Cu scârbă despre noul guvern

Am tot auzit, zilele astea, pomenindu-se, în cheie analitică, despre programul de guvernare al cabinetului Ungureanu. Avem aici mai multe probleme. În primul rând nu există niciun cabinet Ungureanu. Chestia care e votată la hoha sub ochii vigilenţi ai lui Oltean, chiar în acest moment la Parlament nu e un guvern, deşi are toate şansele să funcţioneze ca atare. Dacă ţinem neapărat îi putem spune „cabinetul Ungureanu”, înţelegând, totuşi, că avem de a face cu un fel de guvern alcătuit din slugile slugilor lui Băsescu, având în frunte un papiţoi arivist care ar merge şi în mâini de dragul parvenirii. Ungureanu e dispus la orice câtă vreme asta îi oferă şansa cocoţării în demnităţi publice, indiferent care e numele stăpânului de care trebuie să asculte. Că e Băsescu, Ceauşescu ăl bătrân, Nicu Ceauşescu sau Sile Cămătaru… nu importă, atâta vreme cât îi poate asigura limuzină cu şofer şi sepepist la uşă.

În privinţa cocalarilor care alcătuiesc famiglia ministerială … nu e mare lucru de spus. Şmenarii care ocupau până mai ieri posturile de miniştri şi-au lăsat argaţii în slujbă ca să se asigure că parandarătul funcţionează pe mai departe.

Bun. Programul de guvernare, că tot a fost mare discuţie pe acest subiect.

Ce program, monşer? Care program? Colecţia de prostii înşiruite sub titulatura de „program de guvernare” e o compunere de şcolar tembel. Dacă ne propunem o discuţie serioasă despre programul de guvernare, atunci ar trebui să avem în vedere cele trei situaţii, aflate în evident conflict. Avem mai întâi programul de guvernare la şto, cel citit de Ungureanu. Avem apoi ceea ce ar trebui să reprezinte adevăratul program de guvernare şi, în fine, ceea ce va reprezenta cu adevărat programul de guvernare al caricaturii de guvern cu care ne-am pricopsit.

Prima chestie e o luare la mişto, în care se povesteşte despre sute de kilometri de autostradă, turism balnear şi pârtii de schi. Până la sute de kilometri de noi autostrăzi, n-ar fi rău să vedem că pot fi ţinute în stare de funcţionare panaramele astea două de autostrăzi, deja existente. Şi prăpăditele de drumuri naţionale. Pentru că plătim la taxe, impozite şi roviniete de ne ia dracu’. Poate vine Ungureanu cu necesara reparaţie şi ne prelungeşte perioada de valabilitate a rovinietelor cu fix perioada în care n-au fost în stare să menţină drumurile în stare de folosinţă. Şi nu mai ninge de zile bune.

Pentru încropeala asta de guvern nu ar trebui să existe decât un singur program de guvernare, în actualul context. Mai sunt puţine luni până la alegeri şi ne aflăm în plină criză politică. În condiţiile acestea, noul cabinet ar trebui să asigure organizarea unor alegeri corecte şi până atunci să gestioneze treburile curente ale ţării, fără a face mari tâmpenii – lucru nu tocmai uşor. Actuala putere politică este evident delegitimată, societatea românească e un butoi de pulbere, ori în aceste condiţii, unui astfel de guvern nu îi este îngăduit să aibă alte preocupări decât cele deja menţionate. Afacerile de partid, comenzile FMI legate de privatizări şi „liberalizări”, golănia Roşia Montană, nu au ce căuta pe agenda unui astfel de cabinet. Anii de jaf au fost destui, dar s-au încheiat.

Teoria, ca mai întotdeauna, nu se pupă cu practica. Aşa că noul guvern va face exact ceea ce spuneam în paragraful anterior că nu ar trebui să facă. Adică vom asista, în perioada următoare, la un jaf accelerat şi la niscaiva pomeni electorale. Şi, în toamnă, la o fraudă electorală de proporţii înfiorătoare.

Un singur lucru aş mai adăuga. S-a insistat, în ultimele zile, pe susţinerea de care ar (putea) avea parte Ungureanu, dinspre Washington. E posibil să fie aşa. Pentru că România, sub regimul Băsescu, nu mai e a românilor. Nu mai e nici măcar o colonie, ci doar un teritoriu vast din care orice urmă de bogăţie trebuie extrasă, ambalată, expediată către stăpânii din Vest. Şi asta se întâmplă cu ajutorul „unor români”, pe care alţi români i-au votat.