[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ROPGiogs8gw&feature=related]
În copilărie, mai apoi în adolescenţă, ba, dacă mă gândesc bine, şi mai apoi, foloseam „codul”. Nici astăzi nu m-am lepădat cu totul de el. Până la urmă nu era niciun cod, era o vorbire în dungă, construită din replici tâmpite. Folosite la fel de tâmpit. Colectasem din câteva filme româneşti ( cu precădere comedii, dar nu numai) un număr de replici cu întrebuinţare universală. Era o joacă sau altceva, habar nu am; cert e că în comunicarea cu prieteni, colegii etc. recursul la acele „sound bites” ( cum ar fi ele numite azi) era obligatoriu. Nu era loc de mare erudiţie- cum am spus, era un număr limitat de replici, adunate din câteva filme. Ceea ce era cu adevărat uimitor era versatilitatea acelor replici.
„Nu trage dom’ Semaca! Sunt eu Lăscărică!” – de exemplu. Asta funcţiona la fel de bine ca salut, ca formă de disculpare, dar la fel de bine şi ca o luare peste picior, atunci când cineva părea să exagereze. Şi era musai, atunci când o rosteam, să ne scremem să imităm tonul inconfundabil al lui Dinică. Ce să vă mai spun despre „şopârle” – de la Caragiu citire?
Seria B.D.-urilor era principalul izvor, evanghelia vorbirii în dungă. „Ce avem noi aici?”, „Gogu! Gogu! Şase, şase şi ceva! – Fix!”, „M-a părăsit Luminiţa!”, „Ceea ce urmărim este să… nu fim urmăriţi!”, „Mai e mult până departe?”, „Gogule, eu m-am decis să te ajut!” , „Cântă la nai!”, „Cine vă recomandă? – Vocea şi talentul!”, „Gogule, ăsta a intrat acolo om normal şi a ieşit cu idei!”, „Fă-te om, fă-te om!” etc. etc. etc.
Pe urmă erau replicile din „Secretul lui Bachus”: „Aceste cuvinte ne doare”, „Mestecă, mestecă” sau ” Fără poezie viaţa e pustiu!”, „Oaminii noştri? Niciodată!”, „Chestii, socoteli”. Sau cele din „Nea Mărin Miliardar”: „Boss, a sosit miliardarul!- Ok, adunarea pe terasă!”, „Pe noi nu fata ne interesează, ci banii!”, „Fifty one, pentru noi!”, „Sucă, adună toţi oltenii că-l răpiră pe nea Mărin!”, „Care boi, mă, că erau nişte vaci?” etc. etc.
Nu mai pun la socoteală puzderia de replici decupate din filmele „patriotice”, cele despre „realităţile socialiste” sau cele propagandist istorice! „Fii căpitanul nostru!” ,”Oamenii pot greşi, partidul niciodată!”, „Nu pot demisiona, sunt organ ales!”. Sau din scenetele de televiziune: „Acţiunea se petrece într-un sat de pescari!”.
În fine, cum spuneam, repertoriul nu era extrem de vast, dar se vădea suficient. Aveam un amic care reuşea performanţa de a comunica exclusiv folosindu-se de astfel de trăznăi. E drept, omul era, nu de puţine ori, ilizibil. Să spunem că apărea în cafenea, la masa noastră. Mai întâi ne saluta:
– Nu trage, dom’ Semaca! Sunt eu Lăscărică!
Dacă îl vedea pe unul dintre noi mai cătrănit, mai întâi explica fenomenul:”M-a părăsit Luminiţa”, apoi urma vorba de consolare: „Fără poezie viaţa e pustiu!’.Dacă voia să comande: „Nu vreţi să bem o bere şi sacrificăm nişte mici?” La plecare, se uita la ceas, apoi explica: ” A sosit miliardarul! Adunarea pe terasă!”. Dacă voia să contrazică pe cineva: „E beat! Şi tâmpit! Când se îmbată face sesizări!”.
