de guvernare şi, în fine, ceea ce va reprezenta cu adevărat programul de guvernare al caricaturii de guvern cu care ne-am pricopsit.

Prima chestie e o luare la mişto, în care se povesteşte despre sute de kilometri de autostradă, turism balnear şi pârtii de schi. Până la sute de kilometri de noi autostrăzi, n-ar fi rău să vedem că pot fi ţinute în stare de funcţionare panaramele astea două de autostrăzi, deja existente. Şi prăpăditele de drumuri naţionale. Pentru că plătim la taxe, impozite şi roviniete de ne ia dracu’. Poate vine Ungureanu cu necesara reparaţie şi ne prelungeşte perioada de valabilitate a rovinietelor cu fix perioada în care n-au fost în stare să menţină drumurile în stare de folosinţă. Şi nu mai ninge de zile bune.

Pentru încropeala asta de guvern nu ar trebui să existe decât un singur program de guvernare, în actualul context. Mai sunt puţine luni până la alegeri şi ne aflăm în plină criză politică. În condiţiile acestea, noul cabinet ar trebui să asigure organizarea unor alegeri corecte şi până atunci să gestioneze treburile curente ale ţării, fără a face mari tâmpenii – lucru nu tocmai uşor. Actuala putere politică este evident delegitimată, societatea românească e un butoi de pulbere, ori în aceste condiţii, unui astfel de guvern nu îi este îngăduit să aibă alte preocupări decât cele deja menţionate. Afacerile de partid, comenzile FMI legate de privatizări şi „liberalizări”, golănia Roşia Montană, nu au ce căuta pe agenda unui astfel de cabinet. Anii de jaf au fost destui, dar s-au încheiat.

Teoria, ca mai întotdeauna, nu se pupă cu practica. Aşa că noul guvern va face exact ceea ce spuneam în paragraful anterior că nu ar trebui să facă. Adică vom asista, în perioada următoare, la un jaf accelerat şi la niscaiva pomeni electorale. Şi, în toamnă, la o fraudă electorală de proporţii înfiorătoare.

Un singur lucru aş mai adăuga. S-a insistat, în ultimele zile, pe susţinerea de care ar (putea) avea parte Ungureanu, dinspre Washington. E posibil să fie aşa. Pentru că România, sub regimul Băsescu, nu mai e a românilor. Nu mai e nici măcar o colonie, ci doar un teritoriu vast din care orice urmă de bogăţie trebuie extrasă, ambalată, expediată către stăpânii din Vest. Şi asta se întâmplă cu ajutorul „unor români”, pe care alţi români i-au votat.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

18 Comments

  1. Rabbi , ce guvern …, ce FMI …, ce Rosia Montana…?! Tu ai vazut cum , ieri Iliescu si unii din PSD , iar azi Ponta , A INJUNGHIAT PE LA SPATE PNL-ul si pe noi , populatia !!! 😡
    Tu iti dai seama ca astia , PSD-ul si PD-ul (fostul FSN , esaloanele 2, 3 si 4 ale PCR) , ” ne-au jucat” pe toti ? 😯 Asta ca sa-l scoata pe Antonescu dintr-o confruntare directa cu Basescu , pe care SIGUR AR FI CASTIGAT-O , si , probabil , sa stea deoparte PSD-ul (asa zis „de stanga”) pe durata „killeriri” noastre de catre PDL .; iar acum cand vor incepe pomenile electorale , vor sprijini guvernul ca un „veritabil” partid de stanga !

    Tu iti dai seama ce muie (scz. dar deja explodez ! :mad:) ne-au tras astia , atat noua , populatiei , cat si PNL-ului. ?! Lua-i-ar dracu de jeguri comunisto-FSNiste !!! 👿

    • Nu e niciuna. Nu am comentat ca să-mi spun opinia, că doar am unde să o fac mai bine, nu în subsolul unui text de blog. Te întrebam de opinia ta pe tema „Ungureanu – teoria conspirației”. Nu ai nicuna, nu-i niciun bai. Încă nu a murit nimeni de curiozitate. N-oi fi eu primul. 🙂

  2. Ăștia fac autostrăzile peste noapte, ăsta e singurul lucru care mă bucură la acest guvern, și la celelalte din ultimii 20 de ani.
    Presimt că acum vor fi date tunurile care trebuie date în ultimele luni de guvernare.

  3. Nu e nevoie de conspiratii de genul asta.Cand doua servicii,concurente ,spun prostii, dar daca era adevarat cat de putin zbura ca Bleriot.Problema e ca „Incrucisatorul Natiei” a schimbat un pseudo -profesionist cu altul.amandoi nu se pricep la nimic ca Prim Ministri.Ungureanu este un arivist feroce si de meserie este profesor de istorie.Ca Prim Ministru ar fi potrivit un Director,
    Presedinte de Companie Economica cu o larga viziune.Ori conduci o tara sau o Co.este la fel,daca esti bun.Dar astia doi sunt niste” livresti ‘unul idiot,altul cu carte si poliglot.Dar toate expertiza este de a executa nominal probleme inguste. Director al SIE este o sinecura toata treba este facuta de specialisti ,ultimul nu stie m-ai nimic, decat cat trebuie „serviciul”.
    Sincer nu-l vad facand ceva ca prim ministru.”Tartorul Maximus” v-a invarti totul ,si cand te uiti in ce hal de decrepitudine e, ti-e groaza de ce face.
    Sunt curios ce se intampla.?

  4. Pai, cabinetul e facut din prieteni. „I believe building capacities should be seen as the development of friendly relationships.” Asta a
    zis-o Patapievici. Daca nu ma crezi, uite-te aici.

    http://www.ifa.de/fileadmin/pdf/kr/2011/kr2011_en.pdf

    Du-te la pagina 160. Scroll down peste fragmentul in care se lauda. Si peste urmatorul fragment in care se lauda. Da, mai departe, stim ca e o valoare, Page Down, dada, iar e maret, Page Down, keep going. Ai ajuns la cum se fac un cluster EUNIC pe baza de prietenii? Pai daca reperul moral a zis asta, PDL au dezvoltat ideea si iata, privesc extinderea capabilitatii executivului prin dezvoltarea relatiilor de amicitie. Spune tu daca nu sunt solid ancorati in etica actului de guvernare.. Ca exercitiu de masochism, poti sa te dai doi pasi in spate si sa te uiti cum arata scriitura pe fondul celorlalte contributii. Pai, ca un Omagiu.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...