Vă recomand un serial nou

Kiefer Sutherland mi-a plăcut în „24”. Sigur, serialul respectiv nu e Tarkovski, nici Jarmusch, fiori de încântare nu-ţi străbat organul simţului estetic. Fiind o producţie „Fox”, aşa cum e de aşteptat, briza propagandistică adie mai tare decât s-ar cuveni, dar în cele din urmă poţi admite că serialul funcţionează perfect ca divertisment. E bine construit, conceptul e originalul, suspansul ( care e premiza serialului) e bine dozat, întorsăturile mai mult sau mai puţin neaşteptate nu lipsesc nici ele. Una peste alta, perfect ca divertisment. Iar serialul  n-ar fi rezistat fără Jack Bauer, tot aşa cum personajul Jack Bauer n-ar mai fi avut acelaşi farmec dacă n-ar fi fost interpretat de Sutherland.  Am încercat să îmi imaginez serialul cu Tom Cruise în rolul lui Bauer şi îmi dau seama că reţeta asta ar fi funcţionat doar ca sit-com.

Cei opt ani în care a funcţionat ca Jack Bauer l-au dus pe Sutherland în mai puţin dorita situaţie de a fi identificat cu personajul. A mai existat, între timp şi „Behind the red door”, unde Kiefer a reuşit să facă necesara demonstraţie că poate în continuare juca şi altceva. Oricum, după încheierea serialului, nu îl vedeam revenind prea curând în televiziune. Pentru orice producător, distribuirea lui presupunea un risc notabil: Sutherland era Bauer, în percepţia telespectatorului era greu de impus un alt tip de personaj jucat de acest actor. Şi uite ca s-a întâmplat.

„Touch” e noul serial, produs tot de „Fox” şi avându-l în distribuţie tot pe Sutherland. Şi e un serial pe care vi-l recomand. Conceptul îmi e foarte familiar, pentru bunul motiv că eu însumi am scris un număr de proze care urmează o idee similară. Mai mult, cu nişte ani în urmă scrisesem vreo trei episoade pentru un posibil serial de televiziune, care mergeau pe un concept similar. Lăsând modestia pentru altă dată, îndraznesc să spun că ceea ce scrisesem eu nu era cu nimic mai prejos decât ceea ce puteţi vedea în „Touch”. În fine, n-a fost să fie, pe la noi televiziunile nu au niciun fel de interes pentru aşa ceva.

Dacă vă aşteptaţi ca în „Touch” să aveţi parte de acelaşi suspans ca în „24”, ei bine, n-o să fiţi dezamăgiţi. Diferenţa, de această dată este că episoadele conţin fiecare propriile poveşti, făra continuitate de la un episod la altul. Premiza e, aparent, simplă: fiecare episod e construit ca un puzzle, poveşti diferite, linii narative distincte, sunt urmărite de-a lungul fiecărui episod, pentru ca în final, toate aceste linii, toate aceste poveşti să se adune într-una singură. Nu vă spun mai multe.

Ca să n-o mai lungim, că e sâmbătă seara şi nimeni n-are chef de polologhii, vă recomand „Touch”. Nu o să vă plictisiţi. Chiar dacă nu e vorba de artă de mare altitudine, poveştile sunt seducătoare, sunt bine spuse, iar felul în care se  închide cercul, în fiecare episod, e admirabil. Un serial de văzut.

P.S. Serialul, evident, nu e difuzat în România, dar nu e greu de găsit altfel.