În fine. Cred că s-a înţeles ideea. Nu era mare lucru de capul nostru. Ne prosteam. Cu replici tembele, din filme pe măsură. Străduindu-ne să-i imităm pe Toma Caragiu, Bibanu, Dinică, Jean Constantin sau Besoiu. Azi, s-au inventat emoticoanele. Iar codul s-a schimbat şi el. „Sound bites”-urile de astăzi sunt: „Succesuri!”, „Nu vor să vorbeşte cu tine”, „Almanahe”, „Să trăiţi bine!”, „Oamenii care este” ş.a.m.d. N-aveţi decât să mă socotiţi nostalgic,”spuneţi-mi cum îţi face plăcere” , dar parcă era mai bun „codul” nostru. Parcă şi „modelele” erau mai bune- „asta-i o problemă serioasă, s-a sesizat şi ONU”. Vorba lui Bibanu:” Ce să-i faci, alte vremuri!”. „În general e peisage!”.
” Ce să-i faci, alte vremuri!”
Foarte adevărat! Şi noi foloseam coduri (generaţia mea, cu care mă voi întîlni în iunie, pentru a „serba” 25 de ani de cînd „am scăpat” de liceu). Numa’ că la Cugir erau alte coduri. Muuult mai porcoase…
Mulţam fain Rabbi! M-ai întors în timp… am întinerit 😀
Abia aştept luna iunie.
Banzai!
Monşer, la noi porcoşeniile erau din producţie proprie; nu apelam la „citate”. 🙂
😆 Corect grait-ai !
” Nu pune la suflet, frate Pentagoane. Ei cu cele pamantesti, noi cu cele ideale.” 🙂
„In nemernicia mea, ca un caine turbat, am muscat mana care m-a hranit.”
„Eşti pezevenghi!”
„De ce dai, ma ? De ce dai ?”
„Adevărul e că avem nişte înjurături… tres jolie!”
Am uitat-o pe cea mai tare. Tot Dinica, fie-i amintirea vesnica.
„”Mâna care nu spune o poveste, nu primeste pomana!”
„Şi o ştie toată!” :))
„D-asta am venit noi aici, ca sa ne ajutati. Nu sa ne dati la hingheri ,” 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=rosT62twdiU
„Mata vrei mazare?” – multa mai recenta, iaca:
http://www.youtube.com/watch?v=Sff2cCxejHY
Da si emoticoanele ce cusur au 🙄 pe mine ma amuza 🙂 ma stric de ris 😆 ,ma enerveaza cind le gresesc 😈 ,pacat ca nu o sa apuc sa vad urmatorul limbaj 🙁 ca dau coltul 🙂 …..
„E ceva putred în Danemarca.”
”Calm, comisare, ca las clasa muncitoare fara urmasi!”
sau enervanta
”Eu sunt Darie.Darie al lui Darie.A lui Darie a lui Darie a lui Darie. A lui Darie…….etc”
„Mortii cu mortii, vii cu viile „
Mon Şer, da’ io cu cine votez ?
da ..din pacate la ora actuala foarte popular este …..”mai taie din ele da-le dreacu”…folosit obsesiv pentru …orice 🙁
Da,da….da,….da….
„Cunoastem, cunoastem..!” Secretul lui Bachus-Jean.C.
Vremuri, vremuri..O duminica frumoasa,Rabi! :))
Sau, doamna, a dumitale e cainele care vine dupa tine?
Se vede ca sinteti mai tineri, ati uitat de „ocupati garile!”… Citeodata chiar ca mi-e dor de un film romanesc bine facut…
imbatranim, coane. devenim bosorogii aia demodati din vremurile noastre, care ‘pe vremea lor…’. asta e, zeama de cui…
Mie mi-a placut ideea acestei comparatii si a picat bine pentru un sfarsit de saptamana. Chiar si acum, peste ani, ma distreaza acele vorbe in dunga!
Or fi ele demodate dar au talc, au valoare. Cele de azi, „la moda”, ce scot ele la lumina ? Ceva ce ma face sa prefer „bosorogii aia demodati” din alte vremuri! 🙂
„Dai in mine dai in fabrici si uzine”. Parca suna a solidaritate. Azi? „Show me the money”…
„Dacă nu stai, te spun!”
Comisarul Mizdrache / Toma Caragiu:
– Ce zi e astăzi, Teică?
Agentul Teică / Aristide Teică:
– Sâmbătă, dom’ șef, că e după vineri!
(Un august în flăcări)