Omul de zăpadă

Peste drum e o şcoală. Până acum nişte zile, curtea şcolii era stăpânită de nămeţi. Nişte puştoaice au plămădit acolo un om de zăpadă. E strâmb. În loc de ochi are doi cartofi, iar în loc de nas o portocală. Pe cap îi stă de pălărie o cutie goală, iar pe piept puştoaicele i-au încropit un fel de cămaşă. Albă. Au desenat mare, de-o şchioapă, nişte însemne de firmă, căci va fi fiind el om de zăpadă, dar nu poate fi lăsat să se arate lumii decât îmbrăcat cu zăpadă D&G. Pe la şold, cam pe unde mintea ar trebui sa ghicească un buzunar, e o doză goală de cola. Nişte sârmuliţe îi ies din urechi. Omul cel de zăpadă aparţine cu totul vremii sale: ascultă muzică la căşti. Până când se va topi. Mai întâi se vor topi literele desenate pe piept. Apoi vor cădea sârmele care-i atârnă din urechi. Iar la sfârşit va rămâne doar o băltoacă murdară.

Puştoaicele au plecat. Doi prichindoci, care nu cred că au încă vârsta şcolii, se tăvălesc în aceeaşi curte, în aceeaşi zăpadă. Unul dintre ei înţepeneşte în faţa bizarului om de zăpadă. Îşi şterge nasul cu dosul mâinii. Celălalt vine lângă el şi îl ia de mânuţă. Tuşeşte. Primul, mai voinic, se apropie cu pas şovăitor. Se cocoaţă pe namila de zăpadă şi îl mutilează, lipsindu-l de nasul-portocală. Se strâng aproape unul de altul cei doi prichindoci. Cercetează portocala ca pe o mare minune. Voinicul cel mucos purcede şi desface fructul. Miros amândoi cojile de portocală cu nevinovată încântare. Ştiţi expresia aceea, „se bucură ca un copil”? Sunt doi, nu unul. Şi despre ei se povesteşte în vorba aceea.

Voinicul desface portocala în două jumătăţi. Una i-o dă micuţului său tovarăş. Cealaltă o păstrează pentru sine. Zeama le şiroieşte pe faţă. Se amestecă iute cu ceea ce le curge din nas. Se şterg cu dosul mâinii. Şi sunt fericiţi. O fericire mică, aşa, ca ei. Strâng apoi cojile de portocală, le adună într-un fel de ghemotoc şi le înfig înapoi, pe faţa omului de zăpadă. Să nu rămână dumnealui prea multă vreme pocit, de râsul lumii. Apoi se prind de mână şi pleacă din curtea şcolii. Urnindu-se cu greutate prin nămeţii mai mari decât ei.

Se lasă seara. Şi gerul. Omul de zăpadă va mai supravieţui o noapte. Şi literele de pe pieptul său. Şi nasul său cel nou.