Felicia

Felicia… Ah, Felicia…

Când o vedeam cum trece sexi cu sacoşele de la penny simţeam că mă ia cu fierbinţeli în vintre. Ce bună e Felicia! Ce mişto! Cum trece ea aşa, agale, cu sacoşele atârnând…

Toţi întorc capul când trece Felicia, cu bulanele înghesuite în colanţii ciclam, cu paiete, jos la manşetă. Ce frumos sclipesc paietele de pe colanţii Feliciei! Ce frumos atârnă ţâţoaiele ei sub tricoul vernil, pe care sclipesc paiete şi pietricele. Şi cât de senzual, îmbibat cu eros, se aud lipăind şlapii ei. Ah, Felicia. Ce sexi e Felicia…

Şi ce frumos pictează Felicia. Cu rimel mult. Şi cu mult verde pe pleoape. Roz viu, pe obraji, de jur împrejurul aluniţei. Şi roşu vineţiu pe buze, gros ca talpa de bocanc militar. Ce sexi e Felicia când  îi calcă pe toţi în picioare, atunci când se împart pachetele. Respiră un aer viril, când înjură cu voce grohăită. Ce bărbat solid ar fi putut fi Felicia. Ah, ce bărbat…

Ah, Felicia…

Suflet curat, candid, fără ascunzişuri. Toţi o ascultă, când vorbeşte ea la telefon, din balcon, pe stradă sau în lift. Şi ce glas are Felicia. Şi ce pas are Felicia, când trece cu sacoşele portocalii, de la domnii aceia.

Felicia mănâncă puţin. Doar seminţe. Când stă în balcon şi scuipă cojile, care se împrăştie în aer ca nişte gâze mărunte. Şi şoldurile ei se unduiesc pe muzica aceea trepidantă, care face să vibreze toate ferestrele din cartier.

Ce tristă e uneori Felicia. Plânge. De mila şi dorul Elodiei. Ah, Felicia… Ce bună e Felicia.

Frumoasa Felicia. Sfânta Felicia… În sufletul ei curat ca un borcan proaspăt spălat, trăiesc doar două litere, repetate, fiecare. PeeePeee DeeeDeee. PP-DD… Pentru că Felicia votează.

Ah, Felicia. Ce multă e Felicia…

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

9 Comments

  1. Fericitule ce sa zic eu ,am un cumnat si doua verisoare una prin alianta si nu pot sa ii mai primesc in casa ca se reped la televizor si nu mai putem sa le scoatem telecomanda din mina ,DD-PP ii chiama ,am viata grea .. 🙄

  2. Că bine zici, ce multă e Felicia… câtă frunză, câtă iarbă. Dacă e adevărat ce zic sondajele, în fiecare al zecelea dintre noi zace câte o Felicia. Când mă gândesc la mândria de a fi român, mă podideşte sângele pe nas de emoţie.

  3. Ce bine o văzuşi, maestre, pe Felicia! Ai prins-o până în cele mai mici amănunte, ca un pictor academist.
    Numa’ că Felicia şi Feliciile nu se văd aşa. Ele se văd şi se simt nişte doamne bine. Nişte EBE mai fără de noroc, da’ uite că iese şi pe strada lor soarele. Îl aduce domnul preşedinte DD într-o sacoşă de rafie, că e mai rezistentă ca pungile.
    Tristeţea mea e că, în vreme ce tu scrii aşa de mişto despre Felicia, de zici că-i vie şi multă, iar noi ne entuziasmăm pe-acilea că ce bine i-ai tras-o, Felicia e chiar vie şi se duce direct la vot, şi nu-ţi citeşte blogul, şi se uită „decât” la domnul DD pe canal, şi chiar dacă ştie şi ea că nu-i fo deşteaptă, ştie şi cât e de multă. Şi mulţii înving puţinii, mult mai frecvent decât binele învinge răul.
    Aşa că nu ştiu ce-o să ne facem…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...