79 de scuze

Traian Băsescu, pe atunci doar candidat la alegerile prezidenţiale, aflat într-o stare de euforie statistică, afirma într-o emisiune TV că 20% dintre români ar fi homosexuali. Ulterior şi-a cerut scuze pentru această afirmaţie. Din raţiuni electorale.

Acelaşi Traian Băsescu, devenit între timp preşedinte al României, alintă o ziaristă, într-un episod deja celebru, cu vorbe dulci, ca „păsărică” şi „ţigancă împuţită”. Ulterior şi-a cerut scuze, reprezentanţilor minorităţii rome. Nu ziaristei. Nici ornitologiei.

Tot Traian Băsescu s-a împleticit în scuze, aflându-se într-o vizită la un târg de carte, întâlnindu-l pe starostele intelighenţiei de rit portocaliu: Gabriel Liiceanu. De data aceasta scuzele decontate erau urmarea unei declaraţii în care i se reproşa şcolii româneşti inflaţia de filosofi şi deficitul de ospătari.

Mai recent, tot Traian Băsescu, având „o intervenţie cu românii” ( stupidă sintagmă, dar perfect explicabilă, dată fiind sursa) îşi exprimă regretul, mai mult sau mai puţin explicit, pentru gafa comisă atunci când a intervenit telefonic într-o emisiune tv, pentru a se răţoi la doctorul Raed Arafat.

Ioan Oltean, fruntaş pedelist şi viteaz înghiţitor de batracieni, înfierbântat de tirul insultelor cu care îşi gratifica adversarii politici, se trezeşte numindu-i pe aceştia „handicapaţi”.  Îşi cere îndată scuze, recurgând la necesarul ritual al turnării de cenuşă în creştet.

Mircea Toader, alt fruntaş pedelist de rit agramat, tot într-o emisiune tv, are explicaţia suficientă şi satisfăcătoare pentru cei morţi în ultimele zile, în îngheţ: erau nişte beţivi. Şi-a cerut, mai apoi, scuze.

Am făcut un scurt şi incomplet inventar al scuzelor portocalii. Lista mizeriilor emise, într-o formă sau alta, de către fruntaşii PDL, ar putea continua, dar ar fi lipsită de simetria unei liste cu scuzele aferente. De la Baconschi la Urban. Oamenii puterii nu recurg la scuze decât foarte rar, când costul electoral implicat este semnificativ. Şi chiar şi aşa, doar dacă e musai.

Băsescu, Toader sau Oltean nu sunt doar colegi de lojă portocalie, ci şi locuitori ai aceleiaşi categorii intelectuale, care nu mai necesită definiţie. Colegi de clasor cu Flutur, Pinalti sau Falcă. Vecini de strat cu Anastase, Ridzi sau Eba.

Continuarea.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

7 Comments

  1. Se intimpla ca jumatate din populatia tarii sta la tara, si e in starea pe care o descrieti. Oamenii acestia nu intereseaza pe nimeni, citeodata nici macar pe rudele lor. Pe autoritati in nici un caz. Sate izolate, cu nivel de trai zero, fara dispensar, fara post de politie, fara posta sau telefoane, in mijlocul nimicului, unde oamenii asteapta sa moara, majoritatea chiar neputindu-se ajuta singuri. Nici nu vreau sa ma gindesc ce-o fi in sufletul oamenilor acelora pierduti. Le scrie pe frunte „propusi pentru exterminare”.

  2. Multumesc rabbi !
    Aceste lucruri chiar trebuiau si trebuie spuse in continuare . Acele 79 de destine nu trebuie sa le privim cu usurinta , DOAR pt. ca nu ne sunt apropiati , si sa le trecem usor la „victime colaterale” … 🙁
    Asa cum ai punctat la postul anterior , „roata se intoarce” si ORICAND putem ajunge NOI in locul lor sau ale rudelor acestora . Asta DACA RAMANEM INDIFERENTI …!

  3. Cine doreste ca ajutoarele sa ajunga la sinistrati nu trebuie sa le trimita primariilor pentru a le impartii ci trebuie sa se duca cu ele si sa le imparta singuri la cei cu adevarat nevoiasi.
    Sunt oameni de nimic in primarii care mana in mana cu militianul le impart preferential insusind peste 50%din ele.
    Aseara pe tv in comuna Horia o batrana a primit 1l ulei,1 pachet zahar,1 conserva mica de peste,iar cei din primarie impreuna cu militianul comunei au plecat cu saci de alimente.

  4. eu propun un boicot in ceea ce ii priveste pe portocalii mucegaiti. dac lumea nu mai aude de ei poate o sa creada ca au murit. Pardon, IMI CER SCUZE, nu vreau sa moara, vreau sa se evapore, sa se carbonizeze, numai sa dispara. Scuze.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